Un jandarm vrea să dea în judecată un protestatar pentru că şi-a tăiat pumnul în ochelarii acestuia
Cea de-a şaptea zi de proteste din Capitală a făcut o nouă victimă în rândul jandarmilor după ce unul din oamenii legii s-a tăiat la mână în timpul unei lovituri aplicate în faţă unui protestatar suspect care purta ochelari. După acest teribil accident, jandarmul este hotărât să-l dea în judecată pe agresorul în cauză şi să-i ceară daune pentru vătămare corporală.
„Alergam după un grup de protestatari care stătea liniştit pe trotuar când, deodată, m-am trezit în mâini cu un tânăr bărbos cu ochelari care avea o privire suspect de inteligentă. După ce l-am preluat alături de trei dintre colegii mei, i-am aplicat conform procedurii una la coaste şi am dat să ne îndreptăm, alături de huligan, spre dubă. Când am vrut să-l ajut indicându-i direcţia prin aplicarea unui pumn după ceafă, nenorocitul s-a întors cu faţa şi m-a prins cu ochelarii drept pe latul pumnului. M-a terminat! Trei luni de zile, cel puţin, o să stau pe bară. O să ratez toată distracţia din Piaţă. Mai era şi mâna cu care tocmai ce învăţasem să scriu. Îl dau în judecată şi îi cer la despăgubiri să mă ţină minte toată viaţa”, a declarat pentru HotMuse jandarmul rănit, Cristian Ceafălată.
În apărarea sa a sărit şi unul din superiorii săi direcţi. „E unul din oamenii noştri de bază. E trecut prin foc şi sabie. E foarte bine că vrea să-l dea în judecată. Lumea trebuie să înţeleagă că şi jandarmii sunt oameni şi că şi ei pot să se plângă. A avut şi ghinion. A ieşit întreg din toate confruntările directe cu galeriile dar şi-a găsit naşul în Piaţa Universităţii. Trebuie să fie mai atent pe viitor. Putea prea bine să-i aplice una la coaste şi să-şi înfigă pumnul în peniţa vreunui stilou rătăcit în buzunarul de la piept al huliganului. Se nenorocea complet. Nu mai putea să scrie toată viaţa. Cu genul ăsta de protestatari nu te joci.”
Momentan agresorul se află în arestul Poliţiei unde este cercetat pentru ultraj, vătămare corporală, opunere de rezistenţă la arestare şi posesie de arme cu rame albe. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să stea ani buni după gratii.
Traian Băsescu a venit în Piaţa Universităţii şi s-a alăturat manifestanţilor care cereau demisia Guvernului Boc.
Gest neaşteptat al lui Traian Băsescu în cea de-a patra zi de proteste în Bucureşti. Preşedintele şi-a făcut apariţia în Piaţa Universităţii pentru a protesta alături de oamenii nemulţumiţi de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Boc.
„Am avut încredere în Emil Boc. Am avut o serie de discuţii în care l-am atenţionat că setul de măsuri anticriză nu va fi bine primit de populaţie. Nu m-a ascultat. A fost decizia lui. Acum trebuie să şi-o asume”, a declarat pentru Antena 3 Traian Băsescu.
Întrebat cum resimte acuzele care îi sunt adresate, preşedintele a mai spus: “am repetat în nenumărate rânduri că nu voi ezita niciodată să mă întorc la popor. Tensiunile din ultima perioadă mă obligă să fac asta. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu e vina mea că un guvern incapabil a dus la generarea acestei situaţii. Mâine-poimâine o să mă pensionez şi eu. Ce-o să fac? O să trăiesc cu o pensie mizeră la fel cum trăiesc amărâţii ăştia de pensionari? Dacă e nevoie de o schimbare, e nevoie acum! Deee-mi-si-aaa! Deee-mi-si-aaa!”
Deşi pare incredibil, preşedintele a venit singur la protestul din Piaţa Universităţii, după ce a luat metroul de la Politehnica şi a schimbat la Piaţa Unirii, şi nu a avut nimic de obiectat jandarmilor care, după ce l-au percheziţionat, i-au confiscat o sticlă de whisky şi tirbuşonul din buzunar.
