Un nou scandal în dosarul vămilor: Styx şi Acheron, puncte ale traficului cu persoane

Campania de demascare a corupţiei din vămi a continuat şi zilele acestea. Astfel, procurorii au deschis dosare în vămile Styx şi Acheron, unde plana suspiciunea de trafic cu persoane dar şi trecerea frauduloasă a graniţei de către imigranţi greci. La faţa locului a fost găsit un bătrân luntraş, Charon, acuzat că primea bani pentru fiecare persoană pe care o traversa râul. Unele dintre victime spuneau că dacă nu îl plăteau, acesta îi ameninţa cu ciocanul şi îi lăsa în mod expres să rătăcească între cele două puncte de trecere a frontierei, fiind expuşi pericolului de a fi luaţi în vizor de poliţia de frontieră.

Interogat de către procuratură, Charon a declarat că nu ştie cine este regina, unde se presupune că ajungeau o mare parte din bani, totodată negând orice acuzaţie. „În loc să cercetaţi activitatea unui biet bătrân, sărac şi cinstit, vă recomand să căutaţi corupţia la vameşul de pe partea cealaltă a râului. Cerber îl cheamă şi am auzit că ar avea mai multe feţe.”, a răspuns procurorilor Charon.

Surse ale echipelor de investigaţie au declarat că, de fapt, pionul principal ar fi chiar Charon, în ciuda negaţiilor acestuia, şi că banii merg de la acesta direct la Hades, şeful vămilor din acea zonă, considerat a fi aşa numita regină. Cercetările continuă.

Bianca Drăguşanu l-a prins pe „Prinţul” Cristea în pat cu o pereche de chiloţi Botezatu

bianca si printulAflată pentru câteva zile la Iaşi pentru a petrece sărbătorile în compania „Prinţului”, asistenta lui Capatos a descoperit un lucru care a lăsat-o cu gura căscată. După o seară aproape perfectă alături de apropiaţii fotbalistului, cu sărmăluţe delicioase şi  piftie bine închegată,  Bianca l-a poftit pe mijlocaşul dinamovist în dormitor să o servească  în adâncime.  Momentul care a iscat o ceartă în toată regula  a fost atunci când,  întoarsă de la baie unde tocmai ce se spălase pe dinţi, Bianca l-a surprins pe iubitul ei încălzindu-se în faţa unei camere web, purtând în loc de şort o pereche de chiloţi Cătălin Botezatu.

Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva de la Adrian. Ştie cât de mult am suferit după despărţirea de Cătălin. Nu mi-era de ajuns să-l am pe Cătălin tot timpul în minte, acum îl mai am şi în pantalonii actualului meu iubit, a declarat amoreza.

La scurt timp după acest episod traumatizant, Bianca şi-a făcut bagajele şi a plecat spre mama sa care locuieşte la Deva, informează Ugerpres. Contactat telefonic pentru  a oferi mai multe detalii despre acest incident, Adrian Cristea şi-a îngroşat vocea şi a făcut pe robotul.

În Tabără de vară

Cristian Tabără a molestat, sau nu, o minoră. Culmea, minora este chiar fata celei cu care acesta şi-a împărţit şase ani din viaţă. Adevăr sau nu, organele (in)competente vor decide.

Când vine vorba de un scandal de proporţii în care e implicată acţiunea unei vedete apar tot felul de teorii care vin să scuze comportamentul acestora. Boli, posedări, pierderi de memorie, conspiraţii, extratereştrii şi te mai miri ce alte forţe care să le influenţeze purtarea. Oricum, trebuie să faci parte din sfere înalte sau foarte înalte pentru a beneficia de astfel de teorii. Clar nu se poate întâmpla asta unuia din pătura socială defavorizată. La fel şi cu Dom’ Tabără, e implicat într-un scandal de molestare minori şi hop, apar oamenii cu studii care afirmă te miri ce pentru a-l scoate basma curată.

