Pârnaie de prost gust

image_125145071248164600_1Daranee Charncherngsilapakul, membră a “Cămăşilor Roşii”, a fost condamnată la 18 ani închisoare pentru că a insultat familia regală a Thailandei în trei rânduri în timpul unor manifestaţii anti-guvernamentale. Se pare că în Thailanