Vasile Blaga, singurul candidat la șefia PD-L, a fost ales președintele partidului. Victoria este cu atât mai surprinzătoare cu cât liderul PD-L a candidat cu șansa a doua.
La alegerile parlamentare din 2012, PD-L vrea să introducă votul pe Facebook
După votul prin corespondenţă şi comasarea alegerilor, PD-L se gândeşte din ce în ce mai serios şi la introducerea votului pe Facebook.
„Toată lumea este conştientă de amploarea fenomenului Facebook. O asemenea măsură n-ar face decât să ne alinieze şi pe noi în rând cu tehnologia prezentului şi una peste alta să mai dezmorţească puţin simţul civic al electoratului tânăr care şi aşa nu se prea îngrămădeşte la vot. Dacă tot stau toată ziua pe internet, nu văd de ce nu şi-ar exercita şi dreptul de cetăţeni liberi ai acestui stat de drept cu un simplu click. S-a format deja o comisie de experţi al cărei rol va fi să facă pagina electorală cât mai atractivă. Vor fi concursuri cu premii şi diverse campanii care să atragă la vot cât mai mulţi utilizatori de Facebook”, a declarat pentru Hotmuse liderul grupului parlamentar al deputaţilor PD-L, Mircea Toader.
Tot reprezentanţi ai puterii susţin că o asemenea modalitate de vot ar reduce drastic atât frauda cât şi procentul voturilor nule. „Va fi practic imposibil să îţi exprimi opţiunea politică folosind mai multe conturi de Facebook, fără a fi depistat. Vor avea drept de vot doar utilizatorii cu minimum 100 de prieteni, tocmai ca să ne asigurăm că există suficienţi martori care să confirme identitatea alegătorului. De voturi nule nici nu poate fi vorba. Cu ştampila mai dai pe lângă, dar cu mouse-ul lucrurile se schimbă radical. Ori ai dat, ori n-ai dat click. Nu există cale de mijloc. Cât despre cetăţenii care vor vota prin intermediul Facebook dar şi prin metoda votului clasic, lucrurile sunt şi mai simple. Ne vom asigura că toţi aceştia vor fi sancţionaţi drastic prin suspendarea contului. Nici un împătimit al reţelei de socializare nu se va încumeta să facă o astfel de prostie”, a declarat pentru aceeaşi sursă de mai sus secretarul general al PD-L, Ioan Oltean.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi-a manifestat îngrijorarea referitor la această iniţiativă legislativă, declarând că o prezenţă masivă la vot ar putea duce la o blocare a serverelor şi implicit la pierderi uriaşe pentru Facebook, situaţie care s-ar răsfrânge negreşit şi asupra economiei SUA.
Vă prezentăm în continuare una din posibilele variante ale paginii electorale:
Moment istoric în PD-L
În urma întâlnirii de la Palatul Parlamentului dintre Traian Băsescu şi parlamentarii PD-L s-a stabilit ca Emil Boc să rămână în continuare în funcţie.
Este evident că avem de-a face cu cea mai surprinzătoare decizie politică de la Marea Schismă încoace.
Teo, Trandafir de PD-L
Teo Trandafir candidează din partea PD-L pentru un loc de deputat în Colegiul 19 al Capitalei.
În cazul în care va câştiga, probabil că prima sa sarcină va consta în înlocuirea trandafirului din siglă.
Bilanţ electoral
Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic, aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia, alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.
În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.
În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.
Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.
Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.
Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.
