Dinamo visează mălai de Liga Campionilor

Porecliţi şi „vrăbiile”, dinamoviştii visează în continuare la mălai dar nu la oricare, ci la unul de calitate, respectiv cel din Liga Campionilor. Mai hotărâţi ca oricând, jucătorii au decis că este timpul să facă o schimbare în viaţa lor. Astfel, Cristi Borcea, responsabil cu lemele la club, a declarat ieri la Sport.ro că echipa actuală este una prea cuminte. „Aseară, la 21.30, nu mai era nimeni treaz.”, a completat, vădit încântat, domnul  Borcea.

Într-adevăr, schimbarea de atitudine este una clară. Dacă până acum dinamoviştii preferau să se pilească până pe la 21-21.30, ca mai apoi să rupă ringurile de dans din cluburi, pierzând nopţile pe de-a întregul, iată că de acum încolo au schimbat strategia: se îmbată criţă chiar în cantonament, astfel că la 21.30 nu mai este nimeni treaz. În acest fel, cad laţi în paturi şi dorm buştean până dimineaţa, evitând nopţile albe, mulţumind în acelaşi timp şi conducerea.

Le dorim mult succes la participarea în Ligă!

Petrecerea de Adio / Bun venit

   Lumea e în schimbare. Se schimbă clima, se schimbă nivelul de trai, se schimbă clasamentul ţărilor “la putere”, se schimbă tot. Ultimul eveniment de care am auzit să se schimbe, la care am şi participat activ, este petrecerea de burlaci/ţe ţinută înaintea fiecărei legări pe viaţă între doi oameni. Sau pe câţiva ani, că şi acest ”până moartea vă va despărţi” s-a schimbat în orice altceva.

   Din câte am aflat , din surse foarte sigure (Go#gle), această practică a pornit de la tinerii spartani, care înaintea fiecărei ceremonii de căsătorie dădeau o petrecere de pomină pentru a marca trecerea de la un statut la altul. De ceva timp încoace, domnişoarele viitoare soţii s-au gândit că ar fi frumos să aibă si ele o astfel de trecere. Foarte frumos, nimic de zis. Schimbarea s-a produs în momentul în care viitorii miri nu au mai considerat de ajuns o singură noapte de pomină, ci “comemorează” evenimentul cu un mini concediu în ţări străine.

   Barcelona este unul din locurile în care astfel de petreceri-concediu sunt dese. Am avut, cum spuneam şi mai sus, şansa de a participa la o astfel de practică. Distracţia distracţie, puţin shopping, locuri multe de vizitat şi Sangria pentru hidratare în loc de apă. Nu pot spune în ce a constat distracţia, deoarece am depus un jurământ de tăcere, pe care dacă îl voi încălca voi avea de suferit cazne din cele mai nebănuite. Iar fetele alături de care am participat la “serbarea” cu pricina au părut foarte serioase în privinţa acestui lucru!

   Am observat, în schimb, în perioada petrecută în acest oraş foarte multe grupuri de femei/bărbaţi care sărbătoreau acelaşi lucru. Bine, percepţia diferă foarte mult de la un sex la altul. Grupuri îmbrăcate în tricouri cu însemne « Mary is starting her new beautiful life by getting married », sau « It’s Phillip’s last living week-end, after that he’ll be married » sau, cel mai tare grup, în care mirele îmbrăcat în rochiţă roz cu cosiţe blonde umbla nestînjenit în mijlocul zilei prin oraş. Ceva mai inovator decât tricouri însemnate, ce-i drept. Practic, un dezmăţ de o seară nu mai este de ajuns într-o lume în care tot mai mulţi sunt speriaţi de viaţa în doi şi atunci e nevoie de un week-end de pomină, la o destinaţie destul de îndepărtată, dacă se poate, pentru a nu se afla nimic din cele petrecute, totul fiind transformat într-o petrecere perfectă, până la urmă.

   Probabil, în timp, lucrurile se vor schimba şi mai tare. Eu aştept cu nerăbdare petrecerea de burlaci/burlăciţe în care mirii se vor hotărî să nu se mai întoarcă, împreună cu tot alaiul de rigoare, sau, într-un moment de beţie, să se căsătorească cu camerista/barmanul de la hotel.

