Bistro Latina – plăcut, numai bun de revăzut

   Am descoperit de curând un nou local în centrul vechi al Bucureştiului, apărut în locaţia fostului Trafic Punkt. C-or fi sau nu aceiaşi proprietari, puţin îmi pasă. Important este că am rămas cu o impresie plăcută despre Bistro Latina.

   Bistro Latina se află pe Strada Şelari nr. 3 şi nu spune mare lucru, doar  privind înăuntru prin fereastra imensă. Nici trecându-i pragul n-ai spune că se pot întâmpla multe lucruri, însă, cu puţină îndrăzneală, situaţia se poate schimba. La parter sunt câteva scaune la bar şi o masă de opt persoane lângă bar, principalul avantaj fiind tavanul înalt precum şi apropierea de fereastră. La etaj, un mezanin un pic forţat, lucrurile par mai liniştite, cele şase mese fiind mai mult decât suficiente. Ambianţa este foarte plăcută, muzica nu deranjează în niciun fel iar servirea este excelentă (săru’ mâna, doamna Mihaela!). Decorul este unul care se potriveşte de minune cu atmosfera de acolo (pe mine m-a dus cu gândul la bucătăria de acasă).

   La Bistro Latina găsim vin la 25 de lei sticla (Sarica Niculiţel, Domeniile Tohani), găsim şi vinuri mai scumpe, bere, şi pentru gurmanzi un meniu variat de mâncare (foarte bine gătită). Localul este de fumători şi aerisirea se face aproape instant, în consecinţă fumul neridicând probleme. Pentru obsedaţii de facebook există şi acces la internet.

   Bistro Latina este deschis până pe la 23.30 în cursul săptămânii iar în week-end un pic mai târziu. Se pot face şi rezervări telefonice. Una peste alta, aşa cum arată acum, Bistro Latina îşi merită un rând de aplauze.

Boulevard Pub, ferit de bulevard

   Mânaţi de vremuri şi de vreme, în ultima perioadă am frecventat mai în detaliu centrul vechi al capitalei, în căutarea unui cuib nou, având în vedere faptul că cel vechi s-a dus pe apa Prutului. Şi cum perseverenţa dă roade în general, în cazul nostru a reprezentat excepţia. Cu alte cuvinte, încă mai căutăm…

IMG_0255

   …Dar nici nu putem ignora locurile care ne-au atras atenţia într-un mod plăcut. Respectiv Boulevard Pub, aflat pe strada Covaci, în centrul istoric al Bucureştiului. Un local micuţ, aflat pe o stradă liniştită, ferită de vacarmul zonei. Terasa micuţă, în genul celor franţuzeşti, cu şase mese, parcă, tronează în mijlocul unui peisaj mai degrabă trist, dat fiind faptul că imobilele de pe străduţă nu sunt renovate iar în vecinătate se mai află un singur băruleţ (vis-a-vis, chiar). Interiorul este decorat cu tente de interbelic, cu mobilier din lemn şi tablouri împrăştiate pe pereţi. Mesele sunt înalte toate. La mezanin se găseşte o zonă un pic mai izolată de restul barului însă îmi închipui că poate deveni înecăcioasă atunci când barul este plin, din cauza fumului.

IMG_0259

 

IMG_0256

   Servirea este în regulă, oamenii de acolo fiind foarte amabili. Preţurile sunt un pic sub media zonei iar meniul conţine diverse cocktail-uri, vinuri şi pentru cei mai rafinaţi, precum şi câteva minuturi pentru cei care nu pot bea pe stomacul gol. Există şansa ca stocul anumitor beri să se termine prematur (noi am păţit cu Timişoreana, de exemplu). Muzica este faină (cu ceva tente de rock) iar unul dintre barmani ne-a promis că putem veni şi noi cu câteva sugestii muzicale (am spus că o să-i ducem un CD). În Boulevard Pub nu găsiţi reţea wireless, dacă nu puteţi rezista fără acces la www. Toaleta se află la etaj (localizarea sa poate deveni un impediment dacă depăşiţi cotele de avarie ale echilibrului) şi este foarte curată.

IMG_0258

   Aşadar, Boulevard Pub merită să fie bifat în agenda de lucru. În timp, dacă se va anima un pic strada pe care se află iar clădirile din jur vor fi renovate cât de cât, poate deveni o destinaţie interesantă după orele de serviciu.

IMG_0260

Final de săptămână cu Zgârie Nori

   În week-end-ul care s-a încheiat de câteva zile, centrul vechi al Bucureştiului a fost invadat de o mulţime de evenimente culturale, grupate sub ONGFest. Am fost pe acolo, doar sâmbătă din păcate, aruncând un ochi la cele petrecute.

   Fiind o manifestare cu participare şi sprijin masiv din partea multor asociaţii culturale (şi nu numai), fiecare susţinând cauza sa, împărţind pliante sau încercând să ofere/vândă mici „creaţii”, lumea nu a întârziat să se înfiinţeze pe străduţele din centrul vechi al capitalei. Începând de la artizanat, pictură şi până la concerte, cei prezenţi acolo au avut cu ce să-şi încarce timpul din plin şi într-un mod, de ce nu, destul de plăcut.

   Deşi au trecut mai bine de trei zile de atunci, voi comenta, un pic, unul din concertele care mi-a rămas în minte, fie cu părţi bune, fie cu părţi rele şi petrecut, aşa cum spuneam, la ONGFest. Un concert început cu întârziere, din păcate, din cauza problemelor tehnice ceea ce, până la urmă nu este o surpriză pe la noi. Trupa care urma să cânte, în speţă Zgârie Nori, a înghiţit într-un final momentul de început, punându-şi în scenă reprezentaţia live pentru care venise acolo.

   Este primul concert live în care îi văd pe cei de la Zgârie Nori şi, recunosc, am avut ceva dubii vis-a-vis de calitatea pe care aceştia urmau s-o pună în faţa celor aflaţi în faţa scenei. Spun acest lucru deoarece o trupă cu zece oameni şi şapte instrumente necesită oarecare studiu şi exerciţiu pentru a satisface urechea ascultătorului care apreciază live-ul. Finalul mi-a înlăturat orice reţinere în acest sens.

   Concertul a început avându-i la înaintare pe cei doi vocali, Iustin şi Yawn, prezentând mulţimii mesaje scrise pe o serie de cartoane, prezentate unul după altul. Textele, puse într-o ordine aparent fără noimă, sunt de fapt laitmotivul trupei, fapt ce poate fi observat şi din versurile pieselor cântate de aceştia. Uşor, uşor, începând cu prima piesă şi continuând cu următoarele, reprezentaţia de pe scenă a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi şi chiar să întoarcă privirile mulţimii care nu înceta să se perinde pe strada Franceză.

   Că tot am vorbit de vocali, am rămas plăcut surprins de modul ingenios prin care cei doi au transmis publicului mesajul lor, ajutaţi clar şi de meseria de actor pe care o au la bază, evident îmbinat foarte bine cu munca instrumentiştilor din spate. Ar fi inechitabil să nominalizez doar pe unul dintre aceştia, însă nu pot să nu-l fac remarcat pe omul de la muzicuţă, Cătălin „Tzetze”,  sau pe chitaristul Cristi ori pe fetele de la vioară şi violoncel. O apariţie plăcută şi bine integrată în peisajul auditiv a fost cea a Cristinei Păun, backing-vocal. Zgârie Nori au aşezat frumos o creaţie ieşită oarecum din tiparele muzicale româneşti, cu un mesaj bine creionat în versuri şi cu joc de scenă având mici infuzii ale unei piese de teatru, cu fundal sonor plăcut-zgomotos pe alocuri, lin şi industrial pe de altă parte. O combinaţie reuşită de hip-hop, rock-alternativ şi sunete de blues care ar fi sunat şi mai bine, sunt convins, dacă ar fi avut şi suportul tehnic necesar.

   Dintre piesele cântate la concert, mi-au plăcut în mod deosebit cum au curs şi cum au fost „prezentate” Eu nu dau cravata mai departe, Vinde-ţi cardul, îngerii şi iubirea. Per total, a fost o experienţă interesantă din punct de vedere al ascultătorului astfel încât nu voi rata următorul concert al celor de la Zgârie Nori. Ceea ce vă recomand şi vouă.