Spectacol de Ziua Irlandei, ediţia a III-a, Bucureşti – Centrul Istoric (Şelari)

  După succesul primelor ediţii din 2008 şi 2009, pe data de 17 Martie 2010, un nou spectacol în aer liber de Ziua Irlandei, St. Patrick’s Day, va avea loc în Bucureşti, de data asta în centrul istoric al oraşului (zona Şelari-Franceză). Schimbarea locaţiei a fost necesară din cauza lucrărilor de reabilitare ce au loc în zona fântânii din Piaţa Universităţii, locaţie deja cu tradiţie.

  Ca şi anul trecut, cu ocazia acestui spectacol scena va fi împodobită cu multe baloane în tricolorul Irlandez: verde, alb şi portocaliu. Pe parcursul după-amiezii, publicul va putea să se fotografieze cu spiriduşii care vor anima piaţa, iar cei interesaţi se vor putea bucura de câte un trifoi sau tricolor pictat pe obraz. Începând cu orele 17, scena special amenajată va găzdui spectacole ale dansatorilor Irish Way, grupul Shannon va susţine un recital live de muzică tradiţională irlandeză iar după doi ani de absenţă trupa Blackbeers va reveni cu un show de rock-celtic. Pe parcursul serii vor avea loc şi diferite concursuri cu premii.

  Evenimentul este sprijinit de Guinness în calitate de sponsor principal, Unirea Shopping Center şi magazinul Irish Green.

  Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză .  

 

  Ziua Naţională a Irlandei, St. Patrick’s’ Day,’ este sărbătorită anual în întreaga lume în data de 17 Martie. În marile oraşe ale lumii (New York, San Francisco, Dublin, Londra, Sydney, Tokyo, etc.) au loc parade fastuoase pe bulevardele principale, urmate de concerte în aer liber şi în bine cunoscutele pub-uri.

 

StPat's2010Poster

Dragostea dintr-o secundă

Se apropie şi o simţim cu toţii într-o oarecare măsură. Nu este vorba de concediu, vacanţă ori cine ştie ce pot norocos. Se prezintă drept ziua iubirii, mai nou şi pe meleagurile noastre în dauna unei datini străvechi, deşi pe asemenea temperaturi numai de dragoste nu-ţi arde, când îţi târâi corpul îngheţat printre troiene. O terţă zi din an, la început dorită a fi celebrarea unui martir, ca mai apoi un poet alcoolic, cu puternice abilităţi de filozof şi alte chestii semnificative pentru perioada în care a răsuflat la el în curte, să o folosească pentru a-şi exprima dragostea şi pasiunea pentru femei. Cu alte cuvinte unul dintre primii Don Juani, care dorea şi el, ca şi în zilele noastre, să dea o bucă pe ici pe colo, gratuit şi fără prea mare tevatură.

Sfântul Valentin reprezintă un „must” în zilele noastre. Mie nu-mi place mustul, prefer vinul. Perechi de diferite origini vor împânzi cafenelele, mallurile, barurile în această duminică, ţinându-se de mânuţe, şolduri sau de unde mai apucă. Se vor libidini în public, îşi vor spune expresii duioase, vor folosi dimnutive şi, cu siguranţă, vor încerca să îşi impună un sentiment de fericire totală pe buzele crăpate de vânt şi ger. Teatrele, opera şi chestiile astea din sfera culturală vor rămâne goale, căci deh, tinereii şi cei mai copţi un pic nu vor dori să se frece pe nişte scaune uzate, cu faţa îndreptată spre o scenă populată sau lângă nişte persoane mai în vârstă care horcăie melodios. Nu, în această perioadă se impune una bucată uniune sexuală, o împerechere ca între lilieci, pe întuneric, însă nu în patul conjugal, că doar o dată pe an este această sărbătoare. Trebuie să iasă cu toţii din cutiile de zi cu zi şi să găsească un loc suficient de întunecat pentru a nu-i vedea ceilalţi, pentru cei pudici, dar suficient de luminat pentru a nu pune mâna pe a altuia, pentru cei geloşi.

Cadourile vor curge, inimioarele vor împânzi camerele, dulciurile vor întări cariile, băutura va încălzi atmosfera. Cei singuri sau, bineînţeles, cele singure se vor găti de serată, îşi vor da cu parfumurile de duty-free ori combinate într-o baie mărginaşă, vor lua ceva la gingie să-şi facă niţel curaj şi vor ieşi în cluburile urbane sau rurale în căutare de prăzi sau prădători. Mirosul cărnii excitate are priză mai mare la public în această săptămână.