Scuza la el a venit cum nu se poate mai bine: se pare că ar suferi de sindromul Cushing, boală foarte rară şi la modă, probabil, de când Dr. House ne-a ţinut companie în serile TV cu tematică medicală. Boala, cică, s-ar manifesta prin tulburări de comportament (prezente la Dl. Tabără, dacă se dovedeşte a fi real scandalul), obezitate (convenabil, nu?), probleme ale funcţiei erectile (perfect, tocmai a declarat fosta consoartă că nu mai făceau sex în ultimul an de relaţie), hipertensiune, diabet zaharat şi slăbiciune la nivelul muşchilor (l-ar putea avea şi pe ăsta, nu e prea greu să împingi un deget într-un vagin fraged).

Mai fain e că declaraţia vine din partea unor foşti colegi de armată. Armată? Hmm… ceva nu se pupă. Adică, poţi face armata cu aşa o boală rară, greu de determinat chiar şi în zilele noastre? Adică medicii români au nimerit un astfel de diagnostic, cu aparatura din dotarea policlinicilor sau a spitalelor ceauşiste, acum douăzeci şi ceva de ani? Hai să zicem că au fost în stare să pună diagnosticul  dar ce mai căuta în armată? O halim şi pe asta dar totuşi, ce boală perversă mai e şi asta? Nu s-a manifestat în atâta timp de când îl ştim noi pe nefericit (sunt precisă că ar fi respirat ceva prin presă) şi s-a găsit păcătoasa să reapară sub forma tulburării de comportament în prezenţa unei fetiţe de doişpe ani. Şi nu oricum, nu cu bătaie, nu cu înjurături, nu cu crize de nervi în direct, ci fix cu o degeţică la onoarea fetii. Cum a apărut boala, cum nu, asta-i treabă serioasă. Grea misiune pe capul investigatorilor.

Şi uite aşa încă o poveste banală: un copil marcat probabil pe viaţă de această experienţă, o mamă distrusă de o asemenea întâmplare şi o reală victimă, reprezentată de un amărât care nu merita aşa ceva, nici o astfel de boală şi nici o astfel de reputaţie.

O fi adevărat, o fi fals, scandalurile nu izbucnesc din nimic. Dar dacă nu e adevărat, de ce s-a ieşit în presă cu scuza acestei boli care l-ar putea scoate nevinovat în cazul în care se dovedeşte a fi reala toată tărăşenia? Na, e doar părerea mea de om umil şi fan Dr.House.

Diana.

Meci de uzură

Săptămâna trecută a  început încă un meci între reprezentativa Cotroceniului şi cea a partidelor din opoziţie, sub privirile pierdute şi reci ale spectatorilor români, aflaţi în tribuna din ce în ce mai goală a poporului votant. Antrenorii Băsescu, respectiv cuplul de tehnicieni Geoană-Antonescu-alte naționalități au aliniat la start cele două echipe trimiţând în teren atacanţii cei mai buni pe care, chipurile, îi au la dispoziţie. Astfel, s-au trezit faţă în faţă neamţul naturalizat-în-toate-cele-român Klaus Johannis şi românul get-beget Croitoru Lucian, doi jucători cu experienţă, aflaţi însă la prima selecţie în cele două echipe. Meciul, început deja, se prezintă în cel mai clar stil carpatin, cu pase în adâncime, tot timpul pe lângă jucători, cu lovituri la boaşe şi cu teatrale căzături pentru a trage de timp cât mai mult. Fiecare echipă cu strategia ei, după cum se vede. Rezultatul final îl vom afla la un moment dat, ce ştim sigur este că spectatorii vor rămâne doar cu aceeaşi captare de fluide în gură. Iar fluidele ştiţi ale cui sunt.

