Tătărușanu, Pantilimon, Lobonț și Coman vor apăra buturile României în meciul cu Olanda

Victor Pițurcă a anunțat în cadrul conferinței de presă de azi dimineață că va schimba radical tactica cu Olanda și va încerca un sistem nou de 4-4-2-1, cu patru portari în spatele apărării și doi mijlocași la închidere, care speră să dejoace avântul ofensiv al olandezilor.

„Am analizat mult jocul Olandei din ultima perioadă și cred că asta e ce mai bună tactică de a opri forța ofensivă a gazdelor. Pantilimon va ieși pe centrări, Tătărușanu va sta pe linia porții iar Lobonț și Coman vor face un presing agresiv printre atacanții olandezi. În felul ăsta vom crea o sperioritate netă la noi în careu și vom miza în atac pe inspirația lui Mutu, care va avea libertatea să penduleze de pe o parte pe alta, așa cum îi place lui, lipit de tușă”, a declarat selecționerul României.

La rândul său, și Briliantul a ieșit cu o declarație: „Dacă așa vrea antrenorul, așa jucăm. Nea Piți știe cel mai bine ce vrea de la noi. E normal, când joci cu Olanda, cea mai bună apărare e apărarea excesivă. Eu personal m-aș fi simțit mult mai confotabil dacă meciul s-ar fi jucat la București, pe zăpadă. Dar cred că și pe iarbă o să mă descurc. Întotdeauna m-am simțit bine pe iarba din Olanda.”

Ionesco şi Brâncuşi la un pas să-şi piardă cetăţenia franceză pentru că au fost români

După ce o serie de emisiuni de satiră din media franceză au lansat afirmaţii calomnioase la adresa cetăţenilor români, francezi sunt hotărâţi să adopte măsuri mult mai dure în ceea ce priveşte problema românilor din Franţa.

Un număr semnificativ de francezi au solicitat autorităţilor din Hexagon retragerea cetăţeniei franceze mai multor personalităţi de marcă precum Eugène Ionesco, Constantin Brâncuşi sau Henri Coandă pe motiv că au avut origini româneşti.

„Exodul românilor în patria noastră nu a început de azi, de ieri. Dacă ne-am hotărât să stârpim răul, s-o facem din rădăcini. E inadmisibil ca nişte români să fie aşezaţi pe acelaşi piedestal cu marii oameni de cultură francezi. Dramaturgie mai absurdă ca a lui Ionesco n-am mai văzut iar Brâncuşi e o adevărată pagubă la casa omului. Nici nu vreau să mă gândesc cât material a băgat în Coloana Infinitului… Să nu mai vorbim de Coandă al cărui efect a făcut ca mii de români să sosească zilnic cu avionul la noi în ţară”, a declarat pentru HotMuse Xeno Fobby, un tânăr magrebian sătul să îndure infracţiunile românilor din Franţa.

Autorităţile române nu au rămas indiferente şi au reacţionat prompt la iniţiativa fără precedent a francezilor. „E treaba lor dacă vor să recurgă la astfel de măsuri. După părerea mea, eu cred că acesta este un moment prielnic ca românii să-şi mai recupereze din adevăratele valori”, a declarat pentru aceeaşi sursă citată mai sus ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi.

Partida dintre România şi Franţa sabotată de o familie de cârtiţe

Întâmplare fără precedent în istoria fotbalului modern petrecută ieri seară la inaugurarea National Arena, în timpul partidei dintre România şi Franţa: o familie de cârtiţe şi-a făcut apariţia pe gazon, muşuroaiele lăsate în urmă influenţând considerabil calitatea jocului ambelor echipe.