Ideea esenţială, dragilor şi dragelor, a acestor înşiruiri mentale este aceea că în loc să ne bucurăm de 365 de ori pe an de căldura celui/celei pe care îl/o iubim, alegem o singură zi în care trebuie să ne forţăm şi să ne prefacem.

Să nu ne prostim şi să încercăm să transformăm fiecare dimineaţă într-o sărbătoare a comuniunii sufleteşti alături de persoana care ne mângâie viaţa.

Un mesaj pentru toţi şi în special pentru tine dragă, cea care sălăşluieşti în inima mea!

De la sărbătoare de import la cearceafuri umede

   Încă puţin şi masculii mamiferelor bipede şi consumatoare de planetă se vor buluci să-şi golească plasticele din buzunare pentru a pune mâna sau puţa pe ceva cald şi umed.  Desigur, mă refer la sărbătoarea plină de romantism şi importată de cel mai retard popor din zonă, Sfântul Valentin. Sărbătoarea, nu poporul…

   Vor fi câteva zile pline de inimioare, ursuleţi, căţeluşi băloşaţi din pluş, prăjiturele, cântece siropoase, mozoleală, futaiuri roz, florărese rânjind a visterie mai plină ca de obicei şi, nu în ultimul rând, super-oferte. O să avem ochii, urechile, nasurile şi găurile curului împuiate cu promoţii, reclame deosebite şi accesorii gen „fă-ţi perechea fericită!”. Fascinant! Păi, fute-o, mă, fute-o! Să-i crape retina sub parietal. Pe ea, adică perechea. Desigur, pentru un individ imun la virusul romanţios, chestiunile legate de drăgăleală şi nevoia de atenţie sufletească sporită (şi, atenţie, doar în această zi a anului!) par nişte mizerii care pot fi rezolvate cu un flacon de Domestos.

   Pe lângă lenjerii simandicoase, perniţe, bombonele, băuturi fine (ei bine, da!), excursii în ţinuturi unde hormoneala este la rang de artă sau floricele care mai de care mai colorate, iată că duduile se pot bucura şi de alte minunate cadouri. De exemplu, o păsărică plângea că ar fi inuman şi devastator ca vrăbioiul să-i aducă în dar un aparat de fitness, cu această ocazie minunată. Mesajul bănuit că ar ieşi pe marginile ciocului de vrăbioi ar fi unul clar: ”Te-ai îngrăşat! Pe bune, eşti grasă, nu-mi încapi în ochi… Pune piciorul pe banda asta, lasă că o reglez eu, lasă mă, n-auzi şi bagă mare! La mulţi ani, balenuţa mea…”. Aşa o fi. Da’ băiatul măcar ar fi un sincer. Şi i-ar prinde bine o căţeleală de calitate.

   Un alt comentariu acid a fost la adresa unui set drăguţ de bagaje. Păi, nu, nu e vorba că darul îi oferă femeii şansa unei călătorii, că poate pe undeva se ascunde şi vreun bilet în Haiti (pardon, Bora-Bora, mă iertaţi)… Nu, mesajul este printre rânduri şi, din nou, este unul clar: „Ieşi tu pe uşa aia, bagă-ţi în poşete şi valize toate căcaturile astea cu care mi-ai îngropat camera şi închide-o pe dinafară! Nu, te duci doar tu, eu o să-ţi trimit restul de boarfe prin poştă!”. Paranoia naşte răutăţi, evident, şi omoară doza de romantism din domni. Şi atunci, rămân florile, bomboanele şi ursuleţii de pluş. Mai ieftin, mai comod, mai de efect.

   Eu, de Sfântul Valentin (?), îmi doresc să fac sex. Glumesc, îmi doresc asta în fiecare zi. Şi ar trebui să cumpăr flori şi bomboane pentru asta?

Gânduri de sărbătoare

    Astăzi am fost deranjat de o rază. Geamul opac al măştii mele a fost străpuns de solia luminoasă a soarelui, tulburându-mi privirea pierdută printre mlaştinile interioare, spărgând imaginile în cioburi. Acum, când e frig, eu a trebuit să-mi deschid neputincios fereastra alter-ego-ului, doar pentru că, din principiu, nu puteam lăsa o rază să aştepte. Pentru că, de sărbători, ar trebui să-i facem pe alţii fericiţi, aşa cum cineva ar trebui să ne facă pe noi. Dar dacă, presupunând liric, nicio rază nu m-ar face fericit, de ce aş fi eu politicos?