Presa de scandal va fi geană pe această partidă pentru că, nu-i aşa, gâlceava trage la gâlceavă. La final de meci, fiţuicile de metrou vor abuza de titluri din cele mai captivante pentru cititorii inteligenţi, dojenind sau înţepând, aşa cum numai scriitorii de acolo ştiu, toate plusurile şi minusurile ieşite în evidenţă de-a lungul jocului. Pentru început, în avangardă, ne vom delecta cu întrebări şi îndemnuri de genul: „Băsescule, ce prim-ministru ţi-ai tras!”, „Ce-ţi mai plac nemţii, Antonescule!”, „Geoană, îl laşi pe amantul fiicei lui Isărescu să-ţi râdă în nas?”, „Klaus, surprins spălându-se pe mâini cu săpun românesc deşi poartă costum nemţesc!”, „Croitorule, ce făceai cu blonda lângă bancomat?”. Apoi, în timp ce meciul este în plină desfăşurare, finii observatori politici ai tabloidelor vor găsi fel şi fel de chichiţe ale sistemului de joc gândit de antrenori: „Croitoru a fot un elev mediocru! Nu ştia să numere banii dacă avea mai mult de 50 de lei! Interviu cu paznicul de noapte de la şcoala unde a învăţat acesta.”, „Johannis nu este neamț! Adevărul în exclusivitate aici!”, „Crin, de ce minți de îngheață apele? Ce vârstă ai, de fapt?”, „Exclusiv! Colegii de școală ai lui Geoană îl numeau pe acesta prostănac!”, etc.

Finalul disputei va sosi, cu siguranță. Ar fi bine ca el să se producă fără niciun spectator în tribune și cu stadionul pregătit pentru demolare. Cu echipele în interior.

Culisele demiterii lui Bergodi de la Steaua. Harta cronologică a evenimentelor.

