Premiile Oscar 2018, filiala România

*Cel mai bun film – „Universuri Paralele”, în regia lui Roman Ranchiunoski

*Cel mai bun actor – Liviu Dragnea, pentru rolul mafiotului cu mustață în „Clanul Teleormano”

*Cea mai bună actriță  – Laura Codruța Kovesi, pentru rolul Nașei în “The Godmother”

*Cel mai bun regizor  – George Soros, „Ordonanța 13”, cu Mihai Gâdea și Corina Drăgotescu

*Cel mai bun actor în rol secundar – Florin Iordache, în „Fast and Dubious”

*Cea mai bună actriță în rol secundar – Gabriela Firea, în „Oamenii președintelui de partid”

*Cel mai bun scenariu original – „Jocul de-a președintele în vacanță”, cu Klaus Iohannis

*Cel mai bun scenariu adaptat –„Zdreanță, cel care se jură că nu bagă probe în instanță”, cu Mircea Negulescu

*Cea mai bună imagine – „Brux-Elle”, cu Laura Codruța Kovesi

*Cea mai bună coloană sonoră – „PiX-Men: Dubla Măsură”, Corul dezbinat al pieţarilor media

*Cea mai bună melodie originală – „Ești jefuibilă”, trupa Taxe, în „Minte-mă frumos”

*Cele mai bune decoruri – „Opoziția copilului”, cu Victor Orban și Cosette Chichirau

*Cele mai bune costume – „Fantoma de la operativ”, în regia lui State Paraleliceanu

*Cel mai bun machiaj – „Star Trek: A doua rebeliune”, cu Mihai Tudose

*Cel mai bun sunet  – „Sunetul Tăcerii”, cu Klaus Iohannis

*Cel mai bun montaj sonor – „Portocala mecanică: Experimentul Ploieşti”, în regia lui Vlad Cosma

*Cele mai bune efecte speciale„Big Bang Salary”, cu Lia Olguța Vasilescu

*Cel mai bun film străin – „Cătușarii”, cu Sebastian Ghiță și Radu Mazăre

*Cel mai bun film de animație – „Humpty Dumpty le întoarce”, cu Codrin Stefanescu

Scrisoarea unui doctor către statul în cur

Proaspăt revenit din călătoria spre centrul Universului, Doctorul Ciobu’ remarcă bula spaţio-temporală în care a rămas blocat poporul român în ultimii ani. Asmuţindu-şi privirea fină peste realităţile româneşti, precum şi peste lenea cronică însuşită de membrii redacţiei Cioburi (la pachet cu cititorii săi), celebrul Doctor aruncă primul piatra şi trage un semnal de alarmă, observând direcţia greşită către care se îndreaptă a sa turmă.

Iată cele câteva întrebări de bun simţ pe care Doctorul Ciobu’ le adresează Statului Român, sperând că vor deveni parte din Constituţie, la un moment dat:

Cât trebuie să mai sufere poporul ăsta până când eroi ca generalul Oprea vor ajunge preşedinte?

– De câte demonstraţii este nevoie astfel încât domnul Tăriceanu să rămână preşedintele Senatului pe viaţă?

– Câte lacrimi vor trebui să mai curgă în mass-media românească până când domnul profesor Voiculescu îşi va recăpăta libertatea?

– Câţi tineri vor trebui să mai plece din ţară astfel încât domnul Ponta să redevină prim-ministru?

– Este necesar un referendum naţional astfel încât domnul Şova să îşi demonstreze nevinovăţia?

– Oare toţi primarii de sector trebuie sacrificaţi în puşcării până ca domnul Băsescu să redevină primarul Bucureştiului?

– Câte tragedii se vor mai petrece pe şosele până ca domnul Blaga să revină în fruntea ministerului care veghează pentru liniştea cetăţeanului?

– Este necesar colapsul pentru ca distinsul domn Dragnea să preia frâiele economiei româneşti?

– Este necesară o nouă glaciaţiune astfel încât domnul Iliescu să apară, în sfârşit, în toate manualele de istorie?

Doctorul Ciobu’ aşteaptă răspunsurile pe adresa redacţiei, până nu este prea târziu. Noi, de la mă-sa.

Mircea Diaconu, premiu pentru cel mai bun actor într-un rol politic

Deşi a renunţat la filmări pentru a se înscrie în politică şi a schimba ceva, dacă nu în viaţa cetăţenilor, măcar în viaţa dumnealui, actorul Mircea Diaconu nu a putut renunţa aşa uşor la dragostea oricărui actor de film şi anume apariţiile pe sticlă.

