A trecut mai bine de o săptămână de când Războinicul Luminii s-a aliniat în serie cu lumina pală a neoanelor din celulele de detenţie. Pac-pac şi i s-a ars siguranţa. Că a călcat pe cine nu trebuie pe bec sau că a umblat la vreun buton mai sensibil, rămâne de văzut.
Cert este că modul haiducesc în care Becali a dorit să-şi facă dreptate, reacţia întârziată a autorităţilor, dar şi modul în care a fost întocmită motivaţia de a-l menţinere în arest preventiv a judecătorilor, vor capta multă vreme atenţia prostimii, şi nu numai, stând la baza a noi dispute şi născând noi şi noi controverse.
Unii spun că punerea în arest a latifundiarului de Pipera este o manevră de distragere a atenţiei în prejma alegerilor; alţii spun că totul este o înscenare, uneltită de comun acord cu acuzatul Becali, pentru a mai pompa puţin în capitalul de imagine, în ultima vreme puternic dezumflat, a liderului penegist; sunt şi persoane care consideră că arestarea lui Becali este un abuz odios, la fel cum sunt şi persoane care susţin că justiţia a procedat absolut corect prin arestarea sa. Ideea e că, indiferent dacă adevărul şerpuieşte printre supoziţiile de mai sus ori se doseşte în cu totul altă parte, justiţia română ne-a confiscat, pentru cel puţin 29 de zile, bufonul. Este ca şi cum, din atâtea perechi de aşi în ale driblării justiţiei, procurorii au tras tocmai Popa Prostu’.
Dacă pentru justiţia chioară şi anemică, ce supraveghează litera legii pe plaiurile româneşti, toată tărăşenia asta nu este decât o nouă acţiune de tipul „yes, Sir”, pentru personajul principal al acestei povestiri, George Becali, reculul acţiunilor aţintite împotriva sa, deja a început să-l scoată în evidenţă într-o lumină vizibil favorabilă. E limpede că oamenii fraternizează cu “eroii” ajunşi victime ale autorităţilor, pentru că au avut curajul/tupeul de a-şi face singuri dreptate. Iar, cu fiecare zi ce trece şi-l găseşte în postura de victimă, nimbul lui Becali creşte încet, încet în intensitate. Dacă până acum “spinteca” duşmanii cu sabia precum Mihai Viteazu, după acest episod, Becali se va lua de mustăţi şi cu Iancu Jianu.
Insă, odată ce aura sa capătă iarăşi contur, se intensifică şi gradul de naivitate. Nu mai departe de zilele trecute, când deja se afla în arestul poliţiei, Becali a acceptat să candideze la alegerile europarlamentare pe listele PRM-ului. Altruistul Gigi împarte până şi din capitalul său de imagine închegat în jurul acestui eveniment, precum mămăliga în jurul brânzei din bulzul ciobănesc. Păi dacă actuala coaliţie de guvernare dintre PD-L şi PSD s-a constituit în jurul unui singur numitor comun, care este banul (e normal să poţi avea mai multe specii de şoareci pe aceeaşi bucată de caşcaval), o alianţă dintre PRM si PNG este cu totul şi cu totul inedită. Nu de alta, dar e mult mai greu să ai doi mari lideri la o singură tribună.

Nu peste mult timp (c-or fi zile, luni sau ani, om vedea), Gigi va simţi iarăşi mirosul de bălegar al mioarelor sale. Până atunci, îl Paşte închisoarea. Până atunci, Providenţa l-a pus la încercare. Mai e puţin şi Gigi va părăsi triumfător locul care i-a ţinut prizonier trupul, dar nu şi mintea, pe calul său negru, Maybach, aidoma unui mesager biblic adulat de mulţime, cu sabia dreptăţii strălucindă mai ceva ca nocturna din Ghencea.