Joi, 17 septembrie 2009, Stadionul Ghencea, Bucureşti, România.
21:30 – Jucătorii celor două echipe se încălzesc frenetic. Prezent în loja oficială, George Becali îl felicită telefonic pe Barroso. Tribunele aşteaptă goale începerea jocului.
21:34 – După ce a scăpat o minge printre picioare, Zapata are un schimb de amabilităţi cu jucătorul moldovean Da Costa
care îl cataloghează drept ţigan crăcănat. Zapata ripostează şi îl face pe brazilian, rus împuţit.
21:37 – După ce a terminat convorbirea cu Barroso, Gigi Becali îl sună pe Cristiano Bergodi pentru a-i da noi indicaţii tehnice. Telefonul italianului este închis. După mai multe încercări eşuate, Becali îl sună pe Cristi Borcea să-l întrebe scorul din meciul cu Dinamo. Borcea e în culmea fericirii. Invidios, Becali închide.
21:41 – Bănel Nicoliţă a încheiat cea de-a două suta tură de teren. Arbitrul de rezervă le cere oficialilor stelişti să traseze din nou tuşele de margine. Telefonul lui Bergodi rămâne închis.
21:47 – Bergodi îi cheamă pe jucătorii stelişti pentru ultimele indicaţii. Becali agită mâinile şi strigă cât îl ţin plămânii la italian să îşi deschidă telefonul. Bergodi face semne către tribune şi îi dă de înţeles că nu îl aude. Bănel cere permisiunea să mai facă încă şase ture pentru a-şi încheia încălzirea.
21:59 – Cele două echipe aşteaptă ieşirea de la vestiare. Becali trimite un acolit să îi ceară antrenorului să-şi deschidă telefonul mobil că altfel o face de oaie.
22:05 – Arbitrul de centru fluieră debutul partidei. Patronul stelist a sesizat deja hibe în jocul echipei sale. Din cauza crampoanelor tocite de la atâta alergat, Bănel face prima alunecare.
22:11 – Bergodi zbiară de pe marginea terenului dând indicaţii jucătorilor. Becali are senzaţia că ecoul îl vorbeşte pe la spate.
22:19 – Becali ţipă la Sudu cerându-i să fie mai agresiv. Concentrat la joc, Surdu se face că nu îl aude. Becali se pierde cu firea.
22:26 – Italianul le cere jucătorilor mai multă determinare. Pe aripa dreaptă, departe de fază, Bănel Nicoliţă se ia la întrecere cu două care romane, alegorice.
22:31 – Becali primeşte un telefon. Nu, nu este Barroso, este Borcea care radiază de fericire. Îi spune lui Gigi că a început să se simtă mâna unui antrenor italian la echipă. Becali îi comunică hai sictir şi trânteşte nervos telefonul.
22:32 – Becali trânteşte pentru a doua oară telefonul mobil. Aparatul rezistă.
22:42 – Neputincios, Becali apelează la o soluţie de rezervă. Se roagă ca în seara cu bucluc Dumnezeu să fie român. Brusc, realizează aspectul echivoc al cererii şi revine cu o a doua variantă
: îl roagă pe Dumnezeu să nu fie moldovean.
22:48 – Becali aşteaptă spumegând intrarea la pauză pentru a putea interveni şi a salva ce se mai poate salva din joc. Arbitrul de centru nu îşi găseşte carneţelul. Se uită suspicios la Bănel Nicoliţă.
22:52 – Becali coboară către vestiare pregătindu-şi în minte discursul incandescent. Încearcă din răsputeri să-şi amintească cum se spune la zdreanţă în latineşte.
22
:54 – Becali e faţă în faţă cu uşa vestiarului. Din cameră se aude o voce înfundată. Fără să stea pe gânduri, apasă pe clanţă şi dă buzna înăuntru bolborosind înjurături într-o româno-aromâno-latino-tracă rudimentară.
22:54:34 – Antrenorul italian nu se lasă intimidat şi contraatacă într-o română stricată din care patronul stelist distinge clar mesajul
ce cauţi tu aici, zdreanţo!? Brusc, i-a revenit în minte şi traducerea latinească a termenului căutat.
22:54:35
:11 – George Becali, oier din tată în fiu de la debutul transhumanţei şi până în zile noastre, rămâne blocat. Într-o fracţiune de secundă, în faţa ochilor i se derulează imagini cu falangele romane stârpind în luptă ultimii daci cu cap de lup în vârf de băţ; vede gladiatori daci umiliţi în arene romane de pretori înfumuraţi ce le cer decapitarea; vede ofiţeri romani sodomizând tineri daci neînfricaţi şi mercenari beţi pângărind dăcoaice rumene în obraji. Simte cum toate umilinţele oamenilor de pe aceste meleaguri, de la Zamolxe până la Ion Iliescu, i se îngrămădesc sub ţeastă.
22:54:35
:12 – Epifania ia sfâşit. Becali se gândeşte la ce-ar fi făcut Mihai Viteazul în aceste condiţii. Răspunsul vine de la sine în timp ce se retrage din vestiar cu onoarea sfârtecată.
22
: 57 – Revenindu-şi din şoc, Becali face ture pe coridoare convocând toţi sfinţii. Va face şedinţă. Italianul trebuie să plătească. Se gândeşte că nu a mai fost umilit public în asemenea hal de când a aflat maică-sa că el a fost cel care a scăpat tot buzunarul cu căcăreze de oaie pe carpeta din sufragerie.
23
:00 – Ceasul cu cuc din palatul latifundiarului bate ora fixă.
23
:05 – Cea de-a doua repriză începe. Era cotropitorului Bergodi se stinge. Serialul Becali continuă.

Sapă, Lazarus, sapă!

LazarusÎn ultima vreme, reduta din garsoniera otevistă se clatină simţitor. Cu o Elodie reinventată până la epuizare şi fără subiecte şoc pe firmament, televiziunea cu cea mai mare audienţă pe metru pătrat şi-a cam pierdut din suflu, dar nu şi din prostia cu care şi-a obişnuit fidelii telespectatori. Dacă mai socotim şi scindarea echipei de investigatori de clasă, avându-l în frunte pe marele Luis Lazarus, echipă ce opera în cadrul televiziunii de ar fi fost în stare să bată în cuie pe tocul uşii logica însăşi pentru o examinare mai minuţioasă a acesteia, e clar că s-a dus pe apa Sâmbetei – sau în cazul de faţă pe Kanalul D, navigabil – şi audienţa.

