Nu mă face pe mine o floare – Primăvara, anotimp în cadrul anului
În prag de primăvară, Ministerul Agriculturii şi băncile de spermă încep însămânţările
Odată cu aruncarea ultimei haine a Babei Dochia, Guvernul se pregăteşte de întreţinerea natalităţii şi a vieţii în România. Agenţia Ugerpres ne informează că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu băncile de spermă din România, a început însămânţările de primăvară, campanie derulată şi cu ajutorul fondurilor europene.
Cunoscută pe vremuri ca fiind grânarul Europei, România a pierdut în ultimii 20 de ani acest statut, atât din cauza neimplicării autorităţilor dar şi a migrării în masă a tinerelor, mai ales în Spania şi Italia. Din acest an, însă, ministerul vrea să schimbe acest lucru, începând parteneriatul cu băncile de spermă.
„Suntem preocupaţi de poftele românilor precum şi de scăderea demografică. Trebuie să ne întoarcem la rădăcini, cel puţin din acest punct de vedere deoarece acest lucru a ajutat la evoluţia oamenilor de-a lungul vremii. Noi am privit în trecutul nostru şi putem spune că am fost inspiraţi şi de programul propus de Ion Creangă în Povestea Poveştilor. Evident, nu o vom face la modul rustic, aruncând morcovii sau castraveţii, de exemplu, direct pe câmp, ci îi vom planta în ferme construite în parteneriat cu băncile de spermă.”, este citat un oficial de Ugerpres.
Ministerul speră să depăşească producţia la hectar în acest an, spunând că „ne dorim ca populaţia să fie alături de noi prin acest program şi să nu-şi mai bage p#la ca de obicei.”.
De 8 Martie, un cioban a scris numele iubitei cu o cireadă de vaci
O tânără dintr-o comună dâmboviţeană a avut parte de o declaraţie de dragoste inedită venită din partea iubitului său, un cioban din tată în fiu. Tânărul a pregătit un moment cu totul special de Ziua Femeii, grupând pe un deal cele peste două sute de capete din cireada sa astfel încât bovinele să descrie numele iubitei sale, Mărioara.
Am mai încercat şi astă vară la stână, cu oili, că voiam să-i fac o surpriză dă Sfântă Mărie Mare. Da’ am renunţat că prea se ducea toate grămadă. A fost greu şi cu vacili da’ mi-a ieşit până la urmă. Dă la Bobotează mă tot chinui. Mai m-a ajutat şi vreo doi veri din partea lu’ tata care ne-a dresat şi câinii ăia mari ciobăneşti, a declarat vădit emoţionat tânărul amorezat.
Romantismul situaţiei a impresionat şi alte femei martore ale evenimentului: când am văzut animaţia de pe deal am crezut că este vorba despre o reclamă la Vodafone. Dar când m-am lămurit ce se întâmplă de fapt, mi-am spus că e cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care am văzut-o vreodată, a declarat pentru Ugerpres o doamnă aflată la casa de vacanţă din apropiere.
Acţiunea ciobanului a stârnit însă şi o serie de nemulţumiri în rândul localnicilor: să termine dom’le odată cu prostiile astea! A scos el vacili pă deal toată ziua în toiu’ iernii ca să facă repetiţii ca să impresioneze fufele, a ţinut să precizeze nea Grigore, păstor în rezervă.
Profund mişcată de gestul tânărului cioban, Mărioara a refuzat să dea vreo declaraţie motivând că nu vrea să strice cu vorbe inutile frumuseţea unui astfel de moment.
Întâi Martie, apoi şi Ziua Femeii
În sfârşit primăvara a reuşit să-şi facă cu greu loc printre mormanele stinghere de zăpadă îmbâcsită de pe marginea şoselelor şi printre blocurile mohorâte ce-şi aşteaptă rândul în programul de reabilitare termică. Şi aşa cum ne-a obişnuit încă de pe vremea când decupam hârtia creponată şi spuneam poezii elogioase despre mamă, Moş Crăciun sau despre conducătorul mult iubit, nu a venit singură. A cărat după ea, ca în fiecare an, şi cuplul de sărbători, Mărţişor – Ziua Femeii.
Dacă pentru natură primăvara înseamnă trezirea la viaţă şi reînceperea unu nou ciclu, pentru reprezentanţii sexului tare înseamnă efectiv trezirea. După Ziua Îndrăgostiţilor sau/şi Dragobete, zile în care bărbaţii şi-au făcut încălzirea cu tot felul de cadouri şi mici atenţii acordate exclusiv jumătăţii, păstrând cât de cât nivelul de alertă sub limită, săptămâna 1 – 8 martie reprezintă un adevărat tur de forţă pentru aceştia. În săptămâna asta, bărbaţii nu numai că trebuie să se axeze pe prietenele/soţiile/amantele lor, e aproape musai şi cavaleresc să ia în calcule şi contingente întregi de reprezentante ale sexului frumos cu care intră în contact într-o mai mică sau mai mare măsură. Şi aici se socotesc în principal colegele de birou. Dacă ai norocul să ai un număr numărabil, ca să zic aşa, de ele la locul de muncă, se rezolvă regulamentar şi discret, cu puţine eforturi. Dar dacă te prinde săptămâna cu pricina în mijlocul unui colectiv însemnat de femei, te apucă frământările…
În săptămâna 1-8 martie nu e loc de regim preferenţial. În perioada aceasta se aplică principiul de totul sau nimic. Ori cumperi o plasă de mărţişoare sau lalele ori zambile fără număr şi te apuci să împarţi în stânga şi-n dreapta la toate doamnele şi domnişoarele de-ţi ies în cale, ori te faci că plouă şi dacă eşti pus faţă în faţă cu o situaţie delicată pretinzi că ai fost atât de ameţit încât ai uitat cu totul de acest moment special. Scuza asta s-ar putea să ţină. Până la un punct, femeile tolerează bărbaţii mai ameţiţi. Am putea spune că e scuza perfectă pentru 1 Martie.
Dar dacă vrei să te fofilezi şi pentru 8 Martie, ar fi o stângăcie inimaginabilă să invoci acelaşi motiv. În cazul acesta, ori te revanşezi şi înmânezi regulamentar câte o floare tuturor colegelor pe care le-ai ratat de Mărţişor – care cu siguranţă te-au ţinut minte – spunându-le eventual că dacă de 1 Martie ai fost căscat şi ai uitat, de Ziua Femeii este plăcerea ta să dai o floare unei femei (dacă ai făcut-o femeie, deja ai cinci puncte din start), ori, mult mai simplu şi eficient, îţi iei liber.
Dacă faci greşeala fatală să dăruieşti mărţişoare sau flori doar unor anumite colege, în prezenţa altora ce sunt sărite, dintr-un motiv sau altul, din schemă, eşti halit de gărgăriţe. Devii instant un paria al biroului, ţi se va uita numele iar majoritatea fetelor se vor referi la tine folosind apelativul ăla. Pentru a evita această situaţie, cel mai indicat ar fi să faci într-un fel şi să te prezinţi într-o a doua etapă înmânându-le celor sărite din schemă cele de cuviinţă. Un asemenea gest te saltă zece punte în ierarhia celor mai finuţi/atenţi/drăguţi colegi şi-ţi asigură din partea lor zâmbete necondiţionate pentru o bună bucată de vreme.
În cazul ideal în care ai fost atent şi ţi-ai îndeplinit pe deplin sarcinile, oferind mărţişoare şi flori atât de 1 cât şi de 8 martie, atunci mobilizarea ta exemplară lor li se va părea ceva absolut firesc, va fi ca o simplă fărâmă de normalitate, pentru ca nu-i aşa, este natural ca un bărbat să-i ofere flori şi mărţişoare unei femei.
Dincolo
O cameră gri, cu pereți negri spre bază și cu o fereastră având draperia obosită de apus, adăpostește egoist sfârșitul unui vis. Pe un pat încovoiat de gânduri sărace, ascuns undeva afară din calea ferestrei, Filip privește înalt către tavan, căutând încăpățânat cerul de dincolo. Ușa metalică groasă, în ton cu singura piesă de mobilier-un raft ruginit, cu două sertare-îi blochează orice tentativă de a găsi timpul uitat afară. Filip simte cum mirosul fad de mucegai îl năpădește ușor dar pare împăcat cu ideea de frig, ucigând fiecare lacrimă cre încearcă să-i spele obrazul apăsat de trecut. E singur, așa cum diabolic și-a dorit în adâncul său toată viață. Luminile din drumu-i au fost stinse rând pe rând de sorți iar acum este aproape de a se opri și el. Boala care și-a găsit sursa de putere în gâtul său îi oferă șansa unui final crud, plin de monștri iar Filip îl așteaptă mut.
Când a pășit pentru prima oară la mormântul iubitei sale, Filip s-a închipuit într-o viață paralelă, în care trebuia să plătească toate polițele datoare norocului de până atunci și din care spera să iasă cât mai curând. Nu a fost așa. Au trecut mai bine de doi ani până a realizat că jumătate din el a murit. În tot acest timp nopți fără culoare și pline de fantasme de necuprins i-au modelat fiecare clipă a existenței. Deja, în universul lui din ce în ce mai greu de pătruns, iarna părea că devine zâna stăpână, înghețându-i forțat orice colțișor inundat de imaginea trecutului. Fiecare zi devenise o speranță a finalului de drum. Fără să-și dea seama, doamna rece a nopții era din ce în ce mai aproape.
