Prima zi de viaţă, ultima zi de şcoală

• Editorial, Frustrări din cartier •

Mi-au rămas în cap câteva cuvinte din discursul primarului manechin Radu Mazăre, în faţa elevilor unei şcoli, în care spune că el a pus mâna pe carte pentru a nu ajunge un fraier în viaţă, să ştie să vorbească şi să se descurce. Practic, acest adevăr reprezintă o adevărată definiţie a idealurilor unei generaţii care acum scrijeleşte pupitrele din clasa de studiu, aruncând cu priviri şmecheroase şi cretă în profesori.

În România de azi, şcoala profesorilor aflaţi mai mereu în grevă şi a elevilor păziţi de gardieni pierde tot mai mult în faţa aşa numitei şcoli a vieţii, a cărei bază de studiu începe din familie şi continuă în mijlocul turmei. A şti să vorbeşti înseamnă două lucruri diferite, dacă ne raportăm la cele două „sisteme de învăţământ”. A şti să vorbeşti corect gramatical, literar sau din orice alt punct de vedere tehnic, aşa cum spune manualul, este înlocuit treptat de a şti să vorbeşti astfel încât să fii tu ăl mai tare, mai şmecher, să obţii ce doreşti, indiferent de moralitate sau legalitate. Propaganda făcută de maeştrii emeriţi ai şcolii vieţii este atât de profundă încât vorbirea corectă a pierdut în esenţa sa conotaţiile şcolii care au modelat-o iniţial.

A şti să vorbeşti echivalează, de fapt, cu a şti să te descurci. Şcoala vieţii este  predată de generaţiile de părinţi rupţi prea brusc de cordonul ombilical al trecutului şi înfipţi mult prea adânc în tenebrele prezentului uitând că şcoala, aşa cum a fost ea gândită din antichitate, reprezintă un reper important în viaţa oricărui membru al societăţii. Iar Statul, cel care patronează flegmatic această instituţie, cultivă tot mai mult tipul de profesor demotivat din prima zi şi dezinteresat în a forma viitori constructori ai unui popor normal.

Radu Mazăre este tiparul noii generaţii de politicieni români. Exemplele şi sfaturile sale au la bază modelul noii şcoli româneşti, în speţă şcoala vieţii, cea care i-a dovedit că a şti să vorbeşti şi a şti să te descurci sunt repere indispensabile în viaţă, aşa cum este călăuzită întreaga societate românească. Şcoala din interiorul clădirii unde sună clopoţelul începe uşor, uşor, să se îndrepte către ultima zi.

Învăţământ, la pământ!

• Editorial, Frustrări din cartier •

Ieri a început şcoala. Cu mic, cu mare, de la clasa întâi până la clasa ultimă de liceu, de la proaspătul elev făuritor de bastonaşe până la şmecheraşul care a renunţat de mult să mai umble cu ţigara palmată pe coridoare, elevii au dat buzna în şcoli, dotaţi cu sictir dar şi cu regulamentarele şi inutilele buchete de flori pentru doamnele învăţătoare, profesoare sau diriginte. Fie că lucrările de renovare au fost sau nu terminate la termen, instituţiile de învăţământ preuniversitar şi-au deschis porţiile pentru un nou an şcolar, fiind pregătite pentru a reîncepe procesul de fabricare a nătrărăilor pe bandă rulantă, vorbele unui mare om în stat.

Acum că şcoala a început, e momentul să înceapă şi jocul de-a greva. Ce poate fi mai îmbucurător pentru un elev după o vacanţă, dacă nu o grevă a profesorilor… Cadrele didactice îşi cer din nou, după cum e şi firesc, dreptul. Dacă vrei să cultivi valori pentru a le putea culege într-un viitor care şi aşa se anunţă destul de sumbru, e nevoie în primul rând de un sistem de învăţământ foarte bine pus la punct. Statul român postdecembrist, indiferent de culorile politice ce l-au dirijat, a avut grijă să dea învăţământului doar cu ţârâita şi numai în situaţii de forţă majoră sau sub formă de pomenii electorale. Nu ştiu în ce măsură se poate pune actualmente problema, pe fondul mult mediatizatei crize economice,  de majorări salariale în breasla profesorilor. Restructurarea formelor de învăţământ care încă poartă strălucirea epocii de aur dar şi menţinerea tinerelor cadre didactice cu experienţă în sistem prin stimularea lor pe latura materială, ar fi trebuit în mod normal să-şi arate deja efectele benefice, acum, după aproape douăzeci de ani de tranziţie.

