Mai mulţi preşcolari au ajuns la Urgenţă după ce au văzut o poză cu Monica Tatoiu

Luni dimineaţă, 16 copii cu vârstele cuprinse între patru şi şase ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului Marie Curie din Capitală în stare gravă. Micuţii au fost aduşi la spital de la o grădiniţă particulară din sectorul 2, după ce au acuzat puternice dureri abdominale, diaree şi stări de vomă. După primele cercetări se pare că toată această situaţie a fost generată de neglijenţa uneia dintre educatoare care a lăsat nesupravegheată o revistă în care era prezentă o poză cu Monica Tatoiu.

„Este inadmisibil ca într-o ţară din Uniunea Europeană să se întâmple aşa ceva! Cum e posibil să laşi materiale expirate la îndemâna copiilor? Mi se face mie greaţă numai când mă gândesc la poza aia, darămite ăstora mici. Şi în plus, cum o să-i explic eu acum copilului că vrăjitoarele nu sunt reale când doamna Tatoiu e toată ziua la televizor?”, s-a arătat vizibil revoltat unul din părinţi.

În ciuda isteriei iscate în jurul acestui subiect, medicii dau asigurări că situaţia este sub control. „Momentan starea micuţilor este stabilă. Iniţial am crezut că este vorba despre o toxiinfecţie alimentară, însă imediat ce doamna educatoare ne-a povestit despre poza doamnei Tatoiu am ştiut că este vorba despre o intoxicare media. Este un caz fără precedent. Până acum se ştia că toţi copiii cu vârste fragede sunt imuni la genul acesta de intoxicare, dar se pare că medicina nu este întotdeauna cea pe care o învăţăm pe băncile facultăţii”, a declarat pentru HotMuse medicul de gardă Leo Tocitu.

Mamele celor şaisprezece copii au anunţat deja că vor depune o plângere la adresa educatoarei, în timp ce taţii au căzut de acord să dea în judecată grădiniţa cerând despăgubiri materiale necesare contractării a doisprezece modele în vederea realizării unui calendar cu elfe îmbrăcate decent de care se vor ocupa personal, pentru a se asigura că, în urma acestei experienţe traumatizante, micuţii vor înţelege că la fiecare vrăjitoare ce pozează într-o revistă, douăsprezece zâne bune sunt gata să le sară în ajutor din calendarul de deasupra biroului lui tăticu’.

Iar m-am certat cu Filip

Filip, obosit de singurătatea în care l-am lăsat de Crăciun, m-a întrebat astăzi care este blestemul meu. M-am uitat mizer către el, spunându-i că nu mă simt împovărat de niciun blestem. Și că mai bine și-ar da jos de pe pereți pozele cu brazi împodobiți. „Ești patetic”, i-am zis. „Tu chiar crezi că, având imaginile acelea cu beteală și globulețe pe ziduri, te vei simți înconjurat de sărbătoare??”, am pus punctul pe i. M-a scuipat. Incredibil! Niciodată Filip nu a făcut un gest atât de înjositor. „Acesta e blestemul tău… Să te joci cu disperarea celor din jur. Eu sunt patetic? Dar tu, când dansezi singur în camera ta obscură, amețit de muzică și Bachus? Când mănânci singur? Când te plimbi ca un dobitoc, doar tu, prin parc, uitându-te după resturi de viață? Tu cum ești?”. Am privit în ochii săi furioși, dorindu-mi să-i fut o palmă. Cum poate să-mi spună așa ceva? Eu fac ce vreau pentru că așa vreau. „Filip, eu nu-mi decorez pereții cu iluzii…Tu ești patetic, nu eu.”.

Ceva s-a schimbat. Filip a devenit mai nepătrunzător ca niciodată. Îl văd uitându-se rătăcit pe geam, aranjând imaginar picăturile de ploaie scurse pe sticlă, oftând împăciuitor și fumând iarbă. Nu-mi spune nimic, nici măcar nu mă mai critică. „Ok, nu ești patetic, am fost rău. Treci printr-o perioadă dificilă, nu?”, mi-am luat inima în dinți.

„N-ai înțeles nimic…”, mi-a răspuns lăcrimând. „Nu m-ai cunoscut niciodată, n-ai văzut nefericirea din mine, n-ai știut să mă întrebi lucruri.”, mi-a răspuns trist. „Și ba da, sunt patetic. Iluziile mele sunt ale mele și atât. Eu le dau formă în acest fel dar numai eu le înțeleg. Tu ești un prost.”, strânse din dinți. Așa e, nu mai înțeleg nimic.

Oare ăsta să fie un blestem? Mă joc cu durere, suferință? Mă ascund după o mască a înțelegerii, deși nu mă înțeleg pe mine? Of, cum știe Filip să-mi strice buna dispoziție… Iar acum, când am nevoie să-mi dea răspunsuri, nu mă bagă în seamă. O să-l aștept să-și revină. Nu am ce să fac. Până la urmă, sunt frumoase pozele sale cu brăduți, de pe pereți…