Veşnica pomenire PSD, afiş sub acoperire
Ieri seară, pe când ieşeam din staţia de metrou, mi-a atras atenţia un afiş electoral pe un fundal roşu, cu o poză de grup, ce contura difuz şapte profiluri sub lumina pală a unui stâlp de iluminat public. După ce am parcurs de la stânga la dreapta personajele (Voiculescu, Năstase, Iliescu, Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc şi Vântu) am schiţat un zâmbet amar şi mi-am întors capul văzându-mi absent de drum, în timp ce în subsidiar din ce în ce mai multe întrebări îmi survolau prin minte. Ce caută omul din umbră al PSD, Hrebenciuc, într-un afiş electoral? Cum de a acceptat Vântu, un individ atât de scump la vedere, să se expună public tocmai într-un context electoral ca acesta? Cât de inconştient să fii ca lider de campanie încât să asociezi asemenea personaje într-un banner electoral, imediat după încheierea primului tur de scrutin, întocmai în mijlocul unui electorat care ar trebui să treacă mai întâi cu vederea bubele celor expuşi pentru a-i acorda votul candidatului propriu? Toate aceste expuneri paradoxale au convers inevitabil într-o singură direcţie, găsindu-şi un singur răspuns. Afişele sunt o făcătură. De cine şi în ce scop, rămâne la latitudinea cititorului să concluzioneze.
Stau să mă întreb însă până unde se poate ajunge cu astfel de tactici de dezinformare? Cât de jos se mai poate coborî? Câţi dintre cei care au văzut afişul şi-au dat seama că acesta este o ironie fină? Câţi au îmbrăţişat această manevră? Cum s-ar simţi un potenţial alegător, care după ce se lasă purtat de sentimentul stârnit de ansamblul de personaje dintr-un asemenea afiş, realizează că nu a fost decât victima unei meschinării electorale? Până unde poate tolera orgoliul şi inteligenţa alegătorului derapajele oamenilor politici? Câţi sesizează şi condamnă caracterul ilicit al unei mişcări ca aceasta? Care este gradul de obedienţă faţă de un politician sau faţă de o idee politică indusă sau mai puţin indusă? Până unde sunt dispuşi unii susţinători să meargă alături de liderul lor politic? Câţi dintre cei care votează şi-au pus oare întrebări ca acestea, înainte de a acorda votul unui candidat?
Asul din mânecă şi rahatul din pantaloni
După cum se ştie şi se pregăteşte deja, la sfârşitul anului, poporul va fi chemat la vot pentru a-şi alege conducătorul. Dacă în urmă cu aproape cinci ani, la ultimele alegeri prezidenţiale, electoratul era în fierbere, arzând de nerăbdare să penalizeze prin vot o dinastie PDS, sub Adrian Năstase, ce ar fi urmat să se instaleze şi mai confortabil sub următorul mandat, anul acesta marea parte a electoratului s-a lămurit cum e cu schimbarea.
Acum cinci ani, se spunea că nimeni nu i-ar fi putut ţine piept lui Traian Băsescu, cu atât mai puţin într-o confruntare directă. Nici un alt lider politic nu întrunea trăsăturile liderului D.A. de atunci: carismatic, ferm, capabil de lacrimi, om de viaţă care le-a încercat pe toate cele lumeşti, Băsescu părea mâna de fier de care România ar fi avut nevoie în acel moment.
Între timp, cum e şi normal după atingerea punctului maxim, popularitatea primului marinar al ţării a început să scadă. După ziarişti răpiţi şi recuperaţi din Irak, ghionturi susţinute cu prim-ministru, aroganţe diplomatice, jocuri de-a demisia, ţigănci împuţite, şi colac peste pupăză, chiar validarea coaliţiei cu exponenţii sistemului ticăloşit mult blamat, putem spune că preşedintele jucător şi-a cam tras de unul singur preşul de sub scaunul prezidenţial.
În urmă cu cinci ani, pe vremea când încă mai urmăream cu real interes activitatea politică aflată la restrişte (cum mulţi ne-a încumetat să credem), mi-am spus, ca simplu fapt divers căria nu i-am putut da curs în euforia marii dar false victorii, că dacă există un politician capabil să îi ţină piept lui Băsescu, acesta nu poate fi decât veche cunoştinţă a preşedintelui din cursa pentru primăria capitalei, Sorin Oprescu. La momentul respectiv, doar aroganţa doctorului mi se părea impasibilă în faţa tirului cu gloanţe oarbe susţinut de robinhudul Băsescu, împotriva aşa-zisului sistem ticăloşit. Căci, după părerea mea, deşi cei doi sunt două personalităţi distincte pe scena politică românească, sunt construiţi parcă din acelaşi aluat.
