Ştire de senzaţie mediocră: două maimuţe s-au căsătorit într-o ceremonie tradiţională, în India. Stăpânii celor două primate au organizat evenimentul cu mare fast, chemând toţi sătenii la dănţuială, au făcut chiar şi invitaţii pentru nuntă, ne spune sursa media. Şi mai adaugă dumnealor că nu ar fi băgat în toptanul de ştiri şi aceste rânduri, dacă ceremonia nu era realizată pentru maimuţici. Cu alte cuvinte, uau, ce chestie, domnule, uite ce se întâmplă pe la alţii! Îmi permit să nu mă mir.
Ştirea „beton” de mai sus este un fapt banal pe meleagurile mioritice, populate majoritar de oiţe, de unde şi descrierea. Numai eu am întâlnit în drumul spre cutia de chibrituri tip bloc, unde locuiesc, câteva „ceremonii” de unire a destinelor unor maimuţe. Întocmai ca suratele din India, erau îmbrăcate în haine colorate şi ghirlande de flori, costumaţie tradiţională de altfel. Şi a lor, şi a stăpânilor. Alaiul se plimba prin tot cartierul, îndeosebi între scara de bloc şi pavilioanele din faţa scării iar muzica era auzită de toată jungla urbană din vecinătate. Există şi invitaţii scrise, şi petrecere în toată regula. Singura diferenţă este la numele mirilor, pe care cu siguranţă nu-i cheamă Chambati şi Ramu, ca pe cei doi din India, însă dat fiind obiceiul primatelor româneşti, sunt şanse ca la un moment dat să existe în arborele genealogic şi aceste nume.
Religia hindu spune că oamenii care îşi manifestă dragostea faţă de animale vor fi răsplătiţi cu aceeaşi monedă de zeităţi. Pe această cale, facem un apel către forurile religioase din România să înceapă o campanie de anulare a legislaţiei care interzice nunta dintre blocuri. Sperăm, astfel, că bărbosul suprem va fi mai atent cu noi, nu?
Providenţă preferenţială
Seara trecută, pe când stăteam cu mintea picior peste picior, aşteptând ca materia-mi cenuşie, împachetată în cutia craniană, să fete o idee fertilă, m-a fulgerat un gând ce mi-a aprins în minte următoarea întrebare: dincolo de viaţă, providenţa dispune de vreun organism divin care să funcţioneze ca un soi de birou de emigrări?
Adică, odată ajuns dincolo, un reprezentant al biroului de emigrări să te întâmpine cu un pix şi un formular tip şi să te îndrume pios să completezi rubrica cu data şi locul naşterii, rubrica cu data şi locul transcenderii, cauzele ce te-au adus acolo, secţiunea cu fapte bune, secţiunea cu fapte rele, religia la care vrei să te încadrezi, semnătura şi data. Apoi, iei loc pe un norişor şi aştepţi decizia instanţei supreme. Nu cred că mai e nevoie şi de bon de ordine pentru că şi aşa nu toată lumea se înghesuie să ajungă într-acolo.
AkaTrist
In genere, modernitatea rupe puntile sinelui catre divinitate si toarna asfalt peste potecile ce inca mai razbat prin zumzetul urban in cate-o oaza de liniste spirituala. Este un compromis pe care omul l-a facut atunci cand si-a asumat evolutia. “Intalnirile” cu Dumnezeu, fie ca e al lor sau numai al tau, se consuma din ce in ce mai sporadic.
Nu stiu ce faceati voi duminica trecuta – 25 mai – la ora 15:00, dar eu imi dadui seama ca am dat un mare rateu. Nu, n-am ratat nici un concert in aer liber cu acorduri de rock electoral sau vreo lansare de carte cu cafea fara zahar si piscoturi moca. Si n-a fost nici o noua impleticire revolutionara de genunchi a lui Banica Jr. in vreun show tv pe care l-am ratat sau sa zic ca e vorba de biletul de la loto cu numere infrangatoare pe care l-am uitat in camasa proaspat apretata.
Motivul e cu totul altul. Motivul e ca nu am apucat sa-mi depun cererea de implinire si de fericire si de mantuire cu ocazia unui eveniment unic si anume “marea inaugurare a Catedralei Credintei”.
Pliantul, hartie ecleziastica de stergere a pacatelor, se desfasura pe patru pagini de o foarte buna calitate grafica si jongla, in esenta, cu cam acelasi tip de mesaj de care o parohie are nevoie cand vrea sa-si incrementeze numarul de enoriasi. Mie mi-a sarit in ochi, zguduindu-mi intreg echilibrul microcosmosului interior, doar formularul tip caruia i-am facut si-o poza de proasta calitate in ordinea bitilor de mai jos:
Unu la scris de mana: de ce nu are rubrica cu semnatura si data? De unde stie Domnul cine a intocmit cererea si daca aceasta este expirata sau nu. Doi la scris din tastatura: se pot completa astfel de formulare si on-line? Trei: cum se rezolva conflictele de genul: vecinul zice sa-i traiasca capra o suta de ani, iar eu zic sa-i moara exact capra aia cat mai curand posibil? Cine are intaietate? Cel care a scris primul sau cel care e mai persuasiv in cele scrise? Sau se ia dupa golaveraj?
Oricum, presupun ca daca nu contrabalansezi cererea cu o mica suma de bani, cu cat mai mare cu atat mai convingatoare, divinitatea nici nu se va sinchisi sa-ti citeasca doleantele. Toata desartaciunea mea s-a cristalizat in nari, motiv pentru care oaia ratacita din mine n-a gasit nici de data asta turma. Numai oameni rai, oameni buni!