Străjuire şi protecţie

Impactul unui clip publicitar ţine într-o foarte mare măsură de ideea în jurul căreia acesta este realizat. Dacă ai ideea, nu mai rămâne decât ca ea să fie transpusă într-o manieră adecvată de nişte profesionişti şi efectul produsului final va fi cu siguranţă pe măsură.

Dar ce se întâmplă când îţi fată mintea o idee şi ţii morţiş să-ţi faci un clip publicitar după cum te taie capul tău de meseriaş, fără a apela la nişte cunoscători în domeniu? Răspunsul este simplu. Există şansa să obţii un material gata oricând să concureze de la egal la egal o scenetă de sfârşit de an şcolar.

Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul clipului cu străjerii de la Interguard. Ce-a ieşit, ar stârni invidia oricărei învăţătoare de la clasele primare:

Miliţia de azi, poliţia de mâine.

politia_romanaPoliţia înseamnă protecţie şi pază. Poliţia Română înseamnă “siguranţă şi  încredere”. Ce înseamnă acest lucru pentru mine, un simplu cetăţean plătitor de taxe? Ei bine, dacă în perioada comunistă  Miliţia răspândea teamă şi nesiguranţă, astăzi putem spune că lucrurile s-au schimbat într-o oarecare măsură. Astăzi nu îmi mai este teamă, şi nu mă mai feresc de poliţiştii de pe stradă. Trec pe lângă ei pe stradă sau pe trotuar fără a-mi mai fi teamă că ar putea să mă ridice (cum auzeam când eram mic) sau că ar putea să mă acuze pe nedrept de ceva. Poliţia, astăzi nu prezintă un pericol direct pentru cetăţean. Când trec pe lângă poliţistul român nu-mi mai este frică de el. Astfel, pot spune că mă simt în siguranţă.

Cu toate acestea, această siguranţă este mai degrabă dată de natura pasivă a poliţistului român. Acesta nu acţionează în beneficiul cetăţeanului decât dacă îi este impus ierarhic, dacă legea impune acest lucru şi există o cerere scrisă sau înregistrată electronic în acest sens. Poliţistul român încă se luptă cu vechile mentalităţi, deşi îi apare din ce în ce mai clar că cetăţeanul nu există pentru a-l servi pe el şi că raportul este exact invers. “Organul” nu mai agasează, nu mai cere şpagă (din ce în ce mai rar în ultimii ani), nu mai face mişto de cetăţean în timpul reclamaţiei. Şi spun acestea prin comparaţia poliţistului de astăzi cu miliţianul de ieri. Însă poliţistul mai are mult de parcurs până îşi va înţelege rolul social pe care îl are în România.

Astăzi, poliţistul român lucrează pentru familia sa, pentru facilităţile oferite de Ministerul de Interne, pentru vacanţe mai bune, pentru o viaţă decentă. Din păcate, el nu lucrează pentru o stradă mai sigură, nu acţionează pentru liniştea cetăţeanului şi nici pentru păstrarea liniştii publice. Poliţistul român nu mai este “securist” însă a rămas un birocrat. Legea se aplică cu întârziere şi cu posibilitatea de a fi interpretată în mod convenabil la nivel mai înalt. Poliţistul de pe stradă rezonează cu stăpânirea. Acest lucru s-a întâmplat şi în comunism şi se întâmplă şi astăzi. Poliţistul este acrit de superiorii săi, aceiaşi de ieri, şi se comportă ca atare. Şi de ce să nu recunoaştem, poliţistul român de astăzi nu este unul dintre cei mai şcoliţi cetăţeni. Din păcate nu văd un poliţist român punându-şi probleme etice vis-à-vis de modul în care îşi face “jobul”. Poliţistul român încă se mai uită după fuste pe stradă, îşi face poze cu Ferrari în parcare, mănâncă shaorma în maşină, merge beat cu metroul, se face că nu vede scandalurile de cartier şi şuţii din autobuz. Poliţistul român se confundă cameleonic cu şefii săi dar şi cu cetăţeanul pe care ar trebui să-l protejeze.