Vremea trece, relele rămân

În perioada anilor 1950, când regimul torţionar comunist era în linie dreaptă către distrugerea ultimelor conştiinţe naţionale şi intelectuale, dreptul de vot corect era deja o amintire. Nu este cazul să amintesc câte suflete au suferit în acea perioadă (şi nu numai atunci) dar ar fi bine de precizat că metodele de reeducare au dat roade aproape în totalitate , în sensul modelării „omului nou” comunist. Tehnica de subjugare psihică era una bine pusă la punct, parcursă în etape bine definite, finalizarea fiind de cele mai multe ori similară cu spălarea creierului. Majoritatea nefericiţilor ajunşi prin subsolurile închisorii de la Piteşti, elevi şi stundenţi aproape toţi, ajungeau la un moment dat să-şi asume, nemeritat de altfel, trecutul „pătat” şi „crimele” comise înainte de aceşti ani împotriva sistemului comunist. Ajungeau în postura de a crede că erau direct răspunzători de schimbările în bine ale destinului propriu dacă vor lua calea „cea dreaptă”. Atitudinea lor, schimbată, va conta în deciziile ulterioare ale călăilor. Puteau să schimbe în bine viitorul atât timp cât colaborau. Li se spunea că numai aşa vor contribui la dezvoltarea României viitoare, prin însuşirea doctrinei „perfecte”.

Ne aflăm astăzi în anul 2008, la aproape 20 de ani de la dispariţia regimului comunist. A trecut jumătate de secol de la încheierea experimentului de la Piteşti, macabru şi unic prin executarea sa, în neagra listă de exterminare a personalităţii umane. Suntem la două zile de alegerea reprezentanţilor poporului în Parlament, deci ne bucurăm de posibilitatea de a vota corect şi cinstit. Avem acest drept, dobândit în cele din urmă, cu riscul pierderii de vieţi în decembrie 1989. Urmărind campania electorală, am observat cum accentul se pune pe puterea de a decide. Există multe spoturi media care îndeamnă lumea să voteze, scoţându-se în evidenţă forţa noastră de a produce o schimbare. Putem schimba viitorul în bine dacă alegem calea cea dreaptă şi nu rămânem ancoraţi în trecutul plin de indiferenţă. Făcând o similitudine exagerată, avem aceeaşi şansă pe care au avut-o cei închişi în camerele degradante de la Piteşti de a-şi schimba atitudinea în „bine” pentru a mulţumi călăii. Eu nu voi colabora. Din punctul meu de vedere, întreaga clasă politică românească este formată din călăi ai neamului. Decizia de a vota înseamnă de a oferi acestora ocazia de perpetuare a batjocurii asupra ţării. Alţii îşi vor oferi sprijinul iar rezultatul, inevitabil, va fi acelaşi. Însă prefer să nu fac parte din grupul de „colaboraţionişti”. Pentru că oricare din variantele propuse de „eligibili” se înscrie în aceeaşi categorie de torţionari politici şi morali la adresa întregii naţiuni. Nu pot să iau parte, prin oferirea votului meu, la continuarea distrugerii unui popor. Pentru mine, experimentul actual de spălare mentală este nul. Şi mă chinuie gândul că, orice aş face eu sau cei ca mine, distrugerea va fi oricum înfăptuită.

 

Cine nu are bătrâni, îi găseşte în campania electorală

Întâmplător şi involuntar, mi-a nimerit privirea zilele acestea peste clipurile electorale ale diverşilor candidaţi la alegerile parlamentare din această toamnă. Evident, toate de prost gust, cu meclele ălora foarte afectate de situaţia economică, de popor, de viitor, de băşinile trase în aer. Mi-e scârbă doar gândindu-mă la acest subiect, nici la bere nu merită de dicutat (nu că la bere s-ar discuta treburi lipsite de importanţă sau sens…) însă am remarcat o chestiune: toţi uninominalii ăştia, în călătoriile lor iniţiatice printre triştii dintre blocuri şi mormanele de gunoaie, apar doar alături de fosile. Toţi sunt doar în mijlocul unui grup de carne expirată, ascultând ofurile legate de pensie mică, medicamente lipsă, debranşare de la căldură, în fine, problemele vârstei a treia. Nimic altceva. Nu tu o faţă mai tânără, un tocilar ochelarist, o blondă cu ţâţe mari, un Dorel plin de vaselină şi cu pâlcul de puradei după el, un corporatist sau măcar un roacher deşănţat…Nţţ. Doar muiane pline de riduri şi apăsate de apropierea doamnei cu coasa. Doar problemele astora contează. Strategiile de viitor includ, în primul rând, bunăstarea expiraţilor. Păi, într-un fel, este normal. Doar ăştia se mai duc la vot. Sunt singurii care mai cred într-o luminiţă falsă de la capătul buletinului de vot, chiar dacă, pentru mulţi, luminiţa aceea ascunde şi o scară (în sus sau în jos, depinde de numărul de riduri) spre capătul de linie. Iar ipocriţii care cerşesc ştampila în căsuţa lor de pe foaie s-au prins de mult de lucrul ăsta. De fapt, asta au vrut. Tinerii orium îşi bagă pula, de multe ori la propriu, şi nu îi mai interesează despre cine ce anume spune, candidează, promite, plănuieşte. Până la urmă au dreptate, fiecare în felul lui. Sictirul politic a triumfat. Revoluţia a murit.

