News alert

Știre de maximă importanţă. Pentru un post media, mereu în contact cu viața de zi cu zi, momentul este totul. A fi pe fază = a fi ancorat în realitate. La fel a crezut și editorul de știri, când a considerat de maximă alertă păţania dintr-o bodegă.

Și pentru că vrem să fim ancoraţi în realitate, ne-am teleportat până la faţa locului. Situaţia se prezintă după cum urmează:

Doi omi, femeie și bărbat au decis să mai facă rost de bani să-și facă un credit la Provident să ia un frigider de la ofertă de la Altex și după lungi dezbateri, cea mai simplă metodă a fost să-și pună pirostriile.

Ulterior perioadei de pregătire a evenimentului, consfinţit prin purtarea unor inele pe degetul inelar și al unui certificat la sertar, a urmat îmbuibarea invitaţilor în scopul golirii buzunarelor.

Antreul a fost cu salam de sibiu luat pe sub mână de la băcănie, sărmăluţele în foi de varză făcute de soacra mică, friptura afumată de soacra mare și vinul de buturugă de la socrul mare. Lăutarii au fost cadoul de petrecanie de la nași iar tortul de la cumetri.

În toiul activităţilor de sărbătorire a deciziei de schimbare a frigiderului, în localul cu pricina, prin prisma unor forte malefice de la Domo, ofuscat pe oferta de la Altex, una bucată de 0,259785478 centimetri pătraţi din tencuiala tavanului, pică drept în capul socrului mic. Socrul mic, speriat că a crezut că-l pleznește soacra mică pentru că iar a băut câteva păhărele în plus, dă să o ia la fugă, se împiedică de praful de pe jos, praful agaţă cablul de la microfon, cablul trage piciorul de la masă, masa cade peste cuier și cuierul în capul socrului mic.

News alert: tavanul unui restaurant a căzut pe un nuntaș. Bărbatul de 50 de ani a avut nevoie de copci.

Lăutarii au continuat cu „Ia-ţi mireasă ziua bună” și apoi s-a strigat darul. Omii și-au făcut credit la Provident și au luat frigider de la Flanco.

Rămâneţi ancoraţi în realitate.

 

Pinguinulfurios

Scump dar reală!

Bună ziua,

Înco dată specialiști noștrii în evenimente mondene și cultulare și artistice au dat lovitura! Au descoperit ceva ce șefu poa să cumpere, că șefu are bani și putere, nu ca Mircea Badea care are decât figuri în cap și ca șeful lui.

Deci decât în paginile siteului nostru puteți găsi ceva ce este esorbitant de scump dar frumos care românul de rând nu poate să cumpere dar poate uni din cititori noștri poate, deci vă rugăm să scrieți dacă puteți pe adresa noastră ca să apăreți la știri apoi, să vă știe țara.

Dar despre ce este vorba ca să nu mai lungim urechile la cititori noștri și să întărâtăm curiozitatea celor care ne citesc? Este vorba despre un accesoriu scumpă, tot un fel de revistă dar nu ca a noastră ci una din hârtie, care are litere tipărite împreună cu cristale din acelea scumpe care românul de rând nu poate să le cumpere că e criză și că guvernanții își bate joc de țară și noi ne-am hotărât să demarăm prima campanie de manifestare pentru că nu se mai poate așa! NOI VREM DECÂT RESPECT! De ce să nu poată și cititori noștri și locuitori ai țări să cumpere revistă scump?

realitatea

Irealitatea cotidiană

    Aseară, pe Realitatea TV, am urmărit o ştire de excepţie, cu ghilimelele de rigoare. Un nene din Arad, supărat pe faptul că a primit un bonus de 30 mc de apă la întreţinere, s-a hotărât să plătească suma aferentă facturii în mărunţiş de 10 şi 50 de bani. Câteva întrebări mi-au ţâşnit brusc din creierul pregătit de culcare. De ce crede omul că plătind astfel va trage o palmă peste obrazul sistemului? În fond, el a plătit suma de pe factura încărcată abuziv, nu? Apoi, cum a ajuns televiziunea acolo, făcând caz naţional din necazul omului? Au intrat evenimentele importante în vacanţă şi trebuia umplută grila cu ceva? O fi singurul caz de acest gen din România şi au vrut reporterii exclusivitate? O fi vreun departament special care urmăreşte abuzurile făcute de administratori (sau cine le-o face) şi le prezintă instant? Punctele de rating au început să fie invers proporţionale cu banalitatea subiectelor?
   Nu contest faptul că omul, poate, chair trăieşte o dramă a lui. Este aberant, însă, ca formatorii de opinie să facă din ţânţar armăsar în loc să-şi construiască o imagine de seriozitate. Până la urmă, ce semeni, aia culegi…

Dorele, ne grăbim şi noi un pic?

