Învăţământ ţinut la distanţă

• Politica e un pornostar, Promo •

Suntem o ţară de deştepţi. După ce am înlocuit mârţoaga cu BMW-ul la mâna a doua, pita cu chifla McDonalds, ţuica cu spirtoasele de import şi brăţara de aur a muncii cu lanţul de neam prost, vine o vreme când românul se gândeşte să-şi înrămeze şi deşteptăciunea într-o diplomă universitară.

Scandalul iscat acum mai bine de trei săptămâni în jurul fabricii de diplome Spiru Haret, vine cumva în întâmpinarea acestei evidenţe. Se ştie deja că centrele universitare Spiru Haret au continuat să furnizeze ani în şir absolvenţi pe bandă rulantă, deşi multe dintre ele erau neacreditate. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de studenţi care studiază pe “băncile” acestei Universităţi, număr ce trece fără emoţii de 300.000, Spiru Haret ar fi prima universitate particulară din Europa şi a doua din lume. Dacă ar fi să socotim profitul anual al afacerii, la o taxă medie de 500E pe an plătită de fiecare student, putem deduce nu mai puţin de 150.000.000E încasaţi doar din taxe. O sumă rezonabilă câştigată cinstit de pe urma satisfacerii nevoii intelectuale a naţiunii, de către nişte persoane binevoitoare.

Nu intenţionez să-mi zgârii mintea în încrengătura din spatele acestei afaceri sau să clasific nonşalanţa pe care cei din spatele ei încă o afişează în raport cu autorităţile. S-a spus cam tot ce era de spus vizavi de acest subiect.

Ce m-a intrigat pe mine la culme a fost modul în care au reacţionat unii politicieni atunci când s-a încercat tragerea unei linii în încercarea de a extirpa această cangrenă a învăţământului românesc. Şi când spun asta mă refer la reacţiile domnului Mircea Geoană, politician cu aspiraţii la funcţia supremă în stat, şi a colegilor săi de partid, atunci când doamna ministru Ecaterina Andronescu a cerut, cum era şi firesc, ca toate diplomele eliberate de unităţile de învăţământ neacreditate să fie validate în urma unui nou examen. Dacă s-a ajuns până la a se pune problema retragerii sprijinului politic al doamnei ministru pentru că iniţiativa dumneaei, pe lângă rezolvarea unei hibe evidente în sistemul de învăţământ – şi aşa şubred – dar şi, ce-i mai esenţial, încadrarea problemei într-un context legal, ar fi atras după sine şi pierderea unor voturi, putem afirma conformaţi că s-a atins cota maximă de nesimţire politică. Cât de disperat poţi fi ca politician încât să îţi părăseşti până şi conduita demagogică atunci când simţi că nu mai ajungi la ciolan? Până unde poate ajunge ipocrizia?

Concluziile relevă iar şi iar acelaşi lucru de netăgăduit: politica e o curvă infectă.

Tineri politicieni cu stofă murdară

• Martor şi tartor, Promo •

   Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unei cititoare cu drept de vot şi nehotărâtă în acest an cui să-i dea dreptul de a o reprezenta. Am putea spune că, într-adevăr, alegerea este una destul de grea, dacă nu chiar imposibilă.  Stând astfel şi gândindu-ne la alegeri, am observat că mesajul ne poate oferi cheiţa către rezolvarea problemei. Ia să vedem!

   Îl cunoaşteţi pe domnul Cornea Gheorghe Claudiu? Nu? Nici noi. Dar vă putem oferi nişte detalii. Într-una din zilele trecute, undeva pe la ora când se visează strategiile de dezvoltare ale economiei, deci pe la ora două dimineaţa, un grup de cetăţeni români, tineri, plătitori de taxe, se întorceau către casele lor, luate cu credit de la bancă şi aflate în cartierele curate, civilizate şi liniştite ale oraşului, aşa cum sunt aproape toate cartierele din ţară. Că doar aleşii poporului se îngrijesc de aceste aspecte. Dar să nu fim ironici. Aşadar, grupul de mai sus, coborând dinspre Poarta Schei din Braşov, îşi luă avânt către trecerea de pietoni apărută în cale pentru a-şi muta paşii pe cealaltă parte a carosabilului. Gândurile şi râsetele le fură întrerupte, întocmai ca în filmele cu gangsteri şi poliţişti, de scârţâitul roţilor unui Renault negru care era cât pe ce să li se suie în spatele lor de cărăuşi de rate la bancă şi impozite la stat. Prima reacţie a fost similară cu cele întâlnite uneori şi pe stadioanele de fotbal (înjurături, degete mijlocii, şerveţele aruncate pe parbriz). Eee, acum devine interesant. Din maşină, într-o întreagă scenă de suspans, că să vezi ce matahală o ieşi, că hai să mergem, iese un personaj similar celor asociate cu brandul Hi5, îmbrăcat rozaliu, strălucitor şi cu urmă de pipiţă pe scaunul din dreapta. Şi dă-i replici!