Durerea fizică a secat din Filip orice urmă de om iar îngerul său îl chinuie încă, refuzând să-i pună mâna peste pleoape. În mintea lui totul e gri, întocmai ca zidurile camerei, apus după apus, minut după minut și geamăt după geamăt. Filip caută neobosit înaltul, ultima speranță rămasă ancorată în privirea lui seacă. A lăsat totul departe, ștergând fiecare urmă a pașilor desenați pe calea albă din spatele ochilor săi. Cu fiecare răsărit, zidurile se apropie din ce în ce mai mult de de el, sufocând în tăcere vreun cuvânt uitat pe margine de gând. Deasupra, tavanul se încăpățânează să rămână la locul lui. Mai urmează încă o noapte…
Ultima floare își găsi drumul către creștetul acoperit de pământ al lui Filip. Un nor rătăcit de vânturi lăsă un strop de durere peste peisajul încărcat de cruci, căutând mai apoi un alt tablou secătuit de viață. Filip, fericit în adâncuri, și-a regăsit primăvara părăsită în amintiri. Apusul, ușor, se întinde peste orizont, semănând liniște în cer. Filip, triumfător, a învins.
Drum spre primăvară
Primăvară, muguri, zăpadă rătăcită, fotografii la munte, suflet lipsă şi peste tot se îmbracă soarele.
Am făcut o înţelegere cu brânduşele: pentru fiecare şedinţă de fotografiat, plantez un ghiocel lângă ele.
„Îmi doresc să găsesc pe drum cuiburi cu berze aşezate la soare şi cai albi.”. Cine a spus asta?
…Nu găsesc sufletul lipsă. L-am căutat printre rânduri, printre poze şi printre munţi. Nu vrea să apară odată cu primăvara. L-am zărit la un moment dat, însă era doar în trecere. Stătea cu spatele la mine, oricum.
Dacă brânduşele au fost de acord să negociem, voi face la fel cu vântul ce adie peste mirişte. O să-i propun să mă ducă repede peste nori, să ajung sufletul. În schimb îi voi da partea mea de grădină, acolo unde am ascuns arcul făcut de bunicul. Să se joace acolo, dacă o vrea. Eu vreau doar să găsesc sufletul.
O rază mi-a spus ieri că mă poate ajuta să intru în audienţă la soare. Îl cunoaşte bine, spunea. M-am tot gândit ce să-i dau dar nu mai am decât nişte foi albe, pregătite pentru seară. Nu ştiu, o să reflectez.
Cineva din pădure mi-a zis că a văzut sufletul. Era tot în trecere. La fel ca primăvara, brânduşele, vântul, berzele, soarele, gândurile. Nu mai negociez nimic. O să aştept seara. Am nişte foi albe şi o să mă învelesc cu ele. Sufletul poate să aştepte. O să ne întâlnim, oricum.
Peste tot se îmbracă soarele. Uşor, uşor o să fie cald.
Lacuna de pe lângă floarea albastră
Când eram mic, în perioada când am început să pun beţigaşe şi bastonaşe şi pe foaia dictando şi nu numai pe cârca arcuită după săvârşirea năzbâtiei zilnice, când zburdam prin iarba necosită până la brâu şi fredonam refrene zglobii, când la baza acţiunii stătea energia dată de grişul cu lapte, ci nu predicatul, aveam o mare problemă de natură semantică. Şi anume că nu înţelegeam cum trebuie să-mi fie atunci când o cântam p-aia cu floricele pe câmpii. Nu, nu bat câmpii; este cât se poate crede de adevărat.
Deci, botul pe diapazon şi… LAAAAAAA
“Vine, vine priiiimăvaraaaa / Se aşterne-n toaaaată ţara
…………………………………………………………………………………….
Mi-e izburdă pe câmpii / Haideţi să-i vedem, copii.”
Poate cineva să-mi spună şi mie ce mama iedului înseamnă a-ţi fi izburdă?
Update: din acelaşi ciclu – ştie cineva de unde pot procura bomboane fără baneze, că p-alea cu baneze le-am devorat de le-au luat dracii?
Final
S-a mai scurs o saptamana… s-a risipit si primavara, s-a incheiat si primul tur al localelor ce m-au gasit pierdut departe acasa, s-a ispravit si ploaia, s-a voalat si increderea pe buletinul de vot, nu mai e paine, nu mai e nici soare, nu mai au sufragii la varsat, si nu mai sunt nici nori, a intrat in stop cardiac si inima de tigan, cutitul nu mai taie, s-a vandut tot carburantul de la benzinarie, n-am nici foc si nici paie, au mai ramas putine sperante pentru pantofar – nu mai e loc de atatea suturi in cur, becul s-a ars, gresia se opreste brusc in peretele dur, o petala isi ia adio – chiuveta o plange toata, au inchis toate magazinele pe dinafara, telefonul e mort, caldura e luata, caldura ma termina, reincepe…
S-a mai implinit o luna… exact patru saptamani si ceva cu tot cu momentele de absenta sau cu secundele de fericire fabricate. In dealul din bucatarie, cocotat pe-o denivelare a zidului, calendarul se pregateste sa intre in a doua jumatate.
Vara a inceput si m-a regasit ascuns intr-o casuta de mail pe marginea marii.