Mic pastel contemporan

    O zi plăcută, rătăcită la îmbinarea dintre vară şi toamnă, m-a scos pentru o jumătate de oră din hruba imperialistă într-un parc aflat în spatele unor blocuri tip, moştenite din epoca de aur comunistă. Plăpânda zonă verde, cosmetizată  în contemporanul stil neomioritic, adăposteşte un spaţiu dedicat copiilor, îngrădit cu un gard grosolan vopsit în verde şi dotată cu accesorii din plastic şi metal pentru zbenguială. Pe jos, nisip şi smocuri uscate de iarbă.

   Odată cu gânduri pierdute în industrial, o briză alerga şoptită printre ramurile copacilor de deasupra, rupând din loc în loc câte o frunză, îndemnând-o să alunece către pământul mamă şi tată. Acoperit de nisip şi smocuri de iarbă uscată. Presărat, precum decorul trist industrial încropit de un pictor decadent, cu resturi de plastic, hârtii, chiştoace, pungi. Pete ale progresului. Gunoi făcut de oameni. Copii printre gunoaie, viitori oameni mari.

   Se spune că adulţii sunt exemple pentru copii. Aşa este. Un anume moment îmi spune că, uneori, acest lucru trebuie să se întâmple în sens invers. Cei mici să fie model pentru cei mari. Adulţi care fac gunoaie. Printre copii, nisip, smocuri de iarbă uscată.

„Haideţi să adunăm astea, uite ce mizerie este!”, spuse un suflet mic. „Hai!”, se strânseră ceilalţi prichindei, murdari de pământ.

Un domn, probabil rudă cu unul din copii, spărgea seminţe tacticos, lângă un leagăn. Dojenitor, stinse ţigara, aruncând chiştocul pe jos şi urlă părinteşte: „Bă, lasă alea jos din mână, că-s scârboase! Ce le strângi tu? Vrei să te bag în casă?”.

 

Mai bine mă duc în pădure.

Pastel de cartier

La ora la care cern aceste rânduri afară ninge. Zăpada cade din cer şi odată cu ea înaltul îşi scutură liniştea peste oraşul aflat în prag de seară. Fulgii se răsfaţă în aerul rece şi uşor ascuţit ce parcă dezmorţeşte nările. Este valsul ai cărui paşi i-ar înţelege doar ploaia. Albul înghite treptat, treptat culorile murdare ale unei ierni sterpe. Zăpada se aşterne din ce în ce mai hotărât peste străzi.
În asemenea momente de calm aparent gândul îmi fuge doar într-o singură direcţie: dacă continuă să ningă în halul ăsta, cum pula mea ajung eu acasă cu bascheţii în picioare!?