   Reacţia domnului posesor de cai putere a fost, probabil din obişnuinţa căpătată în momentele când sunt opriţi de poliţie în trafic cei ca dumnealui, să pună mâna pe telefon. Cum dom’le, da’ cine sunt tinerii ăştia neobrăzaţi care îndrăznesc să-i tocească plăcuţele de frână pe trecerea de pietoni, ia hai să apelăm poliţia! Lucru cu care grupul posesor de inimă în gât a fost de acord, chiar s-a oferit să susţină un dublaj al apelului. Diferenţa a fost faptul că ei chiar au chemat băieţii cu caschete, în timp ce şoferul a apelat o altfel de poliţie, şi anume personală, aflată în două BMW-uri negre. Între timp, bogatul său bagaj de înjurături se revărsa peste întregul peisaj. Şi pentru a fi sigur că momentul acesta le va rămâne veşnic în amintire, domnişorul paietat a scos arsenalul greu, respectiv cartea sa de vizită (!) pentru a le arăta el supuşilor cine este stăpânul şi că nu vor scăpa nemustraţi. La şirul de întrebări cum că „stai aşa, dar legea nu este aceeaşi pentru toţi? Nu toţi trebuie să respectăm regulile de circulaţie la fel? Încălcarea lor nu atrage aceiaşi pedeapsă pentru toţi?” au apărut brusc nişte interferenţe între căile de comunicare interioare ale băieţaşului. Privind către don’şoara care asista pasivă la scenă, din maşină, a mai stors câteva mizerii vocale după care a demarat în trombă. Şi cum poliţia recomandă să nu conduci nervos, dumnealui a vrut să dovedească faptul că miliţienii au şi ei dreptate câteodată: doi motociclişti au fost la un milimetru de a fi şterşi de maşină şi de pe faţa pământului de către individ.

   Dar pentru a nu oferi un final lipsit de personajele amuzante, apar şi poliţiştii până la urmă. ’Nă seara! Trebuie date declaraţii dar chiar şi aşa nu prea e nimic de făcut, că aşa sunt ăştia, că pot contesta şi alte ideologii moderne…Scărpinatul e de bază!

   Dar hai să ne cunoaştem mai bine, îi propunem domnului Cornea. Am remarcat faptul ce este consilier judeţean, deci membru al Consiliului Judeţean Braşov în Comisia pentru activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Cultură şi Culte, un nume la fel de pompos precum apariţia în sine. În acelaşi timp deţine şi o funcţie de consilier local în Zărneşti. Şi cum viitorul ţării este de aur, mai ocupă şi funcţia de Prim vice-preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L din Braşov. Ultimele sale  declaraţii de avere şi de interese sunt din ianuarie 2008 (sursa fiind site-ul Consilului Judeşean Braşov), unde sunt trecute ca proprietăţi un cont de 35 000 lei la bancă, 1600 mp în Zărneşti precum şi participaţia de 50% la SC CFC Creative SRL. Firmă care, cercetând Ministerul Finanţelor, nu a avut niciun fel de activitate de la înfiinţarea sa (mai 2007) şi până în prezent. Pentru 2009 nu este declarat nimic, dă-o dreacu’ de lege. Aaa, să nu uităm, candidatura sa din 2008 a fost girată de primarul Braşovului, George Scripcaru.