Cum la OTV se rescrie întotdeauna senzaţionalul, aşa se face că de vreo câteva săptămâni încoace, marele maestru al audienţelor, Dan Diaconescu se are invitat special în fiecare seară chiar pe el însuşi. De ce se întâmplă acest lucru? Păi, după ce a ponegrit ani în şir orice nume ce i-ar fi putut aduce un punct de audienţă în plus, Dănuţ s-a trezit târât la rându-i într-un scandal mediatic ce-i cam gâdilă orgoliul, îi roade urechiuşele de şoricel neastâmpărat şi, de ce să nu privim lucrurile chiar prin ochii lui, îi şi ridică un pic nivelul audienţei. Şi cine putea fi marele adversar, dacă nu până nu demult întâiul aliat, Luis Lazarus.

După ce şi-a tras emisiune la Kanal-D, justiţiarul a început să împroaşte cu noroi în micuţul Dănuţ, acuzându-l de cele mai josnice mizerii – după modelul pe care şi l-au cizelat împreună atâţia ani – de la pupitrul de unde dictează triumfal, flancat în permanenţă de două gărzi de corp tâmpe ce ar face să crape de invidie orice stană de piatră. Deh, după ce răscoleşti căcatul te năpădeşte imediat şi mirosul. D-aia ar avea nevoie şi curiosul Lazarus de protecţie.

Şi uite aşa, machiavelicul Lăzăruş i-a furat-o lui Dănuţ şi pe clănţoasa Magda Ciumac dar şi pe senzuala Nikita, lăsându-l pe şoricelul grizonat să roadă la benzile înregistrate în garsoniera din ce în ce mai încăpătoare, cu gândul la nopţile sale de glorie.

După semnalele actuale, ca un mare erou posesor de destin tragic ce este, Dan Diaconescu pare-se că-şi va stinge flacăra succesului în propria-i salivă. Fanii fenomenului nu trebuie să dispere; virusul OTV a fost de mult transmis în ograda altor televiziuni.

Primatele, parcarea şi neuronii distruşi

   gibon

   O cititoare nervoasă din cale afară ne-a trimis la redacţie filmul unei păţanii cotidiene, prea banală pentru a fi băgată în seamă. Dar pentru că şi noi suntem cu nervii la pământ iar existenţa noastră este involuntar legată de cotidian şi banalitate, ne-am hotărât să expunem cele povestite de domnişoară, în speranţa că reuşim salvarea câtorva neuroni ai dânsei. Nu cităm nimic, forma fiind a autorului. Fondul, în schimb, este real şi pe bune.

   Aşadar, într-o frumoasă după-amiază de primăvară, pe final de post al Paştelui, duduia cu pricina se decise brusc să viziteze pe cineva în Drumul Taberei. Odată ajunsă la obiectiv, următorul pas a fost parcarea autoturismului proprietate personală. Unde anume? Pe spaţiul public, normal. Public, adică public. Nu îngrădit, nu plătit de vreun gibon, nu adjudecat (cel puţin în teorie) de nimeni. Pac, pac, vorba altui gibon (cerem scuze organismelor de protecţie a animalelor pentru această analogie), sus maşina pe trotuar şi dus la bun sfârşit vizita. La revenirea pe spaţiul neîngrădit menţionat mai devreme începu desfăşurarea acţiunii. Un nene, genul de sectorist după vorbă, după port, tocmai îşi lăsase amprentele pe ştergătoarele autoturismului domnişoarei, îndreptându-le falnic către cer. Gest total deplasat, din moment ce în această poziţie ştergătoarele nu vor curăţa niciodată parbrizul maşinii. Ca atare, starea de nervozitate apăru de urgenţă în scenă, bucuroasă că are de mâncat nişte neuroni tineri. Schimbul de replici ivit între cititoarea noastră şi domnul de mai devreme nu are rost a fi prezentat, cert este că urmarea a fost apelarea Poliţiei Comunitare. De către duduie, evident.