    Aseară am nimerit, în timpul excursiei cu telecomanda, pe Realitatea TV. Am picat în mijlocul unei discuţii despre autostrăzile din România (deocamdată subiect de natură ştiinţifico-fantastică, mai mult fantastică, în opinia mea). Era prezent şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care se lăuda, vezi Doamne, că va respecta angajamentul de a construi în următorii patru ani cei opt sute şi ceva de kilometri de autostradă promişi în programul de guvernare. Şi mai era un domn analist economic, Cristian Sima, care spunea că ne-a lovit norocul. Cum aşa ? Ia uite comparaţie: Hitler, după 1932 şi Roosvelt cu Eisenhower, după 1952, adică după nişte crize mai bătrâne decăt cea căreia îi dau dinţişorii acum, au construit cei mai mulţi kilometri de autostradă. Adică, norocul ne-a pălit şi pe noi, odată cu recesiunea actuală, şi acum să te ţii construit autostrăzi !
   Lăsând la o parte perioadele total diferite pomenite în comparaţia analistului, nu trebuie să uităm că, totuşi, trăim în România, o ţară blocată într-un vortex socio-temporal, o ţară în care nu se aplică nicio tendinţă apărută în ţările denumite civilizate. Nu putem compara Dorel-ul neaoş cu salahorul vestic. Şi chiar dacă, uneori, nu există diferenţe de naţionalitate între cele două personaje menţionate adineaori, rezultatele muncii lor se văd diferit. Pentru că, aşa cum se ştie româneşte, peştele se împute de la cap. Iar pe plaiurile mioritice sunt o groază de capete deja stricate.
   Făcând o altfel de comparaţie, mă uit cum în România s-au făcut 13,6 kilometri de autostradă în 2007, vreo 25 kilometri în 2008 iar ministrul transporturilor spunea aseară că în 2009 vor fi gata 54 de kilometri. În curtea proprie, diferenţa ne arată un progres. Îmi permit, totuşi, să mai plusez un pic: Ungaria, între 2004 şi 2005, a dat în folosinţă în jur de 250 kilometri de autostradă. Şi atunci nu era criză…

Linişte şi pace

Aşa începe un colind la Realitatea TV. Apoi cântă un grup de copii urmat de un grup de politicieni, să zicem reprezentativi pentru clasa politică românească. Şi se pupă şi dau noroc între ei de zici că sunt cei mai buni prieteni. Dar ei chiar sunt prieteni. Îi leagă un ţel comun. Ştim cu toţii care este…
Printe altele, colindul se încheie cu următorul mesaj: “Sărbători liniştite!”. Adică ?
Adică poţi ? Normal că poţi ! Uite, eu m-am mai liniştit puţin când am văzut cum Ion Iliescu a fost huiduit şi “atacat” cu monede în Cimitirul Eroilor ! Da’ doar puţin….căci apoi mă enervez şi mă înfurii când realizez că aceşti oameni mi-au furat viitorul ! De 20 (douăzeci) de ani tot îl fură ! SISTEMATIC ! Şi furia mea se transformă în ură şi dorinţă de răzbunare…Vreau să am o putere magică să pot să-i calc pe cap dacă şi când îi întâlnesc pe stradă. Aş vrea să-i omor la fel cum ne omoară ei pe noi prin lipsa drumurilor şi a marcajelor corespunzătoare şi prin prezenţa gropilor ce creează accidente. Prin neputinţa ambulanţelor ce nu pot ajunge la pacienţii din sate din cauza căilor de acces impracticabile. Prin lipsa de medicamente în spitale, lipsa educaţiei din scoli, haosul şi nedreptatea din justiţie, lipsa de respect şi nesimţirea de care dau dovadă faţă de cei care i-au ales, atunci când apar la TV. Prin stresul zilnic la care suntem supuşi când ieşim pe stradă, prin traficul infernal, prin lucrările interminabile şi şanţurile lăsate destupate cu lunile. Prin faptul că am devenit nişte indiferenţi faţă de cei din jur, nişte “şmecheri”, nişte şpăgari, nişte “descurcăreţi”.
Se spune că toţi avem astfel de instincte criminale dar că le ţinem reprimate şi nu ies la suprafaţă decât stimulate.
Vă urăsc pentru faptul că mă “stimulaţi” astfel zi de zi ! Linişte sfântă vă doresc!