   Întorcându-ne de unde am plecat, se pare că nu am găsit rezolvarea problemei. Greu, dom’le, cu votul ăsta. Noi propunem, în continuare, să trecem la curăţenie. Să adunăm toate gunoaiele şi să le dăm foc. Acesta, deocamdată, este cel mai bun răspuns.

 

Am avut o tentativă de a-l suna pe domnul consilier şi de a-i da ocazia să ne povestească varianta dumnealui. Dar pentru că cititorii noştri sunt mai credibili decât orice politician român, am luat-o de bună pe cea de mai sus. Oricum, sperăm că articolul va fi citit şi de domnul Cornea Gheorghe (ne vom îngriji noi de asta, doar are adresa de e-mail pe cartea de vizită), invitându-l chiar la un drept la replică online şi public. A-propos de adresa dumnealui de e-mail, cititorii-votanţi îi pot trimite oricând mesaje de încurajare.

carte-de-vizita-1

Ţară de păcat!

• Editorial, Frustrări din cartier •

O mie de gânduri în doar trei cuvinte: o ţară de păcat. Aş putea numi astfel acest prim text care se vrea editorial. Ce subiect mai bun am la dispoziţie decât ţara şi locuitorii ei? Bine, nu vreau să exagerez şi nu mă refer la toată populaţia, există un procent, mic spre infim, care se zbate dar nu poate sa facă diferenţa între prostie şi realitate, între a fi comod şi a fi întreprinzător, între a fura şi a munci. Lista poate continua dar imi este teamă că va fi prea lunga si enervantă, la un moment dat, pentru acel mic procent de care aminteam mai sus.

Întrebarea pe care mi-o pun şi pe marginea căreia aş vrea sa dezvolt un pic este urmatoarea: trebuie să mai aştept 25 de ani pană se schimbă iar macazul? Ştiţi cu toţii la ce mă refer, am pierdut 20 de ani degeaba. De ce dracu’ trebuie să-ţi ajunga cuţitul la os ca sa începi să strigi ca nu e bine şi că vrei altceva. Oare plafonarea, comoditatea şi indiferenţa sunt gene caracteristice neamului nostru? Din patru în patru ani ne înghesuim în ultima zi de vot, seara între 19 şi 20, între doua halbe de bere sau în drum spre casă, de la piaţa să punem o amărâtă de ştampilă pe numele unuia sau altuia.

E an electoral! Vă propun ceva, haideţi să nu-i mai votam pe ăia care or sa înceapă să planteze flori în intersecţii, pe aia care pun strat de gazon peste ăla vechi, pe cei care se îmbracă 2 luni în tricouri inscripţionate cu „XYZ pentru tine”, pe cei pe care i-ai văzut în fiecare zi la televizor, pe cei cărora limba română le este străina, pe cei care administrează o firmă sau alta, pe cei care conduc altceva decât Logan, pe cei care cel puţin o dată au fost chemaţi în fata justiţiei. Sunt câteva criterii pe care se poate baza o alegere corectă. O să vedeţi atunci o ţară fără preşedinte, fără deputaţii şi fără parlamentarii de azi. Să nu alegem pe nimeni al cărui nume a fost asociat cu al acestora din urmă. La dracu’, după toate astea trebuie să se vadă ceva sau cineva care să ne reprezinte şi să înţeleaga că lupta pe care o duce un om într-un post de conducere nu e o lupta contra noastră, a pupulaţiei, e o lupta cu tine însuti pentru a-ţi depăşi limitele, este pînă la urmă un act creativ ce poate fi încununat de succes şi asta ar trebui să se răsfrângă, în mod pozitiv, asupra moralului tău, cetăţean al acestei ţări.

E foarte aproape de utopic ce vă propun, e foarte greu chiar şi de imaginat…atât de mult ne-am lasat călcaţi în picioare.

Acesta e un prim articol din seria „Spuneţi nu aleşilor voştri!”. Să fie asta campania noastră, să începem noi primii şi să încercăm să câştigăm….poate nu o să avem succes dar hai dracului să încercăm!

lantul-slabiciunilor

Vom continua şi vom trăi cu speranţa că într-o bună zi o să dispăreţi din peisaj….de tot!

Sunteţi nişte nesimţiţi!