Dacă până acum mai bine de zece ani, sistemul de învăţământ – marcat în mare parte de aceleaşi valori moştenite din era comunistă – avea nişte repere solide, odată cu începerea operaţiunilor de experimentare a noi şi noi forme de admitere şi de evaluare, acesta şi-a pierdut considerabil din eficacitate. Nu susţin sub nicio formă ideea învăţământului românesc de sorginte muncitorească în care elevul era bombardat cu mii de informaţii inutile. Totuşi, formele actuale de învăţământ, sunt destul de departe de acea formulă optimă vizată. Cu cât mai multe experimente cu atât mai multe generaţii sacrificate. Efectele se vor resimţi când aceste generaţii vor ajunge la maturitate şi nu vor şti încotro să apuce. Până atunci, mai e doar puţin…

Trafic cu eleve la ora de istorie

• Brusturi media •

 

Încadrarea materialelor controversate în paginile publicaţiilor de scandal atrag de la sine corecţii aplicate protagoniştilor surprinşi în diversele posturi dătătoare de mare rating. Un lucru firesc, atâta vreme cât prejudiciul de imagine rămâne o coardă extrem de sensibilă, mai ales într-o societatea în care valorile tradiţionale, condimentate în exces cu smânţă de bun simţ, sunt încă îngurgitate fără prea multe sughiţuri.

Subiectele încinse vând ziarul iar aşa-zişii duşmani ai moralităţii suportă, într-un mod mai mult sau mai puţin justificat, consecinţele faptelor de multe ori săvârşite, nu de puţine ori închipuite.

Devine însă iritant atunci când publicaţii precum Cancan pozează în străjeri ai moralitaţii. Carevasăzică, dupa ce CANCAN a publicat fotografiile elevelor din Arad care s-au sarutat patimas in timpul orei de istorie, sub privirile amuzate ale profesoarei, conducerea scolii a hotarat pedepsirea protagonistelor si a colegilor care le-au fotografiat. Noroc cu Cancan că altfel fetele sigur ar fi luat premiul anului pentru cel mai pasional sărut.

Nu, nu este un lucru deloc la locul lui ca o asemenea scenă să se consume în faţa unei săli de clase cu tot cu profesoară amuzată la catedră. Iar valul de reacţii şi sancţiunile survenite ulterior sunt fireşti şi necesare. Da’ vă doare pă voi la bască dă derapajele etice ale poporului… Asta-i fix pâinea ce-o mâncaţi.

Ar fi o ditamai franzela de halit dacă aţi afla, de exemplu, că imortalizarea momentului a fost comandată de însăşi profa de istorie, care, după un eşec într-o relaţie cu o elevă de a XI-a, a prins drag de una din fetele ăstea două şi a ţinut morţişi să o posede, dacă nu împreună cu directoarea liceului în cursul orei de matematică, măcar în poze.

Una peste alta, că e în pat, în bancă sau la tablă în timpul orei de istorie, sistemul actual de învăţământ devine tot mai incitant. Când eram mai mic, orice nene mă sfătuia să ung şcoala cu untură ca să o mănânce câinii. Păi la câte pisicuţe jucăuşe se zbenguie astăzi prin şcoli, s-a dus dracului cu apetitul câinilor pentru cărămidă. Apropo, ştiţi bancul ăla cu cărămida?

 

Hai să emigrăm fără să ne supărăm!