Timpul a trecut şi iată cum, acum, în prejma alegerilor, actualul primar al capitalei, Sorin Oprescu, declară că ia în calcul foarte serios candidatura sa la Cotroceni şi o spune ca şi cum ar fi fost nevoit să-şi accepte sorocul. După ce a stat (sau mai bine zis a fost ţinut) cuminte în umbra catargelor ignoranţei ale unor lideri desedişti precum Vanghelie, a venit şi rândul doctorului să încalece şi mai bine pe val. Ca prim candidat „independent” din partea PSD ajuns la cârma Primăriei Bucureştiului, noul distrugător de mituri Sorin Oprescu pare exact asul din mânecă de care rechinii pesedişti au nevoie pentru a-l arunca în cursa electorală împotriva încă aparent indecisului Băsescu.
Nu ştiu dacă l-a întrebat cineva pe Mircea Geoană, actualul candidat din partea PDS la preşedenţie, de această posibilă mutare. Eu personal înclin să cred că dacă va exista un candidat din partea PDS la preşedenţie, acesta va fi Sorin Oprescu. Astfel, ce n-a făcut pentru capitală timp de un an, va avea posibilitatea să nu facă pentru întreaga ţară, următorii cinci ani.
Lingem, Măria ta!
Un document intern al PD-L, ajuns prin birourile unor redacţii, trasează scurt şi la obiect strategia de campanie: PSD trebuie încolţit iar PNL trebuie minimalizat (titlu de pe realitatea.net).
Mă întreb dacă ziariştii au găsit şi partea cu „Băsescu trebuie lins”. Cum unde?
Dreptate de președinte
Traian Băsescu a declarat la ceremonia de lansare a candidaților PD-L pentru alegerile europarlamentare că membrii acestui partid sunt singurii care nu-și înjură președintele, cu aluzie către PSD-iștii care se iau de Mircea Geoană.
Adevărul este că Băsescu are dreptate: n-am auzit niciun PD-L-ist care să-l înjure pe Traian.
Peştele de la capul statului se împute
Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR1, că în cazul unui eşec al guvernului actual (mai multe detalii aici) ia în consideraţie posibilitatea de a nu mai candida pentru un nou mandat la Cotroceni.
Să recapitulăm: după ce, în urmă cu patru ani, electoratul i-a pus harponul în mână pentru a stârpi sistemul ticăloşit, marinarul Băsescu s-a văzut după aproape un mandat, deloc surprinzător, cu "caracatiţa PSD", căreia i se cam uscase gura de la atâta sete de putere, în plasa intereselor comune. Şi cum piratul Tăriceanu a fost lăsat la apă în opoziţie iar micul executant Boc pus la mare înălţime în fruntea guvernului, plângăciosul Băsescu a ieşit pe punte şi a afirmat că în caz de naufragiu guvernamental se scufundă odată cu tot echipajul. Toate acestea în condiţiile în care în apele politicii româneşti s-a instaurat deja o armonie opulentă. Ca să vezi cât curaj pe domnul preşedinte… Păi dacă rechinii se înţeleg între ei, orice critică aruncată asupra guvernului va avea acelaşi efect pe care îl va face o scobitoare zvârlită asupra unei balene ucigaşe.
Altfel spus, preşedintele Băsescu a luat în calcul posibilitatea de a nu mai candida pentru funcţia de preşedinte a corabiei România doar într-un scenariu greu de închipuit chiar şi de cea mai blondă sirenă. Astea sunt doar cuvinte mari pe post de muniţie electorală.
După un asemenea discurs, un iz de demagogie ieftină dă târcoale cabinei de vot. Aşa, şi?