Şi aşa cum era şi firesc într-o societate în care valorile se respectă, prestaţia domniei sale nu a putut trece neobservată de ochiul fin al observatorilor politici abilitaţi. Astfel se explică şi faptul că Mircea Diaconu a primit premiu pentru cel mai bun actor distribuit în rolul unui politician în cadrul festivalului naţional de teatru TV „Politică fără Frontiere”, motivaţia juriului fiind următoarea: „pentru rolul său secundar de a credibiliza PNL în numeroase episoade ale diverselor emisiuni realizate de Antena 3 şi Realitatea TV”.

Cunoscutului actor i s-au propus deja colaborări în mai multe producţii politice precum Asfalt Tango – Întoarcerea ( o poveste romantică în care mai sunt distribuiţi doamna ministru al transporturilor Anca Boagiu şi mai mulţi regi ai asfaltului), Filantropica Forever (un film despre istoria pomenilor electorale) sau Legături Bolnăvicioase II (un film despre alianţa USL în care Mircea Diaconu ar putea juca alături de unul din reperele morale ale domnului Crin Antonescu, Tudor Chirilă), informează HotMuse.

Pedeliştii au talente

Să faci politică într-o perioadă de criză şi în plină reformă nu-i deloc uşor. Trebuie să dai din coate, să ţii pasul, să faci tot posibilul să nu îţi ieşi din ritm pentru că altfel susţinătorii te taxează. Mobilitatea de pe scena politică este la fel de importată. Trebuie să simţi nevoile cetăţeanului şi să ştii când să te întorci spre stânga şi când să te întorci spre dreapta. Dacă mai adopţi şi o atitudine de dur, succesul este garantat. Abia atunci poţi să spui că eşti un politician jos pălăria lui Michael Jackson.

Consilierul PDL Edmond Tălmăcean a înţeles acest lucru şi l-a pus în practică.

În final, fără nicio legătură, dăm legătura domnului Gibon care dă legătura domnului Pelican.

Politica bate cercetarea

Daniel Funeriu a declarat într-un interviu că nu intenţionează să renunţe la politică pentru cercetare.
S-ar putea ca domnul Funeriu să fie supărat pe ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din cauza alocării insuficiente de fonduri.

Daniel Funeriu a declarat într-un interviu că deocamdată nu intenţionează să renunţe la politică pentru cercetare.

S-ar putea ca domnul Funeriu să fie supărat pe ministrul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului pentru alocarea insuficientă de fonduri pentru cercetare.

Pentru cei care au votat împotriva comunismului

Stimaţi compatrioţi idealişti de centru-dreapta sau de centru în general care aţi votat împotriva comunismului. Vă invit la o mini-sesiune de, aş îndrăzni să-i spun, maieutică. Şi când spun maieutică mă refer chiar la acel exerciţiu pe care un puturos grec îl practica pe când naţiunea noastră nici măcar nu era în creuzetul istoriei şi nicidecum la un concurs de maieuri ude.

După cum probabil aţi aflat, printre schimburile de mailuri hazlii de zi cu zi, incursiunile în diversele reţele sociale sau miştourile făcute pe seama istericilor care nu mai prididesc să pupe cururile mogulilor cei răi, CSAT-ul a catalogat o parte a presei drept una din principalele vulnerabilităţi naţionale.

Iată cum sună micul paragraf strecurat în cadrul documentului întocmit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării după şedinţa din 22 iunie a.c., paragraf enumerat  la secţiunea vulnerabilităţi: Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român. Sau, în traducere liberă, putem spune că s-a dat drumul la ascultat şi pus presa sub presă legal.

Păi bine mă băieţi preocupaţi de siguranţa naţională, cine pe cine insultă aici? Nu eraţi voi cei care asiguraţi până mai acum trei luni că am depăşit momentul critic al crizei economice pentru ca apoi să veniţi să spuneţi subit că nu mai sunt bani la buget? Şi cine pe cine discreditează? Nu guvernul ăsta, cu domn profesor de drept constituţional Boc, a propus măsura cu tăierea pensiilor care s-a dovedit a fi neconstituţională? Şi lista poate continua mult şi bine. Cu ce greşeşte aici partea aceea neascultătoare a presei că vă sare în cap pentru căcaturile pe care le faceţi cu din ce în ce mai multă aroganţă şi nesimţire? Ori a început să vă deranjeze opoziţia, măi guvernanţilor anti-comunişti care sunteţi?

Să crezi că presa trebuie să fie imparţială iar jurnaliştii din breaslă trebuie să fie echidistanţa întruchipată e o naivitate, o utopie imposibil de aplicat până şi în cel mai democratic stat. După umila mea părere, într-o democraţie funcţională, presa trebuie să fie în primul şi în primul rând liberă şi nu independentă. Indiferent de apartenenţa la diversele coloraturi politice, spaţiul media trebuie să canalizeze curente de opinii diferite care prin dialectica lor să poată oferi cetăţeanului o viziune nuanţată asupra evenimentelor. Pluralismul, aşa cum presupun că voi toţi cei care aţi votat împotriva comunismului ştiţi, este una din caracteristicile fundamentale ale democraţiei, iar libertatea de exprimare şi cu atât mai mult libertatea presei, cu toţi păduchii ei, este garantul că aceasta funcţionează. Haideţi, e imposibil să nu fi ştiut acest lucru înainte de a pune ştampila cu atâta îndârjire.