• Frustrări din cartier •

Am găsit prin presă un raport care reflectă, într-un fel, potenţialul de dezvoltare al României, precum şi nivelul educaţional, social şi cultural al generaţiilor imediat următoare. Pe scurt, se spune că aproximativ o cincime din elevii români şi înscrişi în învăţământul obligatoriu au abandonat studiile. Probabil, nu se pot împărţi între şcoală, muncă şi familie. Le-au ales, se pare, pe ultimele două, dovadă că celula societăţii ocupă un loc important în preocupările acestora dar şi faptul că nu pot îşi pot concepe existenţa fără a munci. Apoi, se mai spune că aproape jumătate din absolvenţii de liceu nu au diplomă de bacalaureat. Evident, au făcut-o din respect pentru natură. S-au gândit că pentru a produce acele diplome dispar nişte copaci, în consecinţă au preferat să protejeze mediul înconjurător. Am mai aflat că circa un sfert din preşcolari nu merg la grădiniţă. Normal. Fiind îndrumaţi de părinţii lor, care au abandonat şcoala pentru a munci, învaţă, de fapt, adevăratele valori ale societăţii. Muncă, muncă şi iar muncă. Încă o cincime din elevii de clasa a patra nu pot înţelege un text scris, spune aceeaşi statistică. Iată o dovadă că micuţii protestează împotriva distrugerii limbii materne şi nu vor să recunoască textele de tip messenger. Bravo lor !
Citind acest studiu, mi-am dat seama că poporul are viitorul asigurat. Pot, deci, fugi liniştit din ţară.

Călătorie iniţiatică. Episodul 1: Frivolă la clasa I

• Brusturi media •

Începerea noului an şcolar a adus cu sine o întâmplare ieşită puţin din comun sau, mai inspirat spus, scoasă mai mult de sub tricou. O şcoală din Targovişte a primit Abecedare şi Matematici de clasa I împachetate în postere cu femei îmbrăcate sumar. Un lucru de-a dreptul revoltător! Cum au putut nemernicii să îmbrace copertele unor amărâte de manuale cu femei dezbrăcate? Ce vor înţelege acum copiii ăia când li se va pomeni de o carte bună? Că aceasta trebuie să aibă silicoane? S-au creponat paginile Abecedarului de indignare. S-a înmulţit operaţia de împărţire. Este un sacrilegiu!

Mă tot întreb care au fost resorturile ce i-au determinat pe împachetători să purceadă la o astfel de solutie. Se zugrăvea în tipografie sau în depozit şi a fost nevoie să se descotorosească rapid de afişe, iar dintr-o pudoare excesivă, ca să nu sesizeze careva conţinutul carnal al hârtiei, au ales să le sustragă din locaţie în acest mod? Sau au înlocuit hârtia dedicată iniţial împachetării cărţilor cu filele din revistele pentru adulţi din considerentul că putorile alea despuiate şi-ar lăsa transpiraţia pe bucata de brânză prospătă? Ori poate au vrut să scoată în evidentă ţâncilor strânsa legătură ce a existat între matematică şi pronunţarea vocalelor încă de la începuturi, şi anume: un număr bine dat atrage după sine o simfonie a vocalelor.

Obrazul românesc bate limba franceză

• Brusturi media •

Exista un nou scandal suculent in presa despre o profesoara de franceza din Zalau, protagonista unor inregistrari video mai mult decat fierbinti, care ar lasa cu gura cascata orice domnisoara profesoara ajunsa la menopauza. Materialele au fost realizate chiar de sotul doamnei, iar publicarea lor abuziva a fost posibila, din cate am inteles, dupa ce calculatorul pe care erau stocate a fost dus intr-un service din localitate pentru ingrijiri medicale. Atentie la neatentie! La aflarea vestii ca inregistrarile cu ea si sotul ei circula slobode prin oras, profa s-a autodenuntat, daca se poate spune asa – caci nu a savarsit nicio crima, nici macar una impotriva moralitatii – la Inspectoratul Scolar. Ce a atras dupa sine toata tarasenia, e lesne de inteles.

Suspendarea din functie a doamnei profesoare, de catre forururile abilitate, nu ar insemna decat o alta lingura de prejudecati presarata in oala cu false valori morale ce inca mai sunt servite de catre sistemul de invatamant romanesc. Surprinzator sau nu, conceptele de viata publica si de viata privata sunt notiuni absente sau extrem de vagi. Inca ne mai aflam sub efectul celor 50 de ani de comunism ce se resimt si acum in toate incheieturile mediului social.

Problema nu e ca femeia s-a lasat trasa in poze, pe video sau oriunde altundeva in compania sotului – ca sa vedeti nesimtire din partea dumneaei, pai tocmai cu sotul? – la intimitatea conferita de cei patru pereti ai cuibului conjugal. Problema nu e nici ca cei care se fac vinovati in totala masura sunt cei care i-au violat intimitatea si au facut publice astfel de materiale defaimatoare. Problema este ca doamna profesoara a putut sa se preteze la asemenea activitati degradante. Pai tocmai dumneaei, care era o persoana respectabila!? Cum e posibil ca o profesoara, si directoare, cand pe deasupra cand pe dedesubt, sa se injoseasca in asemenea hal!?

Tagma profesorilor este consternata. Profesorul de matematica nu o mai poate privi in ochi pe doamna directoare, nedezlipindu-si ochii din decolteul acesteia, profa de economie realizeaza ca exista si alte pozitii decat cea a misionarului, profa de chimie – care nu concepea procrearea decat in eprubeta – nu poate tolera asemenea grosolonie, profa de biologie se simte mai stanjenita decat la lectiile in care le preda elevilor aparatul de reproducere, profa de geografie vede in premiera intr-o stalactita, simbolul falusului, profa de romana sustine ca nu stie nimic despre asperitatile limbilor straine. Sa fie ipocrizie? Sau profa de franceza a pus punctul G direct pe “i”-urile din rigiditatea sau frigiditatea altora?

Cica, daca nici oamenii cu atatea studii nu se pot abtine de la asemenea porniri primare, ce pretentie sa mai avem de la copiii nostri?! Adica cum? Adica ar trebui sa existe o relatie direct proportionala intre functia detinuta sau pozitia ocupata in societate si pudoarea ce trebuie sa ne-o insusim? Adica un cuplu de muncitori necalificati pot cobori pana la un asa grad de degradare, incat sa se poata fute in draci, pe cand un cuplu cu un el si o ea, ditamai directorii, nu pot decat sa se tavaleasca platonic pe intuneric prin cearsaful de carti sau sa se dedea abstinentei absolute. D-aia, chindar fiind, ajunsesem sa ma intreb daca pe fi-su profului de istorie nu l-a adus chiar barza, pentru ca profesorii, oameni elevati, nu pot face treaba aia murdara de care tocmai ce aflasem si eu.

Ce s-a intamplat cu doamna profesoara la ea in dormitor, e numai treaba ei si-a lu’ barba-su. Si opinia publica si comunitatea ar trebui sa discearna intre viata publica si viata privata. Nu mai socotesc ca, daca era vorba de un barbat, era doar curvar si atat, dar acum, ca e vorba de o femeie, avem grija sa o ponegrim, anulandu-i intr-o clipita toate calitatile de care a dat dovada pana acum. Mentalitate retrograda, rurala, in care o femeie care capata aspiratii si incepe sa rupa liniile rigide trasate de comunitate, se izbeste subit de invidia sau ignoranta celorlalti (in special celorlalte), ajungand intr-un final sa fie etichetata drept curva sau nebuna.

Nota discordanta

• Idei fertile •

Astazi e prima zi de bac. Atat examenul oral cat si examenul scris, sustinute la limba si literatura romana, se poate sa nu fi fost pe gustul tuturor candidatilor.

Sesiunea aceasta ma astept sa aflam care este legatura dintre Scoala Ardeleana si castigarea campionatului de fotbal de catre CFR Cluj, care a fost cauza accidentarii la picior a gagicarului ala cu nume de bulevard, din tabloul Apus de Soare sau ca versul liber dateaza de mii de ani si e originar din zona dacilor liberi. Asemenea, am putea afla cate victime s-au inregistrat dupa ce padurea de argint si-a scuturat frunzele, am putea avea primele elemente de legatura dintre romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu si epopeea Elodia de Dan Diaconescu, sau sa stim, in premiera, care este diferenta dintre Racnetul Carpatilor si racnetul milioanelor de lei de la taticu. Daca vom reusi sa aflam si cine este autorul baladei Miorita si ca Gigi Becali este unul din descendentii sai directi, sau ca Scrisoarea lui Neacsu din Campulung este episodul pilot al operatiunilor valiza cu euro, atunci lista ar fi completa.

“Victore, viata fara poezie, e pustiu!”