Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic, aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia, alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.
În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.
În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.
Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.
Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.
Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.