 

29721_133574899991679_100000175105734_373544_6607278_n

Scenarii care pot deveni realitate!

   În plin război cu extratereştrii, care au reuşit pentru o scurtă perioadă să oprească traficul aerian în Europa, Corneliu Vadim Tudor, mai clarvăzător ca niciodată, a văzut deja, în ciuda norului de cenuşă, scenariile politice viitoare din România. Înarmat cu un întreg arsenal de substanţe chimice prescrise de domnii aceia de la casa de modă Mâneci lungi, foarte lungi, întâiul patriot al ţării a divulgat poporului ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare în primele rânduri ale politicii româneşti. Mai exact, aflăm că preşedintele Băsescu îl va schimba pe domnul Boc din fruntea Guvernului, şi asta pentru că madam Udrea şi-a băgat mânuţele prin smotocelul prezidenţial, dorindu-şi cu ardoare scăunelul distinsului domn Boc. Mai mult decât atât, Elena Udrea plusează şi îl aruncă direct pe locul întâi al candidaturii la prezidenţiale pe Liviu Negoiţă, un primar bine cotat în sondaje, chipurile. Concluzia, fermă şi de netăgăduit, este că Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă! (citat din presă).

    Ofticaţi de faptul că ofensiva marţienilor şi saturnienilor a tulburat cerul albastru şi infinit al României, specialiştii în politică ai Revistei Cioburi au cercetat nervoşi schimbările care se prefigurează la orizontul politic din ţara mamă. Într-o strânsă colaborare cu sursele infiltrate în partide dar şi cu sprijinul neprihănit al serviciilor secrete (salutări, a-propos!), analiştii din redacţie au aflat următoarele: Emil Boc va fi schimbat din funcţia de prim-ministru, însă nu la intervenţia Elenei Udrea ci în urma unui pact secret între preşedintele Băsescu şi Adrian Năstase, devenit foarte puternic (şi cu un fund mai ferm) printre sforarii PSD. Înţelegerea prevede ca Mircea Geoană să fie numit premier dar numai pentru o lună, cât să renunţe la divorţ Mihaela. Apoi, locul său va fi luat de Remus Cernea, lucru care îi va înduioşa până la lacrimi pe părinţii acestuia, bucuroşi că fiul lor va putea să-şi facă un credit şi să se mute. Adrian Năstase îi va lua locul lui Traian Băsescu iar acesta din urmă îl va înlocui pe Dorin Cocoş în funcţia de cocoş al Elenei. Vadim Tudor va cumpăra OTV iar Dan Diaconescu  va deveni preşedintele TVR-ului. Liviu Negoiţă îi va lua locul lui Sorin Oprescu la Primăria Zonei Metropolitane Bucureşti, reuşind să asfalteze toate aleile din parcuri cu firma doctorului fost primar (că aşa va fi trocul). Mircea Badea va trăi în continuare în România, Ion Iliescu va deveni cel mai bătrân om din ţară, Gigi Becali îşi va înfiinţa o altă echipă de fotbal cu Vasile Turcu şi vor juca în propriul campionat (înfiinţat tot de ei, cu o singură echipă, ce are?), Ştefan Bănică-junior va deveni senior iar România va deveni, în sfârşit, o ţară.

   Domnule CVT, ne scuzaţi, vă mai trebuie pastilele alea…?

Schimbare la Act

Am primit un comunicat de la managementul trupei de rock ACT, mesaj pe care îl puteți citi mai jos:

„După îndelungi discuții și neînțelegeri, formația ACT a decis să își ia la revedere de la chitaristul George Patranoiu. „Nu există un motiv singular pentru care am decis să încetam colaborarea. Patranoiu este un mare chitarist și bun prieten. Însă comportamentul, vorbele și faptele sale, înșirate pe o perioadă destul de mare de timp, au dat naștere unei atitudini care contrasta flagrant cu imaginea și concepțiile ACT. Am decis ca fiecare să meargă, momentan, pe drumul lui și vom vedea ce rezervă viitorul „, spune George Costinescu, liderul  ACT.