E păcat că inaugurarea unui astfel de stadion pe care bucureştenii şi românii în general îl meritau a fost perturbată de apariţia unor necuvântătoare. Dacă nu e gazonul bun, nu e bine că nu se investeşte. Dacă e gazonul prea bun, nici aşa nu e bine că atrage cârtiţele. Am alertat deja Poliţia Animalelor pentru demararea unei anchete. Sunt convins că familia de cârtiţe responsabilă pentru acest incident va fi prinsă şi adusă în faţa legii chiar dacă va fi nevoie să se scormonească pe sub tot stadionul”, a declarat pentru ProstSport edilul Capitalei, Sorin Oprescu.

Organizatorii susţin că animalele buclucaşe au început să-şi facă apariţia după ce Marcel Pavel a terminat de interpretat imnul României, fiind atrase de inconfundabila voce a acestuia. „Este absurd să dăm curs unor asemenea speculaţii. Toată lumea ştie că muzica mea este una comercială şi nicidecum una underground. Dacă după ce aş fi cântat eu şi-ar fi făcut apariţia pe teren văcuţa de la Milka aş mai fi zis. Dar nişte cârtiţe?! Nici nu poate fi vorba de aşa ceva….”, a replicat artistul pentru sursa citată mai sus.

Surprinzător, francezii nu pun rezultatul de egalitatea pe seama calităţii gazonului. Meciul era sortit unui rezultat de zero la zero. De fiecare când golul plutea în aer, atmosfera incendiară creată de publicul român a făcut ca acesta să se umple cu o masă de  aer cald şi să se ridice şi mai mult deasupra terenului. În asemenea condiţii erau şanse extrem de mici ca una din echipe să marcheze vreun gol, a declarat printre altele selecţionerul echipei Franţei.

Coş de gunoi

– Şi? Cum a fost? Ce ai văzut? Aşa-i că e altceva?
Am lăsat ochii în jos şi m-am gândit de unde să încep povestirea. Am “revăzut” casele, drumurile, dealurile, localurile, oamenii… Tot ce reuşisem să văd din Austria în 5 zile. Şi, din tot ce-aş fi putut spune, am zis aşa:
– Băi, să ştii că n-am văzut nimic supracalifragilistic!
Şi aşa şi e.
Drumuri – ca toate drumurile, aşa cum ar trebui sa fie un drum: fără gropi, fără animale moarte la tot pasul, fără buruieni crescând printre crăpături, fără borduri înecate de praful strâns la margini…
Casele – ca toate casele, aşa cum ar trebui sa fie o casa: îngrijite, fără vopsea scorojită pe ziduri şi, în general, respirând a “curat” chiar dacă erau construite în 1600…
Oraşe – ca toate oraşele, aşa cum ar trebui să fie un oraş: curate, cu bănci şi coşuri de gunoi la tot pasul, unde “spaţiu verde” înseamnă “plante” şi nu pământ bătătorit, unde istoria e conservată cu fiecare cărămida,  piatra şi ochi de geam al ei şi transformată într-un turism plăcut şi profitabil.

Da, mi-a lipsit foiala Bucureştiului.
Da, simţeam că lipseşte ceva în liniştea ce cădea încă de la primele semne ale serii.
Da, mi s-a părut exagerat când gazda s-a alertat teribil sa nu primească observaţii sau chiar amenda din cauza fumului de la grătar (grătar făcut într-o gradină de vara, la marginea oraşului – grădini făcute şi închiriate de primărie ca oamenii să aibă oaze de “evadare”) .

Dar, revenind la întrebarea prietenului meu, nu am văzut nimic supracalifragilistic. Lucrurile erau făcute pur şi simplu cu simţul răspunderii, bine, practic şi cât se poate de estetic.
Şi oamenii păstrau ceea ce aveau.
Totul era întreţinut şi exploatat.
Nimic deosebit: nu am văzut nimic care sa nu fi poată fi făcut şi aici.
Nici o supertehnologie, nici un efort supraomenesc. Doar normalul, în cea mai simplă şi contemporană definiţie a sa.