Sâmbătă seara, sute de jandarmi au ocupat spontan Piaţa Universităţii din Capitală
Mai multe sute de jandarmi au intervenit în forţă sâmbătă seara, după ce un grup restrâns de protestatari recalcitranţi au blocat Piaţa Universităţii din Capitală şi au strigat lozinci împotriva Puterii. După primele analize video ale Jandarmeriei se pare că mare parte a celor care protestau erau huligani din galeriile echipelor de fotbal bucureştene, drogaţi şi aurolaci.
„Sunt vremuri grele. Suntem cu toţii conştienţi că există nemulţumiri în rândul populaţiei. Nu se poate ca echipa preferată să fie mereu pe primul loc, etnobotanicele să fie lăsate nesupravegheate, locuinţele amenajate din carton să nu fie demolate dacă nu au autorizaţie. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ieşim în stradă şi să ne manifestăm violent”, a declarat pentru HotMuse purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
Principalul motiv al intervenţiei forţelor de ordine a fost decongestionarea zonei în vederea reluării traficului prin centrul Capitalei, pentru a permite accesul şoferilor posesori de maşini puternice care obişnuiesc să-şi tureze bolizii pe Bulevardul Magheru, mai ales la sfârşitul săptămânii. „Nu e posibil aşa ceva. M-am dus eu la club fără maşină din cauza la nişte nespălaţi şi fără dinţi în gură, care n-are după ce bea apă? N-are douăzeci de milioane să să ducă la dentist şi vine ei să protesteze să-mi ocupe el şoseaua? Să să ducă la muncă, nu la întins mâna!” a declarat un tânăr revoltat care obişnuieşte să se relaxeze sâmbăta seara în club, probabil după o săptămână epuizantă de muncă.
Există şi cetăţeni care, deşi sunt nemulţumiţi de actuala Putere, au preferat să nu iasă în stradă ci să stea acasă şi să se uite la televizor pentru că se vede mai bine. „Şi eu sunt revoltat de măsurile guvernului Boc. Dar nu m-am dus la manifestaţie pentru că se anunţau temperaturi destul de scăzute. Şi în plus, ce să caut eu acolo când nu cunoşteam aproape pe nimeni? Nici nu aveam cu ce să mă îmbrac… Aşa ca am preferat să rămân acasă şi să mă uit la televizor. E adevărat că nu e aceeaşi atmosferă dar cel puţin ştiu că se vede mult mai bine”, a declarat telefonic pentru aceeaşi sursă citată mai sus un opozant convins al regimului Băsescu.
În replică, zecile de milioane de susţinători ai Puterii din toată ţara au anunţat o mişcare de protest, pe care nu o vor susţine în stradă, ci pe internet, tocmai pentru a nu se ajunge la astfel de situaţii neplăcute şi pentru a nu-i umili prin prezenţa masivă pe contestatarii regimului actual.
Sănătoşi dar nu prea
Angajaţii Spitalului de Psihiatrie din Socola protestează a doua zi la rând împotriva măsurilor luate de Guvern.
Probabil că-s nebuni dacă au impresia că-i bagă cineva în seamă.
Cum a dat-o românul în bară-gol
Protest rural
Sute de oameni s-au prabusit simultan pe strazile din Zurich, mimând un lesin sau o moarte subita. Acestia erau, de fapt, activisti Green Peace si protestau împotriva construirii unei centrale nucleare.
În acelasi stil, am remarcat o activitate intensa a activistilor din zona rurala a României, acestia protestând tot prin prabusire, imediat dupa iesirea de la birtul satesc.
Toate penele duc la Roma
Aproximativ 50 de oficiali italieni au protestat în faţa Primăriei Romei faţă de politicile primarului, în chiloţi.
Nu suntem siguri, dar avem motive să credem că cel puţin unul dintre protestatarii italieni a auzit de Mircea Badea.
Foc şi pară
Candidatul Partidului verde la alegerile prezidenţiale, Remus Cernea, a anunţat că-şi dă foc în faţa televiziunii publice, ca semn de protest faţă de încălcările democraţiei.
Iată cum domnul Cernea arată de-a dreptul că este supărat foc pe sistemul din România.