Şi în subteran lucrurile merg anapoda

   De ceva vreme mă întreb dacă nu sunt cumva nefericitul tăntălău care ajunge victima unei emisiuni de tipul Camera ascunsă. Spun asta pentru că aproape în fiecare dimineaţă, în drumul meu spre serviciu, reuşesc să mă enervez folosind serviciile Metrorex, servicii plătite, evident. Iar apoi, plin de spume şi de transpiraţie, mă întreb dacă nu cumva specialiştii aflaţi la cârma companiei de transport public amintită mai înainte sunt miliţieni. În sensul prost al cuvântului, normal, aşa cum circulă vorba prin popor.

   De câţiva ani de când tot folosesc metroul, am remarcat faptul că grosul populaţiei se duce la serviciu între ora 8 şi ora 9 dimineaţa. În acest interval orar se oferă locuri pe scune doamnelor şi domnişoarelor (gravide sau nu), atunci se acordă, politicos, prioritate persoanelor care ies din metrou, atunci călătoritul devine o plăcere pentru că vagoanele sunt bine aerisite şi au o temperatură care nu creează disconfort pasagerilor, atunci trenul subteran merge ceas, fără opriri dese prin tunel. Evident, toate în imaginaţia mea. În realitate, puhoiul de lume se calcă în picioare, transpiră, freacă minute întregi peroanele, aleargă haotic pe scări şi prin pasaje. Şi toate astea pentru că între orele 8 şi 9 domnii inteligenţi de la Metrorex decid să retragă din trenuri şi, ca atare, intervalul de timp dintre două garnituri se măreşte. În schimb, până în 7.30, să spunem, cadenţa este undeva în jurul a două minute deşi călătorii sunt mult mai puţini.

   Nu încerc să înţeleg combinaţiile chimice din materia cenuşie a eminenţelor care organizează traficul la metrou pentru că nu e nimic de înţeles. Probabil, sub calota lor craniană se găseşte o miniatură a deşertului Gobi, o zonă aridă şi fără forme de viaţă. Nu-mi explic altfel de ce se procedează aşa cum am descris mai sus. Mă gândesc, poate, că or fi şi ei decalaţi un pic. Dacă majoritatea personalului de la metrou începe tura în jur de 4 sau 5 dimineaţa, ora 8 sau 9 este deja la o jumătate de zi de muncă distanţă. Momentul unei pauze de lucru, nu? Şi atunci, normal, cine dracu’ se duce la serviciu în pauza de masă? Răriţi, dom’le, trenurile, să mănânce şi ele ceva!

Discuţiile unui şoarece corporatist, la punctul de fierbere

„Stimate şef, sunt în urmă cu multe lucruri. Am o listă întreagă de parcurs dar întârzierea nu se datorează, şi sunt sigur de asta, capacităţilor mele de a roade tot felul de dosare. Am reuşit să trag o linie pentru a cuantifica, într-un fel, realizările din ultimele săptămâni. Sunt de acord, lista rezultată este foarte scurtă. Nu, nici eu nu înţeleg de ce lista este atât de mică, raportată la perioada trecută. Probabil, pe undeva, timpul are o scurgere inutilă. Eu încă nu am găsit-o. Şi chiar aş vrea să descopăr defecţiunea pentru că îmi generează impresia de a da în gol, sentiment similar cu sexul când eşti rupt de beat, neplăcut de altfel. Paradoxal, deşi îmi doresc reducerea pauzei, în ideea de a reduce timpii petrecuţi la muncă, ar fi bine să avem la dispoziţie 24 de ore pentru finalizarea agendei zilnice. Măcar să ştim, eu şi alte rozătoare asemeni mie, că odată ajunşi acasă ne putem gândi relaxaţi la soţie/prietenă/soţ/amant/altele, putem mânca privind cu mintea în farfurie şi nu la clădirea corporaţiei, putem să ne propunem pentru a doua zi, după finele de program, o vizită la teatru sau în parc. Dar nu. Refuzul de socializare şi transcendere familială ne apasă până adormim, fie în faţa unui pahar de alcool, fie cu ochii pierduţi prin cameră. Planurile zilei următoare sunt altele şi au legătura exlusivă cu tabele, termene limită, cerinţe ale angajatorului. Întrebările de genul „tu nu faci, tinere, copii ?” au început să fie agasante. Nu, nu fac. Spermatozoizii mei au alte priorităţi. Nu au timp.Au alte dead-line-uri. Şi, din câte observ, agenda lor este făcută pentru un timp foarte îndelungat. Încep să cred că singura cale de acces la ei va fi cu programare.