   Pentru că Drumul Taberei este în Bucureşti iar Bucureşti este în România, este lesne de înţeles promptitudinea şi respectul faţă de cetăţeanul plătitor de servicii comunitare manifestate de capetele-goale-purtătoare-de-caschete-contra-soarelui. În speţă, doi poliţişti comunitari, veniţi ca urmare a solicitării cetăţenei agresate verbal (şi cât pe ce şi fizic) de către masculul trecut de a treia tinereţe (după aspect), netrecut de grădiniţă (după capacităţile intelectuale) şi singur pus stăpân pe bucata de trotuar unde domnişoara îşi parcase maşina. Fără a bate câmpii degeaba, firul istorisirii este bubuit de un scurt-circuit în momentul în care unul din cei doi tablagii găsi soluţia: ”Domnişoară, haideţi să evităm situaţia tensionată, nu mai parcaţi aici..Nu vedeţi că domnul îşi ţine aici maşina mai tot timpul?”. Încercând din răsputeri să-şi înfrângă reacţiile unui criminal în serie, replica reclamantei rămase oarecum în eter: „Domnule, acesta este un spaţiu public. Dumneavoastră vă auziţi când vorbiţi? Nimeni de pe acest trotuar, în speranţa că legal avem voie să parcăm aici, nimeni nu are dreptul de a revendica vreun centimetru pătrat! Primul venit, primul servit, nu?”.

   Întrucât discuţia a scos la iveală şi alte personaje sosite în ajutorul domnului îndrăgostit de ştergătoare, respectiv soţie şi nepoată, dar şi pentru că trecutul celor patruzeci de ani lucraţi în armată, declaraţi de sus-numit, reflectă în totalitate inflexibilitatea şi gradul de înţelegere a anumitor chestiuni de ordin civilizat pentru nenea „proprietar” de trotuar, preferăm să nu o mai lungim ci să prezentăm sub forma unor linii scurte alte aspecte interesante ale povestirii. Ce am reţinut, aşadar: domnii poliţişti încercau să o convingă pe domnişoară să nu mai parcheze acolo pentru că, oricum, ea nu era din zonă şi astfel ar fi evitat discuţii fără rost (deşi, repetăm, spaţiul era public). De asemenea, a urmat reproşul că solicitarea de intervenţie a fost fără fond, din moment ce agresiunea fizică nu a existat, ca atare nu va fi niciun proces verbal. Nu mai conta faptul că a fost agresat un bun proprietate personală şi că datoria celor doi poliţişti era de a preveni şi acest gen de lucruri. Şi că era nevoie de câteva vînătăi ca totul să fie în regulă. Lehamitea şi izul de alcool al miliţienilor erau prezente prin definiţie.

   Domnişoara nu s-a lăsat învinsă de sistem. A mers la Inspectoratul de Poliţie pentru a depune o reclamaţie împotriva celor doi bugetari. Replica domnişoarei de la ghişeu este demnă de filmele balcanice: „Doriţi să mergeţi în instanţă?…Dacă nu doriţi să mergeţi în instanţă atunci nu are rost să faceţi plângere.”. Orice alte cuvinte sunt de prisos.