Şi să răspunzi unei asemenea măsuri cu stereotipuri gen presa actuală românească îşi merită soarta este o gravă eroare mai ales pentru nişte idealişti ca voi. Cum aţi putea să acceptaţi ca un preşedinte care promovează valorile democraţiei să facă un asemenea lucru celei de-a patra puteri în stat? Principial vorbind, desigur. Nu vi se pare că această măsură contravine ideii în sine de luptă împotriva comunismului? Pentru că dacă nu, dacă voi toţi cei care aţi votat împotriva comunismului pentru o „societate democratică normală” nu vă simţiţi câtuşi de puţin indignaţi de această măsură de sorginte stalinistă, eu unul îmi permit să vă adresez o întrebare: ce pula mea înţelegeti voi din democraţie, băi fraţilor?

Strigătele aduc liniştea tâmpă de după

   Ţară, ţară, ferea că se apropie potopul! Pe lângă inundaţiile care risipesc a nu ştiu câta oară agoniseala de-o viaţă a cetăţenilor din diferite zone rurale, iată că şi capitala se pregăteşte să întâmpine şuvoaiele de plătitori de taxe şi/sau consumatori de bani publici, venite să inunde străzile din faţa instituţiilor care răspund în acest moment de linia de plutire a naţiunii. Cu mic, cu mare, cu talon de pensie sau fără, cu cască de miner sau catalog de profesor, cu stetoscop sau acreală de funcţionar, manifestanţii vor încurca astăzi socotelile capitalei sperând că aleşii neamului se vor trezi în ultimul ceas şi vor începe să aplice măsurile necesare pentru redresarea economiei.

   Într-o ţară normală, cu politicieni responsabili şi ascultători la cerinţele celor pe care îi reprezintă, acest gen de mişcări sociale ar pune un pic pe jar autorităţile guvernamentale. România, aşa cum ştiţi, este o ţară atipică, cu un popor atipic, ghidat după vorba ancestrală „pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”. Nu spun că revolta celor care îşi cer drepturi nu este justificată, spun doar că în cei mai bine de douăzeci de ani de la momentul Decembrie 1989 norodul nu a învăţat mai nimic. Resemnarea s-a transformat în indiferenţă, apoi în refugiere în cele creştineşti. Atât timp cât poporul dă vina pe Dumnezeu, la fel cum îşi pune speranţa tot în divinitate, fără a căsca ochii la realităţile din jur, orice tip de mişcare socială nu îşi are rostul. Valurile de oameni nemulţumiţi vor veni, vor striga, apoi vor pleca acasă şi vor aştepta „ce va vrea Dumnezeu, maică”.

   Cât despre clasa politică, obişnuită să se confrunte cu sindicatele căci, nu-i aşa, odată aflat în opoziţie este imposibil să nu te implici în mişcările de acest tip, ziua de azi, de mâine sau cele în care vor suporta urletele fomiştilor va fi doar o altă zi. Politicienii se vor comuta pe modul grav, implicat şi responsabil, înroşind microfoanele celor din media, cum că vor face, vor drege, că nu-i aşa uşor, poporul trebuie să înţeleagă, să fie solidar. La final, însă, lumea se va uita tot după ţâţele din ziare şi la State de România, rânjind în purul stil mioritic.

Cu Naşul la simulacru

Mi-e greaţă de trei lucruri. De mirosul de macaroanele cu brânză expirată, lăsate trei săptămâni într-o cratiţă pe aragaz după ce au fost astupate cu un capac slinos exact în seara în care, beat fiind, le acoperi cu tot cu liliacul dezorientat ce a intrat pe geamul deschis din bucătărie căutându-şi de mâncare, găsindu-şi şi sfârşitul, asfixiat în oală, de musca din ciorbă ce încă mai poartă urme de balegă şi de emisiunile lui Radu Moraru de laB1 TV în care se dezbate despre cum oamenii răi manipulează poporul.

Când ţara şi-a început căderea liberă iar televiziunile mogulilor iau la ţintă guvernul Boc, guvern desemnat de însuşi preşedintele Băsescu, ferocele susţinător pedelist, expus la tot acest bombardament mediatic, are nevoie să i se spună că tot ce înşiră zi de zi oamenii ăştia răi nu sunt decât dezinformări ordinare. Radu Moraru, slavă Domnului Preşedinte, devine pe zi ce trece tot mai bun în a face treaba asta.

