Blonda, Chiorul şi Piticul revoltaţi că au fost comparaţi cu personaje politice

Cele trei personaje din titlul piesei de teatru “Blonda, chiorul şi piticul” rup tăcerea şi lansează un atac dur la adresa celor care i-au asemănat cu personaje din clasa politică românească.

Nu voi tolera sub nicio formă asemănarea mea cu domnul Băsescu. În toată experienţa mea de personaj, scurtă ce-i drept, nu mi s-a întâmplat niciodată să vărs o lacrimă pe scenă cum i s-a întâmplat de atâtea ori domnului preşedinte. Eu joc într-o satiră, pentru numele lui Dumnezeu, nu într-o melodramă politică.  Eu nu sunt un plângăcios! a declarat pentru HotMuse liderul celor trei, controversatul personaj Chiorul.

Cei trei vor să se înţeleagă foarte clar că spectacolul din care fac parte nu are nicio legătură cu politica: Eu şi colegii mei din titlu suntem profund indignaţi de o asemenea amestecare a actului artistic în politic. Nu este corect ca noi, trei personaje comune dintr-o piesă de teatru, să fim comparaţi cu personaje atât de controversate de pe scena politică românească. Nu ne mai târâţi în această mocirlă. Noi jucăm într-o piesă ce prezintă doar realitatea societăţii actuale româneşti, fără bulgarităţi aşa cum a susţinut prin presă doamna directoare a Sălii Dalles, a ţinut să precizeze Blonda.

Vizibil iritat de toată această tevatură, Piticul s-a învârtit în cerc pe toată durata întâlnirii cu jurnaliştii îndrugând verzi şi uscate, singurele două cuvinte care se puteau desluşi fiind  reformă şi responsabilitate.

Indignarea celor trei nu a trecut neobservată pe scenă politică românească, regizorul  şi actorul Traian Băsescu anunţând deja că vrea să-i vadă personal pe cei trei jucând pe scena de la Cotroceni. Spectacolul se anunţă unul cu totul special dat fiind faptul că ar fi primul în ultimii ani în care cei implicaţi nu vor juca sub indicaţiile sale.

Un rol important în aplanarea conflictului îl  are şi primarul general al Bucureştiului Sorin Oprescu care a declarat că este dispus să pună la dispoziţie sala de festivităţi de la primărie pentru jucarea spectacolului. Mie îmi pare rău că am întârziat cu lucrările la pasajul Basarab. Dacă era gata amplasam o scenă sus pe trotuar,  în dreptul Gării Basarab, şi aşa puteam  oferi bucureşteanului aflat în trecere sau celui din blocurile din apropiere dar şi provincialului de pe peronul gării un spectacol de teatru gratuit care să le mai descreţească frunţile. Aşa ne mulţumim doar cu un spaţiu de la primărie, a declarat edilul Capitalei.

Yelllow lansează o nouă piesă

Ieri, trupa Yelllow (Bogdan Diaconeasa – bass looping,  Didi Dudaievici – vocals şi Andi Petreanu – samples and fx) a lansat cea de-a doua piesă intitulată Future.

Câteva detalii din culisele acesteia le puteţi afla chiar de la membrii trupei:

„Piesa a plecat de la un sample cu care Andi a venit la sala şi peste care ne-am jucat cu bass-ul, respectiv vocea. Nu am finalizat piesa, intenţionat, pentru că ştiam că ajungem cu ea în studio unde o să intre şi într-o fază de producţie. Astfel, în timpul înregistrărilor, piesa a suferit mici modificări, modificări în bine pe care ni le doream, le urmăream. Partea de producţie a fost realizată în studio la Sonichouse cu ajutorul lui Viky, căruia vrem să-i mulţumim cu ocazia asta.

Viitorul este în minţile noastre… este foarte adevărat!

Puteţi afla mai multe despre proiectul Yelllow accesând pagina lor de myspace (http://www.myspace.com/yelllows).

România, o piaţă cu aceeaşi piesă

   Tot timpul m-am întrebat care sunt rapoartele cu lumea din exterior a celor care mai tot timpul îşi petrec existenţa prin pieţe. Piaţa ştie mai toată lumea ce este. Locul acela de unde cumpărăm de-ale gurii, unde ne târguim cu vânzătoarea de pătrunjel, unde miroase a legume şi gunoi, unde se află o mare parte din segmentul otv-ist sau al ştirilor de la ora cinci. Piaţa reprezintă o lume în interiorul altei lumi, cu valorile sale, cu regulile sale şi cu eroii mai mult sau mai puţin murdari ai săi.

   Lăsând la o parte cele vândute acolo, imaginea „pieţarului” o asociez mereu cu cel aflat de cealaltă parte a tarabei, pe tărâmul său de saci, lădiţe şi hârtii pătate de mâncare. Zi de zi, cel puţin cât este sezonul în toi, vânzătorii din piaţă sunt acolo, la locul lor, făcând acelaşi lucru. Aceleaşi discuţii, aceleaşi invidii, aceleaşi îndeletniciri. Teoretic, nu pot aspira la mai mult, la un alt nivel. Taraba este tot ce au, mai departe nu pot ajunge. Pentru că nu există mai departe. Lumea lor este mică, limitată, fără orizonturi aşa cum, poate, şi le imaginează cei diferiţi de ei. Îşi pot compara morcovii, cartofii, pepenii, ţelina. Pot compara poziţia tarabei. Atât. Ei se retrag în spatele produselor, sperând că şi azi vor avea bani pentru acasă. Şi când pleacă de acolo, nu vor aduce nimic, bun sau rău, din exterior.

   Piaţa poate fi o ţară. O ţară unde regulile sunt făcute de oameni, în felul lor, respectate doar dacă li se pare normal. Acolo unde indivizii stau ascunşi în spatele a ceea ce-şi vând, chiar dacă acesta este sufletul. Zi de zi, fără a aspira la o ieşire din transa colectivă, târguindu-se pentru orice şi încercând să-şi submineze vecinul de parcelă. Bârfind fiecare ştire pătată cu sânge sau sclipici şi aruncând cu zâmbete retarde în oricine este din afară. O ţară fără orizonturi legate de progres.

   România este o piaţă. Iar pieţarii ei vor atârna tot timpul în spatele tarabei proprii, mulţumiţi de lumea lor dar, paradoxal, privindu-i cu invidie pe cei care vin şi cumpără. Iar când se închide poarta, aşteaptă ziua de mâine, ştiind că vor face la fel.