   În timp ce ne pregăteam să dăm pe ţeavă textul de mai sus, primim deodată o scrisorică de la prietenul domnişoarei, martor şi dumnealui la păţania descrisă mai înainte. Pentru că ne pregăteam să închidem redacţia, având deja rezervată masă la o cârciumă (şi nu puteam amâna, nu?), am decis să prezentăm textul în forma brută. Aşadar, minunaţi-vă:

 

   „Sosesc, în schimb, ajutoare pentru partea vătămată, prietenul ei, coproprietar al maşinii şi rezindent în acea zonă de <<bon ton>>. Tipu’ e nervos, are treabă la birou, are multe pe cap, numai de imbecili care nu-i lasă gagica-n pace nu are chef , dar ce să facă… Întreabă pe un ton răstit perechea de dinozauri ce au cu nevasta, cu maşina şi, în general, cu viaţa lui de om. Bătrânul cimpanzeu nu recunoaşte că i-a agresat cel puţin gagica şi că domnişoara a parcat pe locul lui. Trecut prin încă 4-5 experienţe similare, prietenul vede roşu în faţa ochilor şi începe să le explice pe un ton urlând, pe înţelesul celor patru primate (să nu uităm de cei doi poliţişti)  sensul cuvintelor „domeniu public”, adică şi dacă vii cu crucişătorul intergalactic direct de pe Alfa Centauri ai voie sa andochezi acolo, nimeni nu e proprietar sau chiriaş pe domeniul public, indiferent că stă în zonă de 500 de ani. Un poliţai dă din cap umil şi uşor speriat, dându-i dreptate după care o taie repejor în maşină, unde deja era aşteptat de celălat organ. Multumiti fiind că a apărut altineva să rezolve conflictul, se retrag în glorie.

   Femela gibonului decrepit, o babă cu părul vâlvoi şi priviri rătăcite, pare a intra uşor în panică şi încearcă să fie mai împăciuitoare. Dând dovadă de nişte preocupări academice, umbla cu un teanc de fotografii ale maşinilor din zonă, fiecare cu un bileţel cu notiţe. Îi spune tânărului că ea poate aranja ceva cu locurile de parcare şi dacă scapă de o anumită rablă de acolo îi dă lui locul, de parcă ea era fericita posesoare. Bătrânul cimpanzeu nu se lasă uşor, bolmojeşte de ceva, o adunătură de proprietari care au hotărât anumite chestii, în fine, ceva greu de reţinut. Nu pune botul la logica elementară a tinerilor care-i explică pentru a mia oară că nu el este proprietar, argumentele astea nu ţin la tataie. Unicul neuron atrofiat îl îndeamnă să-l pună cu botu’ pe labe pe tânăr, întrebându-l dacă a făcut armata, argument suprem de bărbăţie şi vitejie în mintea „rumunului” retard. Tânărul  îi raspunde nonşalant că nu iar Moş Asfalt concluzionează: „ Nici nu meriţi să discut cu dumneata”. El a făcut 40 de ani de armată. Se vede. Pare-se că acel unic neuron pe care cei doi bătrâni „caveman”, aduşi de soartă, de comnunişti sau de mai ştiu eu cine, din fundul ţării în cartierul dormitor, este pe cale să facă implozie. Suprasolicitat, Tataie Carieră Militară, Comandant Suprem al Loganului, Contraamiral al Trotuarului din Faţa Blocului începe să interpeleze trecători pe stradă, surescitat, ţipând în gura mare că d-aia a ajuns ţara de râpă, din cauza unor tineri ca ăsta, cu cercei, că trebuie organizare, că nu se mai poate cu tineretul ăsta, etc.

   Lăsând elucubraţiile retardice la o parte, Moş beşleagă ar trebui să ştie că ţara a ajuns de râpă din cauza unor organisme unicelulare ca el, complet inutili societăţii, parazit într-o armată de securişti timp de patruzeci de ani, cu o pensie frumoasă plătită şi de tinerii cu cercei, care muncesc cât şapte să ţină în spate specia asta decrepită care a votat pentru „stabilitate”, l-a votat pe Iliescu cinşpe’ mandate. Reperele pe care le are vis-a-vis de cât ţi-e plapuma, de bun simţ, de propretate poate se aplică în pădurea din care a ieşit, în niciun caz în societatea unei urbe. Totodată, tinerii ăştia obraznici muncesc ca să plătească şi „organele” – Poliţia Comunitară – o adunătură de trântori analfabeţi, căcăcioşi şi complet incompetenţi, în pofida sloganului „ Siguranţă şi Încredere”. A cui siguranţă şi a cui încredere, mă întreb. Că a unei domnişoare pe stradă, ziua în amiaza mare, în niciun caz.