Băieții au început repetițiile alături de noul lor chitarist, Vlad Văcărescu, prieten vechi  al formației, care a activat alături de George și Gusti Costinescu în formația Neutron.  Deși în ultimii ani Vlad a decis să se dedice muzicii departe de luminile reflectoarelor, nu a putut spune nu invitației de a urca pe scenă alături de ACT: „Când am primit invitația băieților de la ACT, am suferit un fel de șoc. Chiar nu m-am trezit în dimineața aia cu gândul că o să cânt la ACT. În plus, sunt o gramadă de chitariști ceva mai vizibili decât am fost eu în ultimul timp. Sunt onorat, încântat […]”.

Puteți vedea și asculta noua formulă ACT, în premieră, cu ocazia finalei Festivalului-concurs Maximum Rock-Suport Pentru Underground, care va avea loc pe 25 Octombrie 2009, la The Silver Church Club.

Formația ACT a scos pe piață în Octombrie 2008 primul album, EXACT, urmat de videoclipul piesei Să fie Anarhie!.  Mai multe detalii pe ww.myspace.com/trupaact.”

O fi bine, o fi rău?

act

Ridicatul din umeri nu mai e la modă. Ridicaţi privirea.

 ridica-privirea În mentalul colectiv mioritic, ruperea de sculă domină de secole. Non-combatul vis-a-vis de fatalităţile cotidiene reprezintă o trăsătură de bază, accentuată de contextul social, cultural, economic. Şi, colac peste pupăză, soarta este vinovată pentru tot. Soarta reprezintă găselniţa tuturor evenimentelor negative întâlnite de-a lungul existenţei. Soarta este o zeitate neoficială care poate modela în orice fel ziua de mâine iar omul (românul în speţă) nu are cum să-i ţină piept. Falsa idee că orice am face, tot nu putem schimba ceea ce este deja scris (un clişeu devenit reper solid pentru majoritate) adânceşte şi mai mult rahatul în care ne scăldăm. Mai bine stăm resemnaţi şi ne trăim viaţa mizerabilă.

   Minţile odihnite obturează capacităţile cognitive. De ce ne-am şterge la cur dacă oricum ne căcăm iar? Această idee de bază este călăuza minţii româneşti prin negura în care rătăceşte zilnic. De ce să protestăm contra murdăriilor zilnice dacă, oricum, nu putem modifica tabloul general? Pentru că, până la urmă, aşa ne este destinul, să fim blestemaţi, nu? Din nou, soarta…Românului îi şade bine să se complacă, îl scuteşte de responsabilitate şi de chinul de mişca neuronii prin craniu. Mai bine suferinţă decât dorinţă. Mai bine umilinţă decât efort constructiv. Ne tot ascundem după ideea de căcat, încât am început să-l mâncăm.

   Lenea este un alt factor definitoriu pentru turma mioritică. Alături de clasica resemnare, puturoşenia îmbolnăveşte şi mai mult spiritul anchilozat al grămezii de creiere autoflagelate de propriile fecale. Ostracizarea celor care încă mai încearcă un strigăt de disperare se face, paradoxal, destul de organizat şi eficient, încât procesul de lichefiere mentală tinde către o  acoperire de 100%. Şi din nou, „asta e, n-ai ce face.”. Fals.

   Îmi doresc schimbarea de mentalităţi, aşa cum îşi doresc şi alţii aflaţi pe aceeaşi lungime de undă. În primul rând trebuie să trecem de blocajul acesta psihic şi ancestral cu destinul în rolul principal. Soarta o modelăm noi, părerile sunt ale noastre iar protestul trebuie să existe de fiecare dată când valorile o cer. Atitudinea proprie poate muta munţii din loc, atunci când este canalizată alături de alte râuri ideologice. Reînvierea dorinţei cumulată cu voinţa de a înlătura privitul în gol este o soluţie. O soluţie pe cât de simplă, pe atât de greu de găsit. Trebuie doar să ridicăm privirea. 

Schimbarea si noi

93ba52bc-c283-4fd6-b3e6-6ffb577ca10e_w203_sEste ciudat cum cotidianul îţi influenţează percepţia asupra lucrurilor care te înconjoară zilnic. Ar trebui să scriu acest articol observând jumătatea plină a vieţii noastre de zi cu zi. Nu pot spune decât că îmi este foarte greu. M-am obişnuit să observ grotescul, mizeria, opulenţa şi prostul gust într-un asemenea grad încât frumuseţea, bunul simţ, discreţia sau curăţenia rămân aproape în mod constant în plan secund. Şi cred că aceasta este o problemă generală la noi, românii. Ne scăldăm în această lătură socială, ne obişnuim cu această stare de fapt încât dacă realitatea noastră dă semne de îmbunătăţire căutăm disperaţi mizeria, sordidul pentru a ne simţi din nou “ca acasă”.