Sigur, toată această mobilizare nu-l vizează doar pe ferocele alegător PDL. Aici intră în calcul şi susţinătorul pedelist de conjunctură, cel care îl susţine pe domnul preşedinte Băsescu din simplul motiv că el este singur împotriva tuturor sau că prea se ia toată lumea de dumnealui.  Ca să simplificăm, este vorba de toată mişcarea portocalie care se află cât de cât la curent cu şirul evenimentelor politice. Pentru ceilalţi, susţinătorii PDL de la fără frecvenţă, genul acesta de remediu nu este deloc necesar. Pe ei îi interesează problema numai în sesiune, adică din patru în patru ani. Ei se activează doar în prejma alegerilor la incantaţiile domnului preşedinte, atunci când acesta le solicită ajutorul în lupta cu sistemul ticăloşit, cu cei 322 de parlamentari îndărătnici sau eventual cu fantoma comunismului care este însemnată pe frunte cu sigla PSD şi care e gata să prindă viaţă, din când în când, sub basca domnului Iliescu.

Cu ce e mai prejos demersul lui Radu Moraru faţă de cel al unui lătrău de la televiziunile mogulilor? Păi, la nivel de discurs, au cam aceeaşi plămadă. Doar că unul apără invariabil puterea iar celălalt o critică neîncetat. Marele avantaj al celui care critică puterea este că în cazul în care intensitatea atacurilor creşte se cheamă că face o opoziţie puternică. Marele dezavantaj al celui care o apără este că pe măsură ce se străduieşte să o facă şi mai destoinic, se cheamă că dă limbi în cur. Desigur, prin condiţia sa de mare jurnalist, Radu Moraru este o excepţie.

Scenarii care pot deveni realitate!

   În plin război cu extratereştrii, care au reuşit pentru o scurtă perioadă să oprească traficul aerian în Europa, Corneliu Vadim Tudor, mai clarvăzător ca niciodată, a văzut deja, în ciuda norului de cenuşă, scenariile politice viitoare din România. Înarmat cu un întreg arsenal de substanţe chimice prescrise de domnii aceia de la casa de modă Mâneci lungi, foarte lungi, întâiul patriot al ţării a divulgat poporului ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare în primele rânduri ale politicii româneşti. Mai exact, aflăm că preşedintele Băsescu îl va schimba pe domnul Boc din fruntea Guvernului, şi asta pentru că madam Udrea şi-a băgat mânuţele prin smotocelul prezidenţial, dorindu-şi cu ardoare scăunelul distinsului domn Boc. Mai mult decât atât, Elena Udrea plusează şi îl aruncă direct pe locul întâi al candidaturii la prezidenţiale pe Liviu Negoiţă, un primar bine cotat în sondaje, chipurile. Concluzia, fermă şi de netăgăduit, este că Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă! (citat din presă).

    Ofticaţi de faptul că ofensiva marţienilor şi saturnienilor a tulburat cerul albastru şi infinit al României, specialiştii în politică ai Revistei Cioburi au cercetat nervoşi schimbările care se prefigurează la orizontul politic din ţara mamă. Într-o strânsă colaborare cu sursele infiltrate în partide dar şi cu sprijinul neprihănit al serviciilor secrete (salutări, a-propos!), analiştii din redacţie au aflat următoarele: Emil Boc va fi schimbat din funcţia de prim-ministru, însă nu la intervenţia Elenei Udrea ci în urma unui pact secret între preşedintele Băsescu şi Adrian Năstase, devenit foarte puternic (şi cu un fund mai ferm) printre sforarii PSD. Înţelegerea prevede ca Mircea Geoană să fie numit premier dar numai pentru o lună, cât să renunţe la divorţ Mihaela. Apoi, locul său va fi luat de Remus Cernea, lucru care îi va înduioşa până la lacrimi pe părinţii acestuia, bucuroşi că fiul lor va putea să-şi facă un credit şi să se mute. Adrian Năstase îi va lua locul lui Traian Băsescu iar acesta din urmă îl va înlocui pe Dorin Cocoş în funcţia de cocoş al Elenei. Vadim Tudor va cumpăra OTV iar Dan Diaconescu  va deveni preşedintele TVR-ului. Liviu Negoiţă îi va lua locul lui Sorin Oprescu la Primăria Zonei Metropolitane Bucureşti, reuşind să asfalteze toate aleile din parcuri cu firma doctorului fost primar (că aşa va fi trocul). Mircea Badea va trăi în continuare în România, Ion Iliescu va deveni cel mai bătrân om din ţară, Gigi Becali îşi va înfiinţa o altă echipă de fotbal cu Vasile Turcu şi vor juca în propriul campionat (înfiinţat tot de ei, cu o singură echipă, ce are?), Ştefan Bănică-junior va deveni senior iar România va deveni, în sfârşit, o ţară.

   Domnule CVT, ne scuzaţi, vă mai trebuie pastilele alea…?