Sintetizând, nu am reuşit să fac ultima cerinţă apărută în capul listei de priorităţi. Dar promit că o voi rezolva. Solemn, promit acest lucru. Va trebui să găsesc, mai întâi, un magazin cu timp. Ieftin şi mult. Cu neuroni la kilogram.”

 

Deocamdată, şoarecele corporatist mai lucrează în acelaşi loc. Şeful său a trecut cu vederea acest e-mail primit de la rozătoare, zâmbind pierdut. A mărit, în schimb, lista. La muncă, nu la întins mâna !

 

S-a răsturnat carul pe foaia de vot

Am făcut o scurtă trecere în revistă a listelor propuse de majoritatea partidelor politice pentru alegerile parlamentare din acest an. În general apar aceeaşi actori depăşiţi ai scenei politice însă, la capitolul noutăţi, imaginaţia începe să o ia razna. Diverse personaje, care din punctul meu de vedere nu au nicio legătura cu drumurile destul de încurcate ale destinului unui popor darămite cu gestionarea acestora, îşi fac apariţia hazliu. Încerc să-mi închipui cum se pot transforma în viitor plictisitoarele şedinţe din plenul actual, ţinând cont de potenţiala formaţie de start a următorului mandat parlamentar. Domnul Cristian Ţopescu va deveni, probabil, purtătorul de cuvânt al aleşilor, transmiţând în direct la viitoarea televiziune a Parlamentului, gândită încă de acum de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Programul va începe cu o scurtă introducere matinală a agendei zilnice, susţinută de Floriiiin Călinescu, aşa cum ştia dumnealui pe vremuri. Va fi asistat de fostul său coleg de bancuri Pro, Tudorel Filiman. Ordinea de zi va căpăta, astfel, o tentă umoristică iar aleşii vor purcede cu spor la votat legi. Fiecare pachet legislativ va putea fi prezentat într-o manieră artistică, pe versuri de Mihai Pocorschi şi Victor Socaciu. Cititori sau interpreţi vor fi pe rând, în funcţie de stilul textului, următorii: Dida Drăgan, pentru programe de tineret, Mihai Constantinescu, care va susţine protecţia animalelor, Furdui Iancu, militând pentru programe de dezvoltare a zonei rurale şi Luminiţa Anghel, pentru strategii de promovare a României peste hotare. Prima parte a zilei va fi încheiată de Dumitru Prunariu care va prezenta în detaliu programul spaţial al şefului său de partid, menit să scoată ţara din mediocritate şi să o ducă, probabil, cu satelitul. Prietenii ştiu unde. După masa de prânz, atenţia aleşilor va fi menţinută extrem de trează, chiar la limita superioară a rezistenţei cerebrale, de către Oana Zăvoranu. Dumneaei va încheia tot într-o manieră artistică lista proiectelor de pe ordinea de zi. Aşa cum spuneam, interpretarea sa va convinge până şi pe cel mai înverşunat „contra” să voteze „pentru”. Pentru ce-o vrea dânsa şi soarele ei. Concluziile zilei vor fi aduse în lumina scenei de către cei doi maeştri, Ion Dichiseanu şi Mircea Diaconu, astfel încât toată lumea să înţeleagă în amănunt discuţiile purtate în ziua ce tocmai s-a încheiat. Evident, într-un decor pus la punct de Oana Mizil. Iar în final, înainte ca domnul Cătălin Zmărăndescu să înceapă evacuarea în linişte şi pace a sălii, se vor trece în revistă planurile pentru a doua zi, minuţios gândite de Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf. Apoi, pentru o bună tonifiere şi relaxare a creierelor după o zi de muncă, Doina Melinte şi Helmuth Duckadam vor prezenta în pas alergător reuşitele practice ale strategiilor votate până acum. Gata, dom’ Zmărăndescu, stingeţi dumneavoastră lumina ?…Nu, de la întrerupător, dom’le, nu cu rozeta…

…Mulţumim domnului Ţopescu, am preluat legătura… Lăsând gluma proastă la o parte, menţionez că toţi cei enumeraţi mai sus se află pe listele propuse pentru parlamentarele din noiembrie 2008 de anumite partide politice. Alături de dumnealor mai sunt şi alţii, bineînţeles, politicieni cu ştate mai vechi, tineri sau bătrâni, pe dinafară sau băgaţi în problemă. Personal, mă alătur celor care sunt îngrijoraţi în continuare vis-a-vis de viitorul acestei ţări. Celor care, cu fiecare zi afundată în riduri, se gândesc din ce în ce mai serios dacă are rost să-şi lase urmaşi. Vom privi neputincioşi un sistem care se va hrăni, oră de oră, cu frunţile noastre posomorâte. Sau, depinde de caz, din ce în ce mai odihnite. Domnule Caragiale, eu cu cine votez ? Şi, mai ales, de ce votez ?