Scenarii care pot deveni realitate!

   În plin război cu extratereştrii, care au reuşit pentru o scurtă perioadă să oprească traficul aerian în Europa, Corneliu Vadim Tudor, mai clarvăzător ca niciodată, a văzut deja, în ciuda norului de cenuşă, scenariile politice viitoare din România. Înarmat cu un întreg arsenal de substanţe chimice prescrise de domnii aceia de la casa de modă Mâneci lungi, foarte lungi, întâiul patriot al ţării a divulgat poporului ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare în primele rânduri ale politicii româneşti. Mai exact, aflăm că preşedintele Băsescu îl va schimba pe domnul Boc din fruntea Guvernului, şi asta pentru că madam Udrea şi-a băgat mânuţele prin smotocelul prezidenţial, dorindu-şi cu ardoare scăunelul distinsului domn Boc. Mai mult decât atât, Elena Udrea plusează şi îl aruncă direct pe locul întâi al candidaturii la prezidenţiale pe Liviu Negoiţă, un primar bine cotat în sondaje, chipurile. Concluzia, fermă şi de netăgăduit, este că Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă! (citat din presă).

    Ofticaţi de faptul că ofensiva marţienilor şi saturnienilor a tulburat cerul albastru şi infinit al României, specialiştii în politică ai Revistei Cioburi au cercetat nervoşi schimbările care se prefigurează la orizontul politic din ţara mamă. Într-o strânsă colaborare cu sursele infiltrate în partide dar şi cu sprijinul neprihănit al serviciilor secrete (salutări, a-propos!), analiştii din redacţie au aflat următoarele: Emil Boc va fi schimbat din funcţia de prim-ministru, însă nu la intervenţia Elenei Udrea ci în urma unui pact secret între preşedintele Băsescu şi Adrian Năstase, devenit foarte puternic (şi cu un fund mai ferm) printre sforarii PSD. Înţelegerea prevede ca Mircea Geoană să fie numit premier dar numai pentru o lună, cât să renunţe la divorţ Mihaela. Apoi, locul său va fi luat de Remus Cernea, lucru care îi va înduioşa până la lacrimi pe părinţii acestuia, bucuroşi că fiul lor va putea să-şi facă un credit şi să se mute. Adrian Năstase îi va lua locul lui Traian Băsescu iar acesta din urmă îl va înlocui pe Dorin Cocoş în funcţia de cocoş al Elenei. Vadim Tudor va cumpăra OTV iar Dan Diaconescu  va deveni preşedintele TVR-ului. Liviu Negoiţă îi va lua locul lui Sorin Oprescu la Primăria Zonei Metropolitane Bucureşti, reuşind să asfalteze toate aleile din parcuri cu firma doctorului fost primar (că aşa va fi trocul). Mircea Badea va trăi în continuare în România, Ion Iliescu va deveni cel mai bătrân om din ţară, Gigi Becali îşi va înfiinţa o altă echipă de fotbal cu Vasile Turcu şi vor juca în propriul campionat (înfiinţat tot de ei, cu o singură echipă, ce are?), Ştefan Bănică-junior va deveni senior iar România va deveni, în sfârşit, o ţară.

   Domnule CVT, ne scuzaţi, vă mai trebuie pastilele alea…?

Mic scenariu de toaletă

   Aşa cum se ştie, toaletele sunt locurile acelea unde lumea face pipi şi caca, fiecare în ce poziţie doreşte. Toaletele sunt acasă, afară în curte sau în baruri, în avioane, în lifturi sau chiar în casa scării, că aşa au vrut oamenii să le construiască sau să şi le închipuie.

   Unele dintre ele sunt dotate, că au fost indivizii mai precauţi, cu accesorii de spălat pe mâini, chiuvete şi săpun, gen. Lucru inteligent, în esenţă. Sau nu, depinde cum priveşti lucrurile. Să luăm de exemplu o cârciumă. Una cu trafic, plină de aparate de regenerat berile, care, evident, trebuie să-şi îndrume scurgerile de lichide către o budă. Îl luăm ca model pe domnul Pipinel, un personaj fictiv. Ce face domnul Pipinel când senzaţia de rupere de nori din dreptul vezicii nu-i mai dă pace pe scaun? Se ridică elegant de la masă, îşi cere scuze în faţa doamnelor şi o ia la pas uşor iniţial, alert, mai apoi, către toaletă. Unde, dacă are norocul să fie liber, se va naşte a doua oară instant. Odată încheiată operaţiunea, omul nostru scutură cu nesaţ robinetul, îl aşează plăpând în panatalon şi, normal, dă să-şi clătească mânuţele. Bang! Nu avem chiuvetă în budă! Păi, ce face? Punem crenguţa pe clanţă, după ce în prealabil am mângâiat smotocelul, ieşim să ne spălăm şi apoi revenim la partida de bridge.

