Portivit unor investigaţii preliminare, păsările care au căzut în prima zi a anului în sudul Statelor Unite ale Americii au murit de spaimă.
Mai rămâne ca anchetatorii să stabilească dacă nu cumva, după sperietură, acestea şi-au dus aripile la ochi nemaiputând plana sau dacă au fost trase în jos de găinaţul care le atârna în pantaloni.
Păsărică, mută-ți cuibul drept în țara mea !
Am tot citit prin presă, în ultimele zile, că egretele, rațele sălbatice, pescăruși veniți din Norvegia au ales să își petreacă „concediul” de iarnă la noi în țară. Ca atare, îmi permit să-i sugerez doamnei ministru Elena Udrea să profite de acest fenomen, construind niște programe care să încurajeze turismul zburătoarelor. Poate așa reușim să luăm fața vecinilor de la sud care au ales sprijinirea turiștilor oameni, mulți dintre ei fiind chiar din România. Având, deci, un avantaj prin faptul că păsăretul s-a cazat pe la noi voluntar, ar fi destul de simplu să gestionăm situația, primul pas fiind acela de a fideliza oaspeții. În acest sens, cred că se pot aloca fonduri pentru construcția de hoteluri plutitoare, infrastuctură de zbor și puncte info-turistice care vor distribui pliante și hărți în limba păsărească. De asemenea, personalul care să lucreze în sistemul de turism va putea fi recoltat din cadrul populației cazate la fermele avicole, cunoașterea limbii vizitatorilor fiind un plus la CV.
Una peste alta, nu cred că-i va fi greu doamnei ministru să pună în aplicare un program de acest fel. Până la urmă și dumneaei este o păsărică, nu ?