26 August 2009, orele 19:00, Piaţa Unirii. Oraşul pare uşor mai agitat decât de obicei. Pârâiaşe de oameni curg pe splaiul pietonal către punctul zero al momentului, Parcul Izvor. Tineri, vârstnici, români, străini, fani înfocaţi sau simpli curioşi, cu toţii convergem către locul unde are să se întâmple cel mai mediatizat eveniment al verii, concertul Madonna.
Din depărtare, un nor de fum pluteşte deasupra parcului în jurul căruia mulţimea de oameni dă rotocoale în căutarea căilor de acces. Trebuie să ne grăbim să intrăm, că o să fie prăpăd. Ne înscriem regulamentar la coadă, cu biletele la vedere, pentru a trece de filtrele de securitate de la intrare. Lumea aruncă sticlele cu apă, peturile de bere, sticluţele cu otravă, arbaletele, colecţia pirotehnică, totul. Intru pregătit pentru percheziţia corporală, scanarea cu raze X, ecografie, testul poligraf. Când colo, agentul de pază nici măcar nu s-a sinchisit să îmi observe prezenţa. Iar cazul meu nu a fost deloc unul singular. Aceeaşi trataţie a avut-o majoritatea. Aşadar, praful în aer, securitatea la pământ.
Pătruns în zona gazon B, prima senzaţie care m-a încercat a fost că sunt pe hipodrom. Atunci am realizat că norişorul de fum nu era de la mici. Forfota mulţimii deranjase praful celui mai chel parc din capitală. Lumea în schimb, destul de curăţică. Mulţi străini. Reprezentantele sexului frumos domină. Destul de multe cupluri. Ele extrem de nerăbdătoare, ei deja resemnaţi.
După o încercare eşuată de a ne încadra în mulţimea compactată perpendicular pe scenă, am ales într-un final un loc mai aerisit, mai respirabil, în spatele parcului, după puţinii dar, aşa cum aveau să se dovedească mai târziu, incomozii pomi. Aşadar, relatările cu privire la desfăşurarea scenică echivalează cu cele ale unui ins care a urmărit concertul de pe malul Dâmboviţei. Diferenţa ar fi că el nu a plătit 120 de lei şi nu s-a înghesuit pentru un pahar cu bere. Apropo de bere. Cele patru puncte (atâtea câte am numărat eu), în care s-au pus în vânzare berea şi toate celelalte, s-au dovedit a fi suficiente la număr şi bine aprovizionate. Asta cu toată că, înainte cu două ore de începerea concertului, după ce am văzut mulţimile de însetaţi dispuse claie peste grămadă în jurul surselor de băutură, m-a încercat acelaşi sentiment de sete acută de la Rolling Stones.
După a treia bere apar şi primele semne ce anunţau începerea concertului. Locul, strategic ales pentru a putea vedea ce se întâmplă pe scenă, se dovedeşte inutil. La primele acorduri, mulţimea a crescut brusc în înălţime, întinzându-şi gâturile precum mangustele pentru a surprinde momentul apariţiei divei pe scenă. Şi iat-o! Marea divă e doar o mogâldeaţă ce se agită precum o furnică pe marginea servantei. Dar nu-i nimic, sunt ecrane special amplasate pentru cei din spate. Însă ecranele, trei la număr – excluzându-l pe cel din spatele scenei, sunt mult prea mici şi foarte prost dispuse; parcă ar fi fost montate exclusiv pentru cei din faţă.
Dar să lăsăm vizualul şi să ne concentrăm pe partea sonoră. După aproape două ore petrecute în faţa mulţimii nedezlănţuite, pe lângă show-ul pe care cică l-ar fi făcut pe scenă, Madonna şi-a demonstrat ei şi ne-a demonstrat şi nouă un lucru incontestabil. Nu are voce! Nu are voce de live, nu are voce în general. Tonalitatea fluctuantă a vocii, dar şi ţipetele stridente şi distorsionate iscate din pieptul lucrat al divei, le concurau lejer pe cele ale unei gospodine cântând să-şi ţină de urât în timpul curăţeniei.
Singurele momente notabile în care publicul şi-a făcut auzită prezenţa au fost două la număr. Primul a fost momentul in memoriam Michael Jackson, care a atras după sine urale de simpatie, iar al doilea a venit în timp ce artista, acompaniată de o orchestră de romi, a susţinut un discurs în care a atras atenţia asupra problemelor rasiale ce vizau ţiganii din sud-estul Europei. Atunci, publicul a luat foc ca şi cum pigmentul său alb a fost ars cu ţigara.
După două ore de lălăială (sau încă două beri) s-a terminat şi mult prea aşteptatul concert. Fără urale, fără bis, fără regrete. Finalul m-a surprins pilit şi dezamăgit. Prea multă tevatură pentru un concert al unei regine la care cele mai percutante momente s-au consumat doar la amintirea regelui.