   Din păcate nu este nici primul, nici ultimul caz. Cartierele dormitor, neadaptarea la spaţiul şi societatea urbană a populaţiei bipede silvico-speologico-rurale care a început de peste juma’ de secol să invadeze oraşul duce adesea la astfel de conflicte între cele doua specii, omul şi veriga lipsă dintre cromagnon şi neanderthalian. Din păcate se înmulţesc prin pui vii, sunt prolifici şi se adaptează repede noilor condiţii, reuşind să se impună speciei autohtone. Soluţii de deparazitare? Sincer, nu ştiu…Poliţia Comunitară nu va face nimic. Probabil, la următoarea fază, îi sparg faţa, îi dau foc la maşină iar pe babă o târâi de păr înapoi în peşteră, de unde a venit. Dacă tot ne întoarcem la origini…”.

  

Vă rugăm, nu faceţi asta acasă!

Mulţumim lui Bogdan Alexandrescu pentru participare J

 

Trafic cu eleve la ora de istorie

 

Încadrarea materialelor controversate în paginile publicaţiilor de scandal atrag de la sine corecţii aplicate protagoniştilor surprinşi în diversele posturi dătătoare de mare rating. Un lucru firesc, atâta vreme cât prejudiciul de imagine rămâne o coardă extrem de sensibilă, mai ales într-o societatea în care valorile tradiţionale, condimentate în exces cu smânţă de bun simţ, sunt încă îngurgitate fără prea multe sughiţuri.

Subiectele încinse vând ziarul iar aşa-zişii duşmani ai moralităţii suportă, într-un mod mai mult sau mai puţin justificat, consecinţele faptelor de multe ori săvârşite, nu de puţine ori închipuite.

Devine însă iritant atunci când publicaţii precum Cancan pozează în străjeri ai moralitaţii. Carevasăzică, dupa ce CANCAN a publicat fotografiile elevelor din Arad care s-au sarutat patimas in timpul orei de istorie, sub privirile amuzate ale profesoarei, conducerea scolii a hotarat pedepsirea protagonistelor si a colegilor care le-au fotografiat. Noroc cu Cancan că altfel fetele sigur ar fi luat premiul anului pentru cel mai pasional sărut.

Nu, nu este un lucru deloc la locul lui ca o asemenea scenă să se consume în faţa unei săli de clase cu tot cu profesoară amuzată la catedră. Iar valul de reacţii şi sancţiunile survenite ulterior sunt fireşti şi necesare. Da’ vă doare pă voi la bască dă derapajele etice ale poporului… Asta-i fix pâinea ce-o mâncaţi.

Ar fi o ditamai franzela de halit dacă aţi afla, de exemplu, că imortalizarea momentului a fost comandată de însăşi profa de istorie, care, după un eşec într-o relaţie cu o elevă de a XI-a, a prins drag de una din fetele ăstea două şi a ţinut morţişi să o posede, dacă nu împreună cu directoarea liceului în cursul orei de matematică, măcar în poze.

Una peste alta, că e în pat, în bancă sau la tablă în timpul orei de istorie, sistemul actual de învăţământ devine tot mai incitant. Când eram mai mic, orice nene mă sfătuia să ung şcoala cu untură ca să o mănânce câinii. Păi la câte pisicuţe jucăuşe se zbenguie astăzi prin şcoli, s-a dus dracului cu apetitul câinilor pentru cărămidă. Apropo, ştiţi bancul ăla cu cărămida?