Scenarii care pot deveni realitate!

• Aberația de intelect, Promo •

   În plin război cu extratereştrii, care au reuşit pentru o scurtă perioadă să oprească traficul aerian în Europa, Corneliu Vadim Tudor, mai clarvăzător ca niciodată, a văzut deja, în ciuda norului de cenuşă, scenariile politice viitoare din România. Înarmat cu un întreg arsenal de substanţe chimice prescrise de domnii aceia de la casa de modă Mâneci lungi, foarte lungi, întâiul patriot al ţării a divulgat poporului ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare în primele rânduri ale politicii româneşti. Mai exact, aflăm că preşedintele Băsescu îl va schimba pe domnul Boc din fruntea Guvernului, şi asta pentru că madam Udrea şi-a băgat mânuţele prin smotocelul prezidenţial, dorindu-şi cu ardoare scăunelul distinsului domn Boc. Mai mult decât atât, Elena Udrea plusează şi îl aruncă direct pe locul întâi al candidaturii la prezidenţiale pe Liviu Negoiţă, un primar bine cotat în sondaje, chipurile. Concluzia, fermă şi de netăgăduit, este că Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă! (citat din presă).

    Ofticaţi de faptul că ofensiva marţienilor şi saturnienilor a tulburat cerul albastru şi infinit al României, specialiştii în politică ai Revistei Cioburi au cercetat nervoşi schimbările care se prefigurează la orizontul politic din ţara mamă. Într-o strânsă colaborare cu sursele infiltrate în partide dar şi cu sprijinul neprihănit al serviciilor secrete (salutări, a-propos!), analiştii din redacţie au aflat următoarele: Emil Boc va fi schimbat din funcţia de prim-ministru, însă nu la intervenţia Elenei Udrea ci în urma unui pact secret între preşedintele Băsescu şi Adrian Năstase, devenit foarte puternic (şi cu un fund mai ferm) printre sforarii PSD. Înţelegerea prevede ca Mircea Geoană să fie numit premier dar numai pentru o lună, cât să renunţe la divorţ Mihaela. Apoi, locul său va fi luat de Remus Cernea, lucru care îi va înduioşa până la lacrimi pe părinţii acestuia, bucuroşi că fiul lor va putea să-şi facă un credit şi să se mute. Adrian Năstase îi va lua locul lui Traian Băsescu iar acesta din urmă îl va înlocui pe Dorin Cocoş în funcţia de cocoş al Elenei. Vadim Tudor va cumpăra OTV iar Dan Diaconescu  va deveni preşedintele TVR-ului. Liviu Negoiţă îi va lua locul lui Sorin Oprescu la Primăria Zonei Metropolitane Bucureşti, reuşind să asfalteze toate aleile din parcuri cu firma doctorului fost primar (că aşa va fi trocul). Mircea Badea va trăi în continuare în România, Ion Iliescu va deveni cel mai bătrân om din ţară, Gigi Becali îşi va înfiinţa o altă echipă de fotbal cu Vasile Turcu şi vor juca în propriul campionat (înfiinţat tot de ei, cu o singură echipă, ce are?), Ştefan Bănică-junior va deveni senior iar România va deveni, în sfârşit, o ţară.

   Domnule CVT, ne scuzaţi, vă mai trebuie pastilele alea…?

Alice in Wonderland – You used to be much more…"muchier." You've lost your muchness.

• Cronici de film şi teatru, Promo •

   Vroiam sa-l văd tare mult la cinema. Ideea de cinema, de mall, de înghesuială, de coca şi piţi care merg la filme cu pac-pac, bum-bum şi ha-ha mă dezgustă. Motiv pentru care, în umila mea părere, doar filmele bune merită văzute în condiţiile menţionate mai sus.

   Alice in Wonderland îmi lăsase impresia asta. De fapt, literele de-o şchioapă de pe afiş, de fapt pălăria ce acoperă părul roşu al lui Johnny Depp, de fapt Tim Burton, de fapt idea de mister… habar n-am. Şi ieri, la o cafea fierbinte şi un fum de ţigară, mi-am downloadat filmul.

    Subiectul este simplu, linear, previzibil: Alice are 19 ani şi se află la o petrecere unde află că urmează să fie cerută în căsătorie de un lord. Fata fuge chiar în momentul cererii, urmăreşte un iepure – văzut numai de ea se pare –  şi, prin vizuina Iepurelui Alb, cade în Ţara Minunilor, un loc care i se pare foarte familiar, des întalnit în acelaşi unic vis al copilăriei. Iepurele Alb spune că s-a întors după Alice pentru că ea este singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Inimă-Roşie. Bună parte din film, Alice se poarta ca şi cum ar fi în vis, ştiind că se poate trezi oricand, până când realizează că de fapt visul copilăriei ei a fost realitate şi că ea mai fusese acolo.

