Povestea în care p#la amicului meu este mai lungă decât braţul justiţiei române

• Martor şi tartor, Promo •

     Printr-o nefericită întâmplare, un prieten a avut ceva acte de înmânat pe la Judecătoria Sector 2. Evident, alături de dosarul cu pricina, amicul meu a trebuit să lase acolo şi câteva sute de neuroni nevinovaţi, prinşi la mijloc în confrunatarea cu sistemul. Sistemul de căcat, da.

   Firul evenimentelor începe pe la ora 9.00 dimineaţa, la biroul Judecătorului de Serviciu. De ce la ora 9.00 şi nu mai devreme sau mai târziu? Pentru că vocea de la Informaţii (sau Relaţii clienţi, oricum nu contează titulatura, tot sictir şi dezinformare este) i-a comunicat domnului despre care povestesc faptul că programul începe la ora 9.00 şi durează până la ora 14.00. Tehnic vorbind, funcţionarii de acolo încep la ora 9.00, aşa e, doar că joncţiunea libidinoasă cu clientela (fie ei justiţiabili sau avocaţi) purcede de la ora 10.00.  O mică scăpare, putem trece cu vederea. Ce mai înseamnă în ziua de azi o oră în plus sau în minus..?

   Bun. Ajunşi acolo, amicul şi soţia constată că sunt pe poziţia a şasea la faza finală a calificărilor pentru accesul în biroul de Registratură. Evident, în cele 60 de minute participanţii la maratonul nervilor de oţel au crescut în număr, suficient cât să se creeze numeroase schimburi de opinie, păreri vis-a-vis de orice dar şi sfaturi cu aere de superioritate ale avocaţilor. Dar, cel mai important lucru, această adunătură de proşti plătitori de taxe la statul infect român a format o coadă! Da, o coadă, acest element distinctiv al poporului mioritic, acest brand de ţară autentic. „Explore the Carpathian garden but, please, make a coada!”.

   Sărind peste primul rând de neuroni sacrificaţi pe talerul justiţiei, amicii mei aşteaptă intrigaţi deschiderea uşii de la biroul cu pricina. Tic-tac, tic-tac, tic-tac… Pam-pam! În uşă apare el, Nemuritorul, Stăpânul holurilor şi operaţiunilor de ghidare, Marele păzitor de funcţionari şi cafele, Purtătorul de cămaşă albastră şi pantaloni negri (să ne înţelegem, echipament de vară), ei bine, Jandarmul! Botezat ad-hoc Darth Wader. Şi începe calvarul şi transpiraţia. „Cine e la Legalizare? Dumneavoastră? A, nu? La Depunere? Acte dosar? A, la Ridicare acte? Poftiţi! Staţi doamnă, aşteptaţi! La ce sunteţi? Legalizare? Depuneţi sau ridicaţi? Poftiţi? Cine e următorul la Depunere?”… Şi aici intră în scenă prietenul meu: „Noi suntem!!!” Şi au intrat. Dar la care din cele cinci birouri? „Fiţi amabil, un dosar de divorţ…?”. Şi Darth Vader, trăgând cu nesaţ un Bar de IQ negativ prin masca de păr din nas spuse: „ Aha! Păi dumneavoastră nu sunteţi la Depunere acte, în acest caz!”. „Păi, ba da, am venit să depunem actele, cererea… Nu?”. „Păi, nu! La Depunere se depun actele în cazul unui proces deja deschis. Dumneavoastră sunteţi la Acţiune pentru că deschideţi o acţiune nouă”. Mămucîîî, ce acţiune demnă de războiul stelelor verzi a avut amicul meu prin cap… Evident, s-a reîntors la coadă cu nevasta şi stai în p#la mea şi aşteaptă ca gibonul să iasă în uşă să scuipe „Acţiuneee!”.

   Între timp lumea se vânzoleşte, timpul trece, neuronii mor, transpiraţia iese şi prin cur iar Acţiunea morţilor mă-sii rămâne ascunsă undeva în gâtul stăpânului negru de uşă. Când în sfărşit se aude cuvântul magic, stupoare! „Domnu’, nu intraţi acum, e rândul doamnei avocate.”. Mii de tunete şi fulgere! Sau, mai degrabă, mii de p#le în gâtul şi-n ochii gibonului, Tribunalului, sistemului… „Adică, nu era rândul meu..?”, întrebă un pic gâtuit amicul meu. „Păi, nu că acum e rândul doamnei avocate. Ştiţi, aşa e regula, un civil, un avocat, un civil, un avocat..”. Se băgă şi avocata care urma să păşească triumfătoare pragul biroului Zeului de serviciu: „Aşa este, să ştiţi, este o regulă internă. Alternativ un avocat, un justiţiabil.” Să moară caca! Un justiţiabil! Ce mândru se simţi prietenul meu! „Păi doamnă, dacă sunt justiţiabil, ce am în minus faţă de un avocat? Am venit ca prostul de atâtea ore?”. „Mergeţi, dom’le, şi întrebaţi conducerea! Aşa e regula!”, scuipă venin Darth Wader. Poţi să nu renunţi la luptă? Futu-i…