   Astăzi fruntea mi-a fost acoperită de o pală caldă de vânt, adusă, probabil, de ecourile strigătelor din mine. Acum, când e frig, am fost nevoit să-mi descopăr mintea închistată în slăbiciune, doar pentru că adierea uşoară nu putea fi lăsată să treacă. Pentru că, în zilele cu Moş Crăciun trebuie să ne pese de unii şi de alţii. Ipotetic, nepăsându-mi de sănătatea frunţii mele, de ce aş prinde vântul primăvăratec?

   Astăzi am privit zăpada topindu-se, hrănind pământul. Deşi ar trebui să fie frig, gheaţa devine uşor apă, apoi aer. Iar eu, căzut în iarnă, am fost obligat să privesc o renaştere a naturii într-un moment în care griul nu are voie să devină albastru. Pentru că, în zilele cu daruri şi alint, ar trebui să admirăm căldura în fiecare imagine care ne iese în cale. Dar dacă, făcând o supoziţie cu tentă reală, în noi frigul este stăpân deplin, cum putem să nu transformăm în gheaţă orice floare pe care am atinge-o?

Boboteaza şi pompierul duhovnicesc

Săptămâna ce tocmai a trecut a avut ger din belşug. Era şi nomal câtă vreme cele şapte zile s-au scurs sub semnul Bobotezei. Dacă meteorologii au înmulţit temperaturile prognozate pentru perioada aceasta cu un factor de Boboteză, nu pot să vă spun. Eu unul nu mi-aş fi amintit de această sărbătoare "cool" dacă un mesager pastoral nu ar fi sunat insistent la uşă anunţând prezenta în bloc a unui trimis al Domnului, trecut în ştate ca preot. După cum e trecut şi în fişa postului, părintele delegat pe o anumită zonă e nevoie să treacă pe la căminele enoriaşilor şi să le ude pereţii; o spoială cât un gest de purificare.

De obicei, relaţia mea cu divinitatea se consumă neapelând la vreun exponent al bisericii, dar de data asta, nas în nas cu intempestivitatea, am zis să fac ca tot creştinul şi să-l poftesc pe popă să-şi facă treaba aşa cum ştie el cel mai bine.

După ce am coborât motanul de pe dulapul din hol pentru a nu avea surpriza ca bestia felină să-i sară în cap sau să-i confişte basca părintelui pătruns în casă în interes de serviciu, am deschis uşa şi l-am aşteptat ca un condamnat la resemnare.

Şi iată că a apărut. Expresia feţei mele a căpătat brusc contururile spăşeniei, iar inflexiunile vocilor lor (erau doi – unul la bază corist, iar celălalt stropitor) au creat panică în rândul coloniei feline. După ce a brăzdat tenebrele din dormitor cu un jet de agheazmă ţâşnit din smocul de busuioc uscat, a intrat foarte hotărât în cealaltă cameră luând la ţintă, cu aceeaşi armă, laptopul proaspăt abandonat care mă aştepta singur şi debusolat pe canapea. Au fost două secunde de suspans maxim. Brusc, "omul în negru" a realizat că lansarea următorului fascicol de agheazmă ar fi periclitat serios integritatea cutiei electronice şi a modificat în ultimul moment unghiul cu 90 de grade. Apoi a armat şi a tras. A fost p-aproape…

Tot ce pot să vă spun este că, dacă nu ar fi sesizat acest aspect şi ar fi tras asupra laptopului abandonat precum un pui neajutorat, eu eram pregătit să lansez un contra-atac fonic de genul „Nuuuuuuuuuuuuuuuuu!”, exact din spatele lui. Slavă Domnului că nu a fost nevoie!

Apoi au plecat; nu înainte de a se încheia şi tratativele de pace. Pace şi credinţă şi tot tacâmul de urări specifice momentului. Pentru a nu rămâne datori, le-am urat şi noi douăzeci de lei. Totul s-a terminat cu bine. Singurul afectat a fost motanul. Nici în momentul de faţă nu a înţeles cine au fost cei doi ninja care i-au invadat teritoriul.