Promit că mai votez doar după ce împlinesc 60 de ani. Sau poate că nu.

 

S-a răsturnat carul pe foaia de vot

Am făcut o scurtă trecere în revistă a listelor propuse de majoritatea partidelor politice pentru alegerile parlamentare din acest an. În general apar aceeaşi actori depăşiţi ai scenei politice însă, la capitolul noutăţi, imaginaţia începe să o ia razna. Diverse personaje, care din punctul meu de vedere nu au nicio legătura cu drumurile destul de încurcate ale destinului unui popor darămite cu gestionarea acestora, îşi fac apariţia hazliu. Încerc să-mi închipui cum se pot transforma în viitor plictisitoarele şedinţe din plenul actual, ţinând cont de potenţiala formaţie de start a următorului mandat parlamentar. Domnul Cristian Ţopescu va deveni, probabil, purtătorul de cuvânt al aleşilor, transmiţând în direct la viitoarea televiziune a Parlamentului, gândită încă de acum de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Programul va începe cu o scurtă introducere matinală a agendei zilnice, susţinută de Floriiiin Călinescu, aşa cum ştia dumnealui pe vremuri. Va fi asistat de fostul său coleg de bancuri Pro, Tudorel Filiman. Ordinea de zi va căpăta, astfel, o tentă umoristică iar aleşii vor purcede cu spor la votat legi. Fiecare pachet legislativ va putea fi prezentat într-o manieră artistică, pe versuri de Mihai Pocorschi şi Victor Socaciu. Cititori sau interpreţi vor fi pe rând, în funcţie de stilul textului, următorii: Dida Drăgan, pentru programe de tineret, Mihai Constantinescu, care va susţine protecţia animalelor, Furdui Iancu, militând pentru programe de dezvoltare a zonei rurale şi Luminiţa Anghel, pentru strategii de promovare a României peste hotare. Prima parte a zilei va fi încheiată de Dumitru Prunariu care va prezenta în detaliu programul spaţial al şefului său de partid, menit să scoată ţara din mediocritate şi să o ducă, probabil, cu satelitul. Prietenii ştiu unde. După masa de prânz, atenţia aleşilor va fi menţinută extrem de trează, chiar la limita superioară a rezistenţei cerebrale, de către Oana Zăvoranu. Dumneaei va încheia tot într-o manieră artistică lista proiectelor de pe ordinea de zi. Aşa cum spuneam, interpretarea sa va convinge până şi pe cel mai înverşunat „contra” să voteze „pentru”. Pentru ce-o vrea dânsa şi soarele ei. Concluziile zilei vor fi aduse în lumina scenei de către cei doi maeştri, Ion Dichiseanu şi Mircea Diaconu, astfel încât toată lumea să înţeleagă în amănunt discuţiile purtate în ziua ce tocmai s-a încheiat. Evident, într-un decor pus la punct de Oana Mizil. Iar în final, înainte ca domnul Cătălin Zmărăndescu să înceapă evacuarea în linişte şi pace a sălii, se vor trece în revistă planurile pentru a doua zi, minuţios gândite de Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf. Apoi, pentru o bună tonifiere şi relaxare a creierelor după o zi de muncă, Doina Melinte şi Helmuth Duckadam vor prezenta în pas alergător reuşitele practice ale strategiilor votate până acum. Gata, dom’ Zmărăndescu, stingeţi dumneavoastră lumina ?…Nu, de la întrerupător, dom’le, nu cu rozeta…

…Mulţumim domnului Ţopescu, am preluat legătura… Lăsând gluma proastă la o parte, menţionez că toţi cei enumeraţi mai sus se află pe listele propuse pentru parlamentarele din noiembrie 2008 de anumite partide politice. Alături de dumnealor mai sunt şi alţii, bineînţeles, politicieni cu ştate mai vechi, tineri sau bătrâni, pe dinafară sau băgaţi în problemă. Personal, mă alătur celor care sunt îngrijoraţi în continuare vis-a-vis de viitorul acestei ţări. Celor care, cu fiecare zi afundată în riduri, se gândesc din ce în ce mai serios dacă are rost să-şi lase urmaşi. Vom privi neputincioşi un sistem care se va hrăni, oră de oră, cu frunţile noastre posomorâte. Sau, depinde de caz, din ce în ce mai odihnite. Domnule Caragiale, eu cu cine votez ? Şi, mai ales, de ce votez ?