Revenind în ţara, am simţit (cum au simţit mulţi din cei ce au fost pe-“afara”) izbitura gunoiului, a delăsării, a nesimţirii şi a nepăsării.
Chiar asta a fost senzaţia: că m-am întors într-un grotesc coş de gunoi.
Ciudat… Până şi animalele ţin curat pe lângă culcuşurile lor…

Dunăre

UE: Împărţirea administrativă a României nu are legătură cu fondurile europene. Boc: Oficialii UE nu ştiu ce spun!

Premierul Emil Boc nu se lasă intimidat de oficialii de la Comisia Europeană care au dezminţit faptul că alocarea fondurilor europene ar avea vreo legătură cu reorganizarea administrativă a României şi ripostează vehement, aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată.

Eu nu sunt genul de politician care să revină asupra afirmaţiilor. Dacă am susţinut iniţial că nu vom absorbi fonduri europene în cazul în care nu vom reorganiza administrativ România, aşa va rămâne. Nu mă interesează pe mine ce cred domnii de la UE. E foarte uşor să stai la un birou toată ziua bună ziua şi să supraveghezi atent cum se mişcă fondurile. Sunt curios câţi dintre aceşti domni au ieşit vreodată pe teren şi au pus mâna pe o coasă, pe o toporişcă sau măcar pe o paletă de tenis de masă? Aşa că să ne scutească cu dezinformările astea ieftine şi să ne lase să ne facem treaba cum ştim noi mai bine. Oficialii UE nu ştiu ce spun! A declarat pentru HotMuse premierul român.

Emil Boc a continuat atacurile dure la adresa oficialilor UE precizând că va propune o diminuare a salariilor comisarilor de la Comisia Europeană cu până la 50%. Voi aduce în discuţie în următoarea şedinţă de guvern o reducere a salariilor comisarilor europeni. Este inadmisibil ca în timp ce oameni muncitori, cetăţeni onorabili ai României, trăiesc pe un salariu de mizerie domnii aceia să aibă lefuri de mii de euro.

La scut timp după declaraţia premierului, conştienţi de gafa făcută, oficialii UE şi-au prezentat scuzele într-o scrisoare deschisă adresată executivului de la Bucureşti.

Tortură românească

Informaţiile despre Bin Laden ar fi fost furnizate de terorişti interogaţi în închisorile secrete ale CIA din România şi Polonia.

Deşi nu se ştie exact cum s-a procedat în Polonia, în România sunt cele mai mari şanse ca teroriştii să fi cedat când li s-a spus că dacă nu vor colabora vor fi eliberaţi şi încadraţi în sectorul bugetar autohton.

Cu lotca prin Lunca

Inspirat de ce a putut scrie un venetic despre plaiurile natale (salut, Niculaie! http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_pledoarie-pentru-macin_id_3446.html), mi-am pus în cap sa trag o relatare antidoctă despre o vânare de ştiuci pe vânt, la umbra pomului lăudat. La Lunca (http://www.complexlunca.ro/), unde totul nu-i la fel. Oricât de des ai merge, găseşti câte ceva care să te bage în ceaţă. Dacă abordaţi vreun drum nocturn, prescurtând pe la Cernavodă spre Nazarcea, pe unde nici offroadul nu răzbate, puneţi „Blue Hotel” de Chris Isaac şi luaţi traseul închis, decopertat si de evitat (de doi ani de zile tot aşa-i). Pe alocuri tăiat fideluţă şi parcă destinat testării nervilor la proba de răbdare: „ce talent faci cu ăla de pe contrasens?”. Mai ales dacă „ăla” e vreun autocar legitim. Taci mâlc şi realizezi că cei 20 km economisiţi se complimentează cu urări citrice de la bucşe plus fix acelaşi timp pierdut ca pe drumul standard.

Trăitul pe lung al clipei, cu 20km/h, în rafale de „Lost Highway”. Vulpi multe pe traseu, stelele toate pe cer iar la orizont concert de muzică electrostatică roşie, cu luminiţe. Doar bate vântul şi creşte piatra în Dobrogea, cum să nu fie rost de boom energetic cu ventilatoare într-una. Muriţi!