   Bun, dar ce să înţelegem de aici? Să-l luăm exemplu şi pe domnul Fifinel, colegul de masă al domnului Pipinel. Domnul Fifinel, la un moment dat, va încerca şi dumnealui aceleaşi senzaţii de facere, drept urmare se ridică vioi de la masă, se scuză în faţa doamnelor şi ţuşti către pipilică. Omul intră în sanctuar, pune mâna pe clanţă, aceeaşi pe care a atins-o şi colegul Pipinel iar apoi pune mânuţa pe smotocelul din dotare, eliberându-i raza laser. În acest moment putem spune că s-a produs joncţiunea, în sensul că prin intermediul clanţei cocoşelul lui Pipinel a făcut cunoştinţă cu cocoşelul lui Fifinel. Cazul acesta este unul fericit pentru că cei doi indivizi sunt nişte oameni curaţi, cu analizele la zi, şi lipsiţi de culturi de parameci, amibe sau ciupercuţe săltăreţe care sălăşluiesc acolo jos.

   Prelungind un pic problema, presupunem că la un moment dat va exista un domn X mai şturlubatic şi plimbat cu ciocul de raţă prin mai multe bălării, care va pune mâna sa de bărbat pe clanţa toaletei, după ce în prealabil îşi va scutura intrumentul de golire. Şi cum chiuveta este în afară, o parte din monstruleţii ăia mici care mişună prin părul pubian va călători direct pe clanţă, urmând mai apoi alte trasee, către alte destinaţii de vacanţă. Este un scenariu paranoic dar aşa sunt eu, mulţumesc.

   Discutând această problemă cu domnul Şacalu’, un bun prieten şi specialist în exterminarea de bun-simţ, am construit în creier un alt scenariu de probat. Să presupunem că domnul Şacalu’ o ia la picior către toaletă, cu gânduri de geneză. Geneză care implică şi un sul de hârtie igienică. Omul, bine-crescut de altfel, ar putea să facă o glumă proastă şi să mânjească, numai un pic normal, clanţa cu puţină materie reciclată proaspăt ieşită din funduleţ. Se spală omul mai apoi, la chiuveta din afara budei… Dar oare domnii Pipinel şi Fifinel, când vor fi mai apoi nerăbdători, atenţie-foarte nerăbdători!, să-şi golească săculeţii de pipi, cum vor proceda după ce vor închide uşa toaletei şi vor pune mânuţa pe căcuţa lăsat de domnul Şacalu acolo? Vor face pe ei au ba?

Eliberarea unui Becali

Cum bine se ştie deja, la sfârşitul săptămânii trecute Gigi Becali a fost eliberat sub control judiciar. Un lucru bun dacă e să ţinem seama că de Paşte omul şi-a ciocnit creştineşte ouăle în familie.

Se pare, după cum a reieşit şi din declaraţiile sale date imediat ce a fost pus în libertate şi asaltat de zecile de reporteri înfometaţi de senzaţional, că în timpul şederii după gratii, Becali a continuat să primească sistematic semnale de la Domnul. Domnul nostru cel de toate zilele, Domnul nostru cel cu majoritatea voturilor… nu se ştie. Cert este că plasarea sa în rândul celor liberi în Vinerea Mare a desprimăvărat în capul berbecului rătăcit, George Becali, o componentă mistică extrem de pronunţată.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă Tribunalul Bucureşti ar fi respins vineri recursul cu privire la punerea în libertate a lui Gigi Becali, revenind asupra acestei decizii o zi mai târziu şi aprobând in extremis eliberarea acestuia pentru sâmbătă seara? Ce sentiment ar fi încercat oierul Gheorghe dacă ar fi păşit pragul celulei de detenţie, întru eliberare, îndată ce prima zi de Paşte şi-ar fi intrat în drepturi? N-ar fi fost, vorba lu’ Badea, “Dumnezeu”!?

Revenind cu picioarele pe pământ sau, mai bine spus, revenind cu picioarele în mocirla din Pipera, ar trebui menţionat totuşi că scenariul de mai sus nu este decât o altă răutate dusă la extrem, mai ales că protagonistul însuşi a dezminţit zvonurile conform cărora s-ar fi erijat într-o altă instanţă a lui Iisus.

Până la urmă, râdem, glumim… dar nu ştiu de ce am eu impresia că războinicul are deja un nou Dumnezeu. ‘trăiţi! Ordonaţi!

Sursă poză: www.mediafax.ro

Gloata şi criza de turmă. Fără nicio legătură.

