Bilanţ electoral

Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic,  aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia,  alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.

În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.

În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.

Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.

Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.

Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.

Disputa pentru preşedintele junior

Arealul politic autohton este unul plin de surprize. Mai ales în momentele acestea, când alegerile prezidenţiale sunt la o aruncătură de băţ iar candidaţii, în loc să-şi vadă fiecare de  aruncarea la ţintă, nu mai ştiu cum să şi-l aplice unul altuia pe spinare.

Să luăm spre exemplu ce se hotărâse astăzi între favoriţii la titlul prezidenţial. Carevasăzică, mult aşteptata confruntare electorală care obişnuia să pună toţi candidaţii faţă în faţă, s-ar putea să capete acest scrutin o altă dimensiune. O dimensiune mai restrânsă. Uite-aşa, anul acesta, marea finală s-ar putea disputa doar între primii clasaţi în sondaje (la ora editării, Traian Băsescu îşi anunţase deja absenţa). Şi ca să nu se mai işte chipurile discuţii pe tema defavorizării celorlalţi candidaţi, s-a hotărât şi organizarea unei finale mai mici în care „juniorii” să se confrunte în voie.

Adică exact un fel de mă copii, ia luaţi-vă voi jucăriile şi mergeţi în altă parte de vă jucaţi de-a preşedintele că noi avem aici de discutat lucruri serioase, aşa cum discută oamenii mari.

Făcând abstracţie de nota discriminatorie a acestui demers, e aproape imposibil de omis situaţia penibilă în care sunt aruncaţi candidaţii „de umplutură”. Despre ce-or să discute respectivii acolo? Despre ce-or să facă ei când vor ajunge mari? Despre posibilităţile de accedere în grupa mare? Despre cât de răi sunt oamenii mari? Sau despre cum vor da ei, din puţinul lor de 1%, săracilor?

Ce ştim deja în mod cert, este că peremistul Corneliul Vadim Tudor va pierde iarăşi alegerile, pentru că, nu-i aşa, dumnealui va fi din nou fraudat.

Oprescu, fraierii și sistemul

    Un articol de primă pagină din ziarul vârf de lance al motanului Felix îl declară pe Sorin Oprescu omul anului 2008. Sunt prezentate și motivele pentru care, în opinia dumnealor, primarul capitalei merită acest titlu. Printre altele, îi este preaslăvit „…curajul să plece dintr-un partid puternic, PSD, pentru a candida ca independent la Primăria Capitalei ”. Și, de asemenea, că nu s-a lăsat intimidat atunci când candidatura sa a trecut prin clipe de emoție, fiind inițial contestată și respinsă. Și că a câștigat primăria ca independent deși s-a aflat în luptă cu niște candidați notorii și partidele din spatele lor (mai ales candidatul PSD, Cristian Diaconescu, era un adversar de temut   ). Uau ! Bunicuța a știut ce face, deci. Și lista continuă. Că nu i-a abandonat pe bucureșteni după ce a fost ales primar, dorindu-și funcții mai înalte în stat (hopa, facem aluzie la cineva…?). Dimpotrivă, își mai dorește câteva mandate „ …pentru a realiza tot ce şi-a propus şi a promis. ”. Și că s-a apucat de treabă imediat, respectiv a început demolările de terase din Herăstrău, demiterile directorilor „grei” și rezilierea contractului cu Dalli. Și că a scos la iveală neregulile din vechile mandate (doar ultimele două, adică, respectiv Băsescu-Videanu). Și că a „decis” să-i bucure pe toți cetățenii capitalei (dar nu se spune prin ce sau cu ce; eu, unul, încă aștept să mă bucur). Și că a băgat Bucureștiul în Cartea Recordurilor, și că a rămas OM, că nu a uitat de unde a plecat. În fine, din text rezultă că Oprescu a făcut în șase luni cât ceilalți în toate mandatele și că este un simbol al democrației, corectitudinii și al independenței. Sper să apuc în această viață autostrada suspendată și celelalte megalomanii promise în campanie. Dar astea nu vor mai conta. Până la urmă, ajunge ce-a făcut omul acesta până acum. S-a luptat cu sistemul, a adus notorietate orașului, a pupat bătrâneii prin piețele volante, gata. Lumea este deja mulțumită, trăiască primarul, să fie sănătos și să înjure în continuare sistemul corupt prin ziare, să aibă turma ce citi la metrou și comenta în cârciumă. Domnule Tucă, nu vă ustură limba de la atâta rahat de chirurg ? Mă duc să vomit.
    Citind oda menționată mai sus, mi-am adus aminte de încă un punct pus pe „i”, într-un alt ziar, al aceluiași Felix. Evident, tot cu profesor doctor Oprescu. Articolul este postat în data de 30 octombrie 2008 într-un ziar de sport (!). Pentru a face legătura cu tematica fițuicii naționale, primele întrebări sunt despre bazele sportive ale orașului, neregulile imobiliare de la ștrandul Tineretului (făcute de vechiul sistem putred, normal), măsurile pe care intenționează edilul să le aplice și pentru care garantează. Și apoi dă-i un pic cu proiectul stadionului Lia Manoliu, alături de viziunea lui Oprescu de a face el pistă de atletism, pentru care iarăși garantează cu siguranța unui chirurg. Iar apoi, ușor, ușor se trece la OMUL Sorin Oprescu. Întrebări despre el, pur și simplu. Un articol despre nimic concret sau cu finalitate în plan sportiv dar cu un titlu sugestiv: „GSP faţă-n faţă cu Sorin Oprescu / Hocheist, doctor, primar! ”. Exact. Oare nu-l ustură curul ?
    Independentul Oprescu a pus un pic umărul, ca mulțumire ( și ca loialitate, până la urmă, nu ?), în campania electorală din această toamnă. Am văzut fluturași în care candidatul PSD+PC la Senat, Nicolae Șerban, apare alături de Sorin Oprescu în poză, promițând niște proiecte care nu erau ale sale și care, oricum, erau în derulare. Dar cei doi erau împreună, sub sigla PSD iar independentul își arăta colții la fraieri. (fotografii cu cei doi îmbrățișându-se cu ocazia lansării campaniei electorale din noiembrie mai există și pe site-ul personal al PSD-istului, www.serbannicolae.ro/galerie foto/ ) .
    Strategia candidaturii „independente” a doctorului la Primăria capitalei a fost, până la urmă, una de succes. Turma a pus botul, scârbită până la urmă de mizeriile anterioare. Iar el, cavalerul venit pe un cal alb și gata să înfrunte balaurul mafiot, a reușit să atragă poporul. Și chiar dacă ar fi venit mai mulți la votare, tot ar fi căștigat. Noul tip de populism practicat de acesta, o combinație între cel băsescian și cel becalian, îi va asigura o victorie și la prezidențiale. Cum când ? În 2009, zic eu. Ca un candidat independent ce va fi, cu PSD+PC pe la spate.