Cu siguranţă vă mai amintiţi de Romaniţa şi de Adrian Iovan. Dacă nu cu siguranţă măcar cu o uşoară teamă şi tot ar trebui să o faceţi, ţinând seama de scandalul care a însoţit o bună parte a relaţiei lor. Şi cred că ştiţi la ce mă refer. Nu avem prea des de a face cu situaţii în care un pilot civil zboară creierii unui hoţ atârnând de o ţeavă, presupus infractor pătruns prin efracţie în căminul său conjugal, nu se ştie exact dacă ghidat de mirosul bunurilor materiale sau al chiloţilor de damă, pentru ca mai apoi atacatorul să fie achitat de justiţia română după pronunţarea verdictului de legitimă apărare. Dacă e să considerăm că ambii aveau în mână câte o ţeavă (victima pe cea de gaze iar atacatorul pe cea de puşcă) iar dacă e să presupunem că hoţul ar fi tras primul asupra doamnei (a se citi i-a tras-o), domnul Iovan nu a făcut decât să riposteze la rându-i şi să se descarce asupra armei, iar arma asupra nefericitului atârnat. Se zice că piloţii au mult sânge rece; dar nu mai mult decât victimele lor. În fine, nu asta aş vrea să scot în evidenţă acum.

Cu toate că pe tot parcursul derulării procesului cei doi soţi ideali (ea o femeie sensibilă şi vulnerabilă, el un protector capabil de crimă pentru a o apăra) au pozat ca un cuplu model, odată cu scurgerea timpului şi punerea prafului pe mult mediatizatul caz, fluturii doamnei au prins însă din nou curaj şi culoare, rozând încet şi sigur, precum moliile, la mantia aparenţei trasă peste una din cele mai tumultoase relaţii ale showbiz-ului autohton din ultimii ani.

Ce devine din ce în ce mai evident este că până în momentul de faţă, creatoarea de modă i-a restituit cam toate perechile de papuci neînfricatului pilot. Ba mai mult, cică fosta doamnă Iovan i-ar fi interzis până nu demult pilotului său preferat să mai pătrundă în căminul ei,  apelând la o metodă simplă, schimbarea yalei. Nu cunosc şi sincer nu mă interesează natura disensiunilor care au dus la ruptura dintre cei doi. Am însă un sfat pentru domnul Iovan. Să nu încerce intrarea în casa doamnei pe alte căi, că nu se ştie niciodată…