   Într-un final, avocata de dinainte, acea rasă ariană superioară pulimii de la coadă, iese triumfătoare şi cei doi prieteni intră la Marele Judecător de Serviciu al Clanului de bugetari obosiţi şi sictiriţi, depun actele (chestiune de câteva minute viteză), semnează cereri, lasă timbre, completează formulare, mai lasă nişte copii, neuroni, păr alb, îşi scuipă în sân şi află că finala va fi peste 6 luni! „Cum, dom’le, trebuie să aşteptăm încă 6 (şase) luni pentru încă cinci minute de dat m#ie sictirului unui alt judecător?”. Ei bine… da! Dacă aşa a spus calculatorul… Bine, există soluţia depunerii unei cereri de preschimbare a  termenului, adică o altă coadă, o altă cerere, acelaşi Darth Wader, încă o cohortă de neuroni morţi. M#ie, mă, ţară bananieră!

   Nu este prima dată când sistemul se cacă pe contribuabilul mărunt şi tolerant. Enervant, nu? Nu era mai bine dacă în loc de „La revedere, mulţumim!” (#¤%#¤%&#&!!), cei doi cetăţeni ar fi spus „Mulţumim, vă dorim un minus 25% la mai mare!”…?

De la homo-sapiens la homo-captivus

• Aberația de intelect, Promo •

Scara evoluţiei are, din când în când, câte o treaptă mai şubredă care provoacă devieri de la cursul normal al parcurgerii sale. Astfel, câte unii din indivizii care se îngrămădesc să urce toate treptele o iau pe alături devenind alt fel de tipare. Iar cei care se ţin bine chiar şi pe treptele defecte îi denumesc după cum le năzare lor. Astfel am descoperit oamenii-penis (oamenii-p#lă, în limbaj neacademic).

Dar ce sunt aceşti oameni-penis şi cine îi strigă pe ei aşa? Păi, de strigat i-o fi strigat unul neinspirat în ale graiului, la un moment dat iar tuturor celor din jur li s-a părut o idee bună. Sunt oameni, anatomic vorbind dar care au o proprietate ce-i diferenţiază de turmă: încurcă. Şi nu oricum, ci cu o mare pricepere. Cred că de aici vine şi expresia te-ai oprit în drum ca o p#lă. P#la nu se opreşte în drum, logic, ea se opreşte în pantaloni sau într-o gaură (de cele mai multe ori umedă). Aşadar, credem cu toţii că am înţeles sensul metaforei. Revenind la oamenii-penis, ei reprezintă elementul surpriză din orice acţiune pe care un alt om o desfăşoară. Surpriză? Da, pentru că nimeni nu se aşteaptă la prezenţa lor. Şi, aşa cum spuneam mai devreme, prezenţa lor este negativă. Strică tot. Încurcă al naibii. Este evil.

Să luăm, de exemplu, un individ care merge către un punct A ca un om normal, drept, cu gândurile derulându-i-se într-o anume ordine sub calota craniană. Acest individ priveşte înainte, nu-i aşa, pentru a remarca obstacolele ce i-ar putea cauza vreun stop inopinant şi l-ar întârzia în drumul său. Şi tot mergând, şi tot derulând gânduri, tot privind înainte, poc! Apare omul-penis. De unde? Păi, vedeţi, nimeni nu ştie…Omul-penis apare brusc în faţă, oprit, aţi ghicit, ca o p#lă, făcând o chestie neinteresantă şi provocându-i individului nostru un accident. La o analiză fină, poţi să nu-i dai dreptate omului-penis când reproşează că „ce faci, dom’le, nu te uiţi pe unde mergi?”. Poţi să-l acuzi pe el că cineva s-a împiedicat de spatele lui? Nu poţi. E ilogic. Dar cei păţiţi cunosc puterea malefică a omului-penis. El a apărut acolo din neant, pentru a provoca impactul şi pentru a se hrăni cu starea emoţională bulversată a victimei. Aşa cum spuneam, este evil…

Iar acesta este doar un caz. Oamenii-penis se află printre noi, hărţuindu-ne, strivind neuronii celor ca noi unul câte unul, semănând furtună. Manipulează victimele, întorcând totul împotriva lor. Dar nu este aşa. O să le vin eu de hac în cele din urmă…

Uriaşul Papă-Lapte

• Frustrări din cartier •

Un bebeluş din localitatea Flămânzi a cântărit la naştere 6,3 kg. Păi cred şi eu… imediat ce a apucat să perceapă primele sunete şi a auzit pomenindu-se succesiv numele localităţii de baştină, micuţa, căci despre o fetiţă era vorba, s-a înspăimântat de ideea că după ce ochii vor vedea lumina zilei, urechile i se vor lungi de foame şi s-a pus pe treabă, storcând-o pe biata mă-sa.

Faptul că un nou-născut gigant a venit pe lume tocmai în localitatea Flămânzi e o simplă întâmplare şi nicidecum un paradox. Ce-ar însemna acum să începem cu toţii să ne minunăm dacă în localităţile Buda sau Vişeu ar dăinui un miros de aer curat, dacă localitatea ieşeană Cioca-Boca ar sta în top cu cele mai multe fecioare pe metru pătrat sau, ca să păstrăm topicul, dacă în localitatea croată Pula ar fi perioade când maternităţile ar înregistra doar naşteri în rândul fetelor?