Cred că am stat aproape un sfert de oră ca să pot găsi perspectiva paharului plin. Greu, foarte greu. Însă, dacă nu ne complacem şi vrem mai mult cred că putem găsi toţi acelaşi răspuns. Frumosul, confortul, plăcerea şi tot ceea ce ar însemna “jumătatea plină a paharului” porneşte strict din noi.
Nu cred că schimbarea vine din impunerea unui anumit model celorlalţi. Schimbarea, chiar şi socială, derivă din oameni, din cine suntem şi cum ne manifestăm în raport cu ceilalţi şi cu sine. Cred în schimbarea autoimpusă. Cred în schimbarea pe care o naştem fără să ne dăm seama atunci când suntem nemulţumiţi de noi dar suntem fericiţi de ceea ce facem. Fericirea nu naşte orgolii, nu naşte veleităţi, nu acumulează valori ci le îmbunătăţeşte pe cele deţinute deja. Un om fericit este totdeauna atent la cei din jur. Un om fericit nu-şi risipeşte timpul cu jocuri de culise ci oferă mulţumire şi celorlalţi.

Mediul în care trăim rezonează cu ceea ce simţim şi facem. Însă, dacă acest lucru nu se întâmplă, tindem să modificăm acel mediu astfel încât acesta să se potrivească realităţii percepute de noi. Ce ar putea ieşi rău dacă suntem fericiţi?

Cred că este foarte important să nu uităm că nu putem schimba nimic din ceea ce se găseşte în jurul nostru. Tot ceea ce putem schimba suntem chiar noi. Schimbându-ne pe noi nu putem decât să propulsăm înainte societatea în care trăim. Schimbarea socială nu poate fi autentică decât dacă este înţeleasă, trăită personal.

Credeţi că se întâmplă acest lucru în România? Eu cred că da.

Datorită jobului am reuşit în ultimul an să ajung de mai multe ori în Republica Moldova. Mentalitatea simplistă – minimalizându-se implicaţiile oricărei acţiuni, discursul comunist, şpăgile pe faţă, nesimţirea, rasismul sunt la ele acasă. R. Moldova este România de acum 15-20 de ani. Nu, acesta nu este un concurs între două state cu aceeaşi naţiune, ci doar cred că astfel se poate înţelege mai uşor diferenţa dintre oamenii schimbaţi şi cei care nu au avut această şansă, între societatea în care trăim noi şi cea din Moldova. Din păcate, de multe ori nu vedem schimbarea, nu vedem diferenţele pentru că trăim în acelaşi loc majoritatea vieţii noastre. Principala diferenţa dintre noi de atunci şi noi de acum este că atunci nu vedeam sau ne prefăceam că nu vedeam. Cred că asta este principala caracteristică a românului comunist şi a celui postdecembrist: orbirea. Eram orbi şi nu vedeam mai mult decât aveam voie, nu gândeam mai mult decât ni se permitea sau decât am fost învăţaţi să gândim. Astăzi vedem urâtul, vedem nedreptatea. Şi chiar dacă nu toţi, suntem destui care ne revoltăm, care vrem mai mult. Credeţi-mă, este mai mult decât sperau părinţii noştri. Este mult prea puţin pentru generaţiile care vin. Şi asta mă bucură nespus. Nemulţumirea lor de acum mă bucură pentru că îşi vor căuta mulţumirea mai târziu. Vor continua schimbarea. Mârlanii, ipocriţii, profitorii, descurcăreţii, etc vor dipărea încet în hohotele noi generaţii. Mă bucur că sunt nemulţumit în continuare şi mă bucur că am prieteni nemulţumiţi. Încă mai avem speranţe.