Linişte şi pace

• Frustrări din cartier •

Aşa începe un colind la Realitatea TV. Apoi cântă un grup de copii urmat de un grup de politicieni, să zicem reprezentativi pentru clasa politică românească. Şi se pupă şi dau noroc între ei de zici că sunt cei mai buni prieteni. Dar ei chiar sunt prieteni. Îi leagă un ţel comun. Ştim cu toţii care este…
Printe altele, colindul se încheie cu următorul mesaj: “Sărbători liniştite!”. Adică ?
Adică poţi ? Normal că poţi ! Uite, eu m-am mai liniştit puţin când am văzut cum Ion Iliescu a fost huiduit şi “atacat” cu monede în Cimitirul Eroilor ! Da’ doar puţin….căci apoi mă enervez şi mă înfurii când realizez că aceşti oameni mi-au furat viitorul ! De 20 (douăzeci) de ani tot îl fură ! SISTEMATIC ! Şi furia mea se transformă în ură şi dorinţă de răzbunare…Vreau să am o putere magică să pot să-i calc pe cap dacă şi când îi întâlnesc pe stradă. Aş vrea să-i omor la fel cum ne omoară ei pe noi prin lipsa drumurilor şi a marcajelor corespunzătoare şi prin prezenţa gropilor ce creează accidente. Prin neputinţa ambulanţelor ce nu pot ajunge la pacienţii din sate din cauza căilor de acces impracticabile. Prin lipsa de medicamente în spitale, lipsa educaţiei din scoli, haosul şi nedreptatea din justiţie, lipsa de respect şi nesimţirea de care dau dovadă faţă de cei care i-au ales, atunci când apar la TV. Prin stresul zilnic la care suntem supuşi când ieşim pe stradă, prin traficul infernal, prin lucrările interminabile şi şanţurile lăsate destupate cu lunile. Prin faptul că am devenit nişte indiferenţi faţă de cei din jur, nişte “şmecheri”, nişte şpăgari, nişte “descurcăreţi”.
Se spune că toţi avem astfel de instincte criminale dar că le ţinem reprimate şi nu ies la suprafaţă decât stimulate.
Vă urăsc pentru faptul că mă “stimulaţi” astfel zi de zi ! Linişte sfântă vă doresc!
 

Liniştea de după

• Frustrări din cartier •

S-au terminat alegerile. Pentru moment, circul de la tv dispare. Îmi doresc să dispară de urgenţă şi figurile parşive ale politicienilor foşti candidaţi, de prin oraş. Gata, nu m-aţi convins, s-a terminat mascarada, puteţi arde acum ! În curând se vor aprinde ornamentele de Crăciun pe străzi şi este de ajuns jegul care va fi vizibil-color şi noaptea.
Nu am votat iar asta nu mă face iresponsabil. Nu pot să spun, totuşi, că mi-ar fi fost indiferent rezultatul scrutinului. Nu înţeleg de ce se tot laudă unii şi alţii că ei sunt adevăraţii câştigători. Adevăraţii regi şi regine ai magiei albe din Parlament. Niciunii dintre ei nu au cu partidele lor mai mult de jumătate din locurile disponibile pentru lăbeală. Acum urmează, de fapt, micţiunea. Oricare vor fi alianţele, votanţii vor primi un mare duş cu toxine. Urmează un nou ciclu de involuţie.
Într-un fel, mă bucur pentru oftica altora: a celor care au părăsit, măcar pentru următorii patru ani, clădirea gigant. Dinozaurii aşa-zişi naţionalişti, împreună cu noua generaţie de politicieni oieri şi-au luat-o în gură. Au simţit şi ei gustul de pişat. Într-adevăr, are alt gust pentru ei. Chiar şi-aşa, tot l-au înghiţit.
În rest, nu se schimbă nimic. Doar anotimpul. S-a lăsat frigul şi este ceaţă. O ceaţă care ascunde, mai ales, marii corupţi. Eu am să mai merg la vot doar când o să-i văd la beciul cu zăbrele la geam pe Năstase, Mitrea, Becali, Patriciu, Berceanu şi alţii ca ei. Nu de alta, dar tot ei îşi promit asta între ei. Iar pentru mine este singura promisiune electorală cu folos. După asta, totul va veni de la sine…