Am mers alături de un drum ca la carte făcut de americani între Baia şi Ceamurlia cea de gripă aviară dădătoare… şi niciun magazin deschis după 10 noaptea. Noroc cu benzinăria flancată de babaici, de la intrarea din Jurilovca.

Pescuit, ţuică şi vin pe lac = festin, vorba lui Roger vâsleorul.

Alături de Valerică pescarul şi cu mine, reportacul, ne-am aflat trei „meşteri” în ale datului la rame, începând cu ora 5, că atunci senzaţia este.

Ăilalţi trei, profitorii, au investit într-un motor electric şi duşi au fost.

Cum să explici, mă, fiorul bălţii către tabăra adversă? În câteva secvenţe îmi răzbat gânduri despre păsăretul proaspăt dezemigrat, răsăritul pastelat, foşnetul menuet al stufului, oglindirea soarelui până în străfundul obscur al apelor, răbdarea mulinânda. Dar n-ai cum să răpui dezbaterea nici pomenind despre genetica masculină a vânătorului sau originea acvatică a neamului ori despre pacea absolută care spulberă orice chef de muncă atunci când ştii că vin serbările firului învârtoşat. Puterea priceperii depinde şi de tipul spicului ce dă culoarea şuviţelor: nativ sau aclimatizat, proaspăt sau trecut prin tăvălugul vieţii.

Miristea de după pârjol, încă punând beţe în talpa ghetelor, dar lasând loc holdelor de trestie din noul an, mocirla întunecată, greu de intuit şi neplăcut surprinzătoare pe moment, oasele matinal pătrunse de umezeală şi frig, infinitul stufărişului ori dogoarea tâmpă şi tihnită n-ai cum să ţi le însuseşti de la tastatură. Poate doar după o sticlă de vin la vreun bistro, şi numai punând la cale o nouă excursie, percepi din ce în ce mai intens o astfel de experienţă. Iar din poze poti doar să insinuezi temperatura între anotimpului ăsta atipic şi greu de imitat: o toamnă, calendaristic primăvăroasă, la momentul acordării cu o oră mai înainte a ceasului. Care aici, ca şi în Elveţia, nu se întâmplă. Ora e mereu aceeaşi, cea de iarnă. Slujbele se anunţă atavic, pe vechi, şi se ţin iulian.

Despre legenda lui Jurba, pădurea de stejar de unde s-a auzit clopotul, reţeta de „şti” şi cât de nemaipomenită e Dobrogea, data următoare, însă.

Ura! Etapa naturală, cea de bun augur, a udării minciocului, cu întârziere, s-a produs. Dupa ore în şir de bântuit după ştiuci şi terminând explicaţiile cu blisca, jumătatea pragmatică a participanţilor trece la secţiunea „pluta”. Iar succesul se arată a fi la fel de nepriceput. Căci scopul în sine nu este cel care trebuie căutat, ci plăcerea parcursului şi înecatul porilor cu viaţă, nerăbdătorilor este. Şi chiar dacă, la ora consemnării, o captură per căciulă nu mi se pare treabă, downshiftingul indus unora e numa’ bun. Excluzând secătuirea pompei de benzină, cazarea, barca ori taxa de pescuit, fireşte.

Şi excluzând inconsistenţa celor ce se vor din partea locului. De aia zic că la Lunca mai mereu ai parte de altceva, fără să mă refer la cât de întins e firul: nu te anunţă cât e taxa, unde e pe bani şi unde nu, care e metodologia de facturare, de ce data trecută era aşa iar acum e altfel.

În rest mă abţin şi rămân la trăirile neşlefuite ale sfârşitului de săptămână, făcut parcă în ciuda lui noiembrie (duminica a fulguit chiar), alături de întâlnirea cu răpitorul care a binevoit a stârni priviri înciudate undiţei mele: e caras, ba nu, e ciortan că-i galben, ba nu…

Era chiar legenda din Lunca: Exagerat Bibanul.

Max