Războinicul rușinii

Gigi Becali (ne scuzați pentru informație) tocmai s-a prezentat la Poliția Ilfov pentru a i se înmâna programul de „vizite”. Printre altele, acesta a declarat că nu îi este comod să se prezinte de două ori pe săptămână la secție. În acest sens, îi sugerăm să rămână acolo, astfel încât să scape de povara deplasării până acasă și înapoi.

Poliţistul Nino-Nino

După ce a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere pentru depăşirea vitezei regulamentare, un şofer mai înfipt a fugit cu un agent de circulaţie cocoţat pe capotă, în timp ce acesta încerca să-l oprească. Totul s-a întâmplat imediat ce poliţiştii de la circlaţie, sesizând un miros suspect de contrabandă degajat de sutele de pachete de ţigări ce se înghesuiau în maşină, au apelat la ajutorul colegilor de la Departamentul Economic pentru investigaţii mai amănunţite privind provenienţa ţigărilor.

În ciuda eforturilor depuse de căţărătorul cu şapcă, suspectul a reuşit să scape. Vestea bună este că pantalonii agentului nu au plesnit. Vestea rea este că întreaga cursă a fugarului a fost favorizată şi de reacţia participanţilor la trafic, care, total surprinşi, trăgeau pe dreapta la văzul unei maşini gonind cu ditamai girofarul.

La aproape o zi de la incident, echipajele de poliţie încă sunt în căutarea unui autoturism Mercedes având un poliţist prins pe capotă.

Cum scena a fost înregistrată de o cameră montată pe una din maşinile de poliţie, avem posibilitatea de a v-o prezenta sub semnul incredibilului din cadrul Ştirilor ProTV:

Răzbunarea, arma călătorului

Azi dimineaţă, la urcarea într-unul din mijloacele R.A.T.B., am nimerit în mijlocul unei discuţii cu decibeli mulţi. Protagoniştii erau un grup de cetăţeni discriminaţi de toată lumea, mâncaţi-aş, şi un grup de controloare:

„-…nu v-am zis, mă, să coborâţi ? Mă rog de voi de la capăt să vă daţi jos !

-Haideţi, doamnă, că nu mai mergem mult…Întârziem la muncă..”

Evident, ceilalţi din cârd râd pe înfundate.

„-Nu v-ar fi ruşine..După ce că nu aveţi bilet mai staţi şi jos iar cei cu abonamente stau în picioare ! Daţi-vă jos la prima, n-auziţi ?! Păi ce înseamnă asta ? Chemăm poliţia.. Stăm să ne rugăm de voi ?? Să vedeţi ce amendă vă luaţi !

-Da, da, hai că o să coborâm, să stai tu jos…”

Şi iar se aud râsete. Între timp, autobuzul ajunge în staţia următoare, se deschid uşile, trupa de minoritari coboară nemulţumită.

„…-Lua-mi-ai pula să mi-o sugi..Staţi voi în biletele noastre ! Na, fă, staţi voi jos acum !

-Lasă, frate, că mâine îmi iau bilet, să mor io…Să vezi ce mişto fac mâine de proaste !”

Şi dă-i, şi râzi… Am realizat că nu compostasem nici eu biletul. Mâine o să-mi cer scuze.

 

Urmăriri de fonduri ca în filmele cu poliţişti

Poliţia Română va achiziţiona 2000 de autospeciale marca Logan cu dotări în valoare de peste 55000E. Ţinând cont – sau mai bine zis conturi – că preţul unui Logan se poate cocoţa maximum până la 11000E, a dota un astfel de vehicul cu tehnică de cinci ori mai scumpă este ca şi cum ţi-ai face apartament de trei camere într-o garsonieră.

Să lăsăm răutăţile şi să vedem cam care ar fi elementele din dotare. Avem aşa: trusă pentru marcare – cu lavă vulcanică, presupun, pentru o mai bună vizibilitate pe timp de iarnă, trusă criminalistică pentru iluminare – cu centrală eoliană inclusă, ladă frigorifică – numai pentru şampanie şi bere scumpă, sistem de avertizare optico-acustică – pentru a ţine de şase între puii de somn , trusă pentru marcarea zonei – cu aromă de urină de urs grizzly, pentru a intimida infractorii, trusă de amprentare – pentru identificarea amprentei dentare, dispozitiv informatic portabil de stocare şi prelucrare a imaginilor din teren – observator astronomic portabil, combinezoanele, mănuşile, vestele reflectorizante şi căşti – aplicate cu vopsea invizibilă pentru o mai bună camuflare în faţa infractorilor, radar aerian şi, desigur, staţie emisie recepţie intergalactică.

Feriţi-vă de măgăruş ! Pardon, feriţi-vă de cal !

Dom’le, cine spune că poliţia nu-şi face treaba, se înşeală. Vigilenţa acestor apărători ai legii este, de multe ori, invers proporţională cu valoarea absolută a IQ-ului dumnealor. Printre actele de stoicism ale purtătorilor de capete de tinichea se numără, mai recent, recoltarea de probe pentru stabilirea alcoolemiei unui cal. Cal care, se spune în ziarul de turmă, ar fi accidentat un bătrân în timp ce conducea căruţa. Eu acum stau şi mă întreb care ar putea fi urmările acestui fapt. Probabil calului îi va fi suspendat permisul de conducere al oricărui fel de atelaj, i se va deschide dosar penal şi ar putea fi obligat să plătească despăgubiri familiei victimei. Ca să nu mai zic de faptul că îl paşte închisoarea. Bineînţeles, dacă ar fi vreun cal de mahăr totul s-ar putea muşamaliza iar animalul ar scăpa doar cu o amendă simbolică, urmând să terorizeze în continuare uliţele patriei. Mă bazez, totuşi, pe integritatea poliţiştilor care, sunt convins, nu ar accepta niciun fel de şpagă (saci de ovăz sau baloţi de fân, probabil) şi ar face tot posibilul să ajute inclusiv procurorii în rezolvarea temeinică a acestui caz. Până una alta, pentru pietonii de tip victime, pericolul se schimbă: caii-putere pot deveni, iată, doar simpli cai.