   Nu e un film pentru copii. Este o poveste a copilăriei, transpusă şi corelată cu maturitatea personajelor. Inocenţa copilăriei, deşi păstrată, este umbrită de grotescul personajelor negative, grotesc dus la  extremul aspectului fizic (corpuri diforme) dar şi al implicaţiilor psihologice (dorinţa de răzbunare, nevoia de a fi temut în pofida dorinţei de a fi iubit, pedeapsa prin decapitare). Ceea ce iese din normalul unui film, ceea ce a reuşit  regizorul Tim Burton să transpună este realitatea lumii de azi prin povestea de basm, combinînd elementele unui film de serie: un pic de magie, un pic de idilă, binele învinge răul, un pic din clişeul prinţesei războinice care decapitează monstrul şi salvează lumea, dar şi a ceea ce a dat gust filmului: personaje aparte, hilare, unice, groteşti sau chiar horror.

   Ideea acestui film trebuie urmărită şi înţeleasă dincolo de firul narativ al unei poveşti de adormit copiii. Simt totuşi că se putea mai mult, mult mai mult. Johnny Depp nu e la apogeu, l-am văzut în roluri mai bune. Grotescul şi povestea matură puteau captiva mai mult dar ar fi fost în detrimentul comercialului acestui film şi al aşteptărilor financiare ale producătorilor. Dar în formula rezultată, nu e nici un film cu adevărat comercial, nu e nici un film pentru copii, nu e nici un film de nişă. Dovadă şi nota de pe IMDB – 6,9.

 -Have I gone mad?

-I’m afraid so. You’re entirely bonkers. But I’ll tell you a secret. All the best people are.

 

   Acestea fiind spuse, citând una din replicile geniale ale filmului, vă recomand să-l vedeţi, să vă delectaţi urmărindu–l pe Johnny, să surprindeţi fantasticul creat şi să ignoraţi linearul.

 

Pinguinulfurios.

Gânduri matinale

• Martor şi tartor •

   Este 6:15….soneria telefonului încearcă să te readucă la realitate. Îţi arunci mâna către fotoliul de lângă pat şi dărâmi o scrumieră plină de mucuri de ţigări…exact peste ultima pereche de pantaloni curaţi. Infernul muzical continuă şi singura salvare este „snooze”- button care îţi dă un răgaz de 10 minute către finalul partidei de sex visată de la 6:14 la 6:15 şi o erecţie matinală cu care te poţi lăuda oglinzii din hol. Ai noroc cu colegii de apartament care s-au obişnuit cu demonstraţiile tale de potenţă. Oricum, moment culminat al dimineţii lor este imaginea mâinii tale înfiptă în partea dorsală şi angajată într-un masaj frenetic al unui posibil hemoroid.

   Te intorci în sfârşit pe partea cealaltă şi realizezi că nu mai este nimeni cu tine în pat sau dacă a fost …a plecat demult…poate acum o lună. Cine dracu’ se trezeşte dimineaţa într-o grotă?!? Este derutant oricum contrastul între tapetul cu floricele, mormanul de doze Beks, două pungi cu coji de seminţe şi o cutie cu ananas felii care tocmai înfloreste…mda….”ce dracu’ …m-am trezit sau habitatul meu natural este o plăsmuire infectă a realităţii virtuale?”. Îţi dai seama că eşti un dobitoc obosit şi plonjezi către masuţa calculatorului plină de scrum (semn ca ar trebui să bei mai mult seara….îţi tremură mâna foarte tare) şi îţi aprinzi o ţigară. Tragi..tragi…tragi şi într-un final înghiţi şi gălbenuşul…Aşa este dimineaţa, plină de surprize.

   Este deja 6:30 şi te întrebi dacă să iei masa de dimineaţă sau nu… Un gând pozitiv vis-a-vis de sănătatea ta, care se evaporă pur şi simplu la vederea sticlei de „Coca cola” desfăcută cu o seară înainte să schimbi gustul de câine ud pe care-l provoacă băutura în exces. Dai pe gât un pahar, hai două căci sigur nu mai este nimic în frigider, şi te îndrepţi către uşa dormitorului, o deschizi…..luminăăăă…Cine dracu’ a aprins becu’ pe hol?? Aha…nu eşti singur acasă şi te grăbeşti către baie. Moment critic…OCUPAT.

   Te macină indecizia…dacă fumezi şi bei cafea nu este bine, dacă mai bei un pahar de cola iar nu este bine…Oricum o dai, pică prost. Cât stai tu 10 minute strângând din buci şi mijind ochii ca un chinez matinal care te afli, se eliberează baia. Hopa, colega cu halatu’….Parcă ai mai vazut-o pe undeva…Boule, stă acolo de 6 luni. Se uită la tine ca la sublimul lui „patetic” şi îţi aruncă un „bună dimineaţa” într-un zâmbet schimonosit de ură. Închizi uşa în urma ta şi pândeşti momentul în care „madama” intră în cameră. Da, ăsta e momentul….Inspiri adânc aer în piept şi te laşi în voia sorţii într-o explozie de bucurie.