Scenariu posibil:

„Sâmbătă am vrut să fiu romantic. Am văzut io la tv că se deschide nu ştiu ce mare magazin de ţoale şi am zis să-i ofer nevestei o partidă de cumpărături. Apoi, m-am gândit că o invit la masă, în restaurantul magazinului de mobilă din vecinătate, şi ăla nou. Şi apoi mergem să belim ochii la beculeţele din centru. Sigur o dau pe spate şi o să mă fut, ca să fie cercul complet. Ce meseriaş sunt io.

Pe drum mi-am dat seama că aura de guru al seducţiei îmi scade. Acelaşi drum îl aveau încă vreo cîteva mii de berbeci. Nu contează, tot eu îs mai şmecher. Cele două ore parcurse în gloată mi-au dat ocazia să-mi storc creierii pentru alte idei adiacente planului iniţial.

Gata, am ajuns, am parcat. Normal, cât mai aproape de magazin. Să nu fie greu de cărat la final de sesiune. Bine, am căutat zeci de minute locul de parcare, dar merită. Cavalerul din mine îşi permite acest timp. Şi ce zic eu ? Hai prinţeso la masă întâi, mâncăm în oraş doar, nu ? Pfoai, ce mai freamăt…Planul funcţionează. Lasă, mami, stau eu la coada asta de zeci de metri, te sun când ocup o masă..Ştiu ce mănânci, du-te şi devastează-le rafturile !

Am mâncat, am băut, am rupt locul. Sunt mulţumit de mine. Consoarta mă adulează. Hai la şoping ! Hai să luăm ţoale ! De firmă, normal. Îmi permit. Azi sunt romantic, ce pula mea. Şi dă-i din coate, intră în turmă, demolează raftul ! Mamă, e ca în Occident. Mi s-a ridicat părul de pe spate de bucurie, ce idee bună am avut. Sigur mă fut diseară. Şi încă nu am terminat ziua. Cine ştie, poate dau şi o muie.

Plecăm. Începusem să mă îngrijorez că nu mai apucăm beculeţele alea. Şi bradul ăla bestial din sârmă, de la Universitate. Hai, că mergem. Turma rămâne acolo. Nişte fraieri, nu au ştiut când să vină. În centru, plin de lume..Mamă, ce mişto. Uite, femeie, beculeţele, lumea, centrul, fumul de la grătare, jandarmii..Să-mi bag, ce eveniment marfă ! E şi la tv. Iar tu, prinţeso, ai fost acolo. Este că sunt meseriaş ? De aia mă iubeşti..Stai să vezi acasă tot romanticul din mine. Mă iubesc !”

 

Eu nu înţeleg unde este criza financiară din România. Există în continuare blocaje în trafic către centrele comerciale noi şi vechi, există în continuare magazine ticsite de oameni, există în continuare vânzări. Sunt convins că se va opri, la un moment dat, acest fenomen. Dar, deocamdată, mi se pare definitoriu pentru societatea noastră de consum şi de neoprit în a fute banii aiurea sloganul următor, auzit într-o reclamă la radio: „we wish you a happy shopping and a happy new dress”. Ca să nu mai spun de faptul că moş Crăciun a început să-şi facă apariţia din noiembrie. De câteva ori, sub formă de urs, împachetând ciocolată şi servind sucuri.

Alice în tara figurilor

Fiecare figură intersectată cu raza mea vizuală îmi stârneşte, de la o vreme, o curiozitate de-a dreptul obscenă privind întâmplările din spatele său, cele care ajută la modelarea ei în acel moment. Fiecare chip întâlnit în peregrinarea cotidiană mă pune să-mi imaginez diverse scenarii ale filmului derulat în spatele cortinei afişate în şi de mulţime. Costumul elegant susţinut de privirea lansată în gol, mersul legănat însoţit de un zâmbet pe măsură, trupurile împreunate şi înfăşurate cu adiere de vânt, toate acestea mă aruncă în spatele fiecărei scene, mai mult sau mai puţin, ascunzându-mi, de fapt, povestea din mine. Pentru cele câteva momente de reverie, pătrund uşor într-o lume pe care mi-o pot construi cu ajutorul celorlalţi, profitând de un scurt şi simplu contact vizual. Prefer să citesc nuvelele altora în loc să le corectez pe ale mele. Cu fiecare pagină străbătută simt cum anotimpul prezent îşi reia culorile uitate printre rânduri iar timpul îşi dă silinţa să piardă din când în când nişte minute. Toți monstruleții devoratori de neuroni se așează cuminți, cu mâinile la spate, privind curioși acest spectacol, dându-mi uneori câte un sfat privind firul poveștii. Iar eu continui, puțin câte puțin, să devin propriul meu regizor…

Ați privit vreodată figurile celor pe care îi întâlniți, imaginându-vă câte o poveste ?