Vremea trece, relele rămân

În perioada anilor 1950, când regimul torţionar comunist era în linie dreaptă către distrugerea ultimelor conştiinţe naţionale şi intelectuale, dreptul de vot corect era deja o amintire. Nu este cazul să amintesc câte suflete au suferit în acea perioadă (şi nu numai atunci) dar ar fi bine de precizat că metodele de reeducare au dat roade aproape în totalitate , în sensul modelării „omului nou” comunist. Tehnica de subjugare psihică era una bine pusă la punct, parcursă în etape bine definite, finalizarea fiind de cele mai multe ori similară cu spălarea creierului. Majoritatea nefericiţilor ajunşi prin subsolurile închisorii de la Piteşti, elevi şi stundenţi aproape toţi, ajungeau la un moment dat să-şi asume, nemeritat de altfel, trecutul „pătat” şi „crimele” comise înainte de aceşti ani împotriva sistemului comunist. Ajungeau în postura de a crede că erau direct răspunzători de schimbările în bine ale destinului propriu dacă vor lua calea „cea dreaptă”. Atitudinea lor, schimbată, va conta în deciziile ulterioare ale călăilor. Puteau să schimbe în bine viitorul atât timp cât colaborau. Li se spunea că numai aşa vor contribui la dezvoltarea României viitoare, prin însuşirea doctrinei „perfecte”.

Ne aflăm astăzi în anul 2008, la aproape 20 de ani de la dispariţia regimului comunist. A trecut jumătate de secol de la încheierea experimentului de la Piteşti, macabru şi unic prin executarea sa, în neagra listă de exterminare a personalităţii umane. Suntem la două zile de alegerea reprezentanţilor poporului în Parlament, deci ne bucurăm de posibilitatea de a vota corect şi cinstit. Avem acest drept, dobândit în cele din urmă, cu riscul pierderii de vieţi în decembrie 1989. Urmărind campania electorală, am observat cum accentul se pune pe puterea de a decide. Există multe spoturi media care îndeamnă lumea să voteze, scoţându-se în evidenţă forţa noastră de a produce o schimbare. Putem schimba viitorul în bine dacă alegem calea cea dreaptă şi nu rămânem ancoraţi în trecutul plin de indiferenţă. Făcând o similitudine exagerată, avem aceeaşi şansă pe care au avut-o cei închişi în camerele degradante de la Piteşti de a-şi schimba atitudinea în „bine” pentru a mulţumi călăii. Eu nu voi colabora. Din punctul meu de vedere, întreaga clasă politică românească este formată din călăi ai neamului. Decizia de a vota înseamnă de a oferi acestora ocazia de perpetuare a batjocurii asupra ţării. Alţii îşi vor oferi sprijinul iar rezultatul, inevitabil, va fi acelaşi. Însă prefer să nu fac parte din grupul de „colaboraţionişti”. Pentru că oricare din variantele propuse de „eligibili” se înscrie în aceeaşi categorie de torţionari politici şi morali la adresa întregii naţiuni. Nu pot să iau parte, prin oferirea votului meu, la continuarea distrugerii unui popor. Pentru mine, experimentul actual de spălare mentală este nul. Şi mă chinuie gândul că, orice aş face eu sau cei ca mine, distrugerea va fi oricum înfăptuită.

 

Viitorul ţării sună punk-rock

Acum câţiva ani, eram criticaţi pentru că aveam blue-jeanşii rupţi în genunchi. Acum, ucenicii celor care nu înţelegeau fenomenul umblă în acelaşi fel. Iarăşi, în acele timpuri, aceeiaşi humanoizi ne scuipau pentru cerceii purtaţi în urechi. Astăzi, accesoriile cu pricina au ajuns chiar şi în locuri greu accesibile pentru soare. Pletele, crestele erau arătate cu degetul şi înţepate de priviri răutăcioase. În prezent, nu se poate fără. Diferenţa a rămas în cultural. Orizontul nu-mi dezvăluie această linie. Mi-aş dori, păstrând acelaşi sentiment al perpetuării unor fapte din trecut, să văd la susţinătorii utopici ai viitorului aceeaşi privire a zâmbăreţilor bohemi din trecutul drag mie. Poate, urmărind aceeaşi logică naivă, o să mi-i închipui ascultând Della Reese, la o felie de unt cu pâine, la final de seară. Poate, în aceeaşi închipuire disperată, viitorul o să arate bine. Simplu de bine.