   Dusu’ merge bine…asta îţi place, este reconfortant…Apă fierbinte…abur…saună…până ce jetul de apă se îndreaptă fără voia lui spre bec…Care la rândul lui se îndreaptă către duşumea. Beznă…clăbuc…cioburi…coşmar…Pipăi după papuci, îi speli şi păşeşti înfricoşat către uşă, peste cioburi. Finalul aventurii se desfăşoară în prag, unde asteapta „madama 2″….Nu te panica….Spui că nu se poate intra..Ea o să creadă că eşti un nesimţit şi că mirosul nu vine de la ghena blocului şi pleacă. Strângi repede dovezile de la locul faptei şi te baricadezi în dormitor.

   Tragi repede o pereche de ciorapi în picioare…Nu-i mai miroşi înainte căci n-ai timp, esti deja în mare întârziere. Pantalonii scuturaţi de două ori sunt ca noi. Cămaşa de ieri o zăreşti printre vălătucii de fum pe care-i scoţi pe nas….Uite că nici măcar nu este mototolită. Parfum, juma de kil – soluţia de urgenţă. Pantofii prăfuiţi parcă sunt în ton cu toată agitaţia din capul tău….Haina repede…Ceas…Chei…Portofel… Pula mea…Ce-o fi, o fi!!! Mai rău ca azi numai mâine poate să fie!

Vis de Oscar(a) I

• Idei fertile •

Se făcea că eram la ceas de seară, pe când ziua se îngâna cu noaptea de o scotea din sărite. Stăteam nemişcat sub un soare pâlpâind; trebuia să trec o apă; o singură încercare, fără autosave. La momentul din vis, râul curgea invers decât ar fi trebuit. Era singurul lucru de care eram absolut sigur. N-am reuşit să-mi dau seama dacă se dezorientase sau, pur şi simplu, o făcea intenţionat. Şi, cum purtam pe mine haine care în contact cu apa luau foc, nu aveam cum să optez pentru o eventuală trecere înot. Nici să mă descotorosesc de ele nu se putea pentru că scăldatul în curul gol era interzis tuturor persoanelor, inclusiv titularului, pe durata visului. Aşa că m-am pus pe săpat un tunel pe deasupra apei. Era aşa un aer tare încât alveolele pulmonare erau pline de plasturi.

În timp ce spărgeam cu târnacopul ultimul mănunchi de molecule de azot, înainte de a ajunge pe malul celălalt, au apărut, ca din pământ, înaintând pe burtă, doi gardieni care m-au întrebat dacă am autorizaţie să sap peste râu. Purtau uniforme de un alb imaculat, iar pantalonii erau călcaţi la o dungă perfect paralelă cu linia orizontului. În plus, unul avea un bocanc de un fel, iar celălalt avea un bocanc de alt fel. Mi-am dat seama imediat că au perechi de bocanci diferite. După ce le-am spus că sunt presat de timp şi că trebuie să ajung neapărat pe malul opus, mi-au cerut să mă legitimez. Mă priveau plini de suspiciune. N-aveam niciun act la mine şi nici nu ştiam cum mă cheamă în visul ăla. Şi eram atât de aproape de destinaţie, încât nu mai puteam gândi în termeni procedurali. Dintr-o lovitură, am spart ce mai era de spart din tunelul aproape isprăvit şi am luat-o la fugă. Ajunsesem pe malul celălalt, dar nu puteam să savurez acel moment. Gardienii în costume albe, purtând bocanci diferiţi, erau pe urmele mele.

După o oră de alergat prin câmp la o viteză de ¾, am ajuns la marginea unui oraş. M-am furişat pe lângă blocurile care-mi tăiau calea, izbutind să mă strecor nevăzut într-una din scările acestora. Când… stupefacţie! Deşi alergasem doar preţ de o oră, trecuseră mai bine de trei zile. Toate panourile blocurilor erau împânzite cu poza mea sub care scria cu litere mari: “VRUT: ÎN VIS SAU ÎN REALITATE ”. M-am panicat instantaneu. Era sâmbătă, iar banca trebuia plătită până cel târziu vineri. Cele trei zile compactate în ora de jogging în afara legii şi în afara timpului, au făcut ca data scadentă să treacă complet neobservată.

Deodată, am auzit liftul coborând. Urmărit de o teamă viscerală, dar şi de proprii-mi ochi aţintiţi asupra mea, am ţâşnit sus pe scări şi am încercat prima uşă ivită în cale. Era deschisă. Am intrat şi, după ce am închis uşa, m-am lipit de perete şi mi-am făcut prezenţa una cu liniştea. După primele indicii, nimerisem în toiul unei partide de poker pe deocheatelea, susţinută în fiecare sâmbătă seară de Asociaţia Tantiilor Cartofore din spatele blocului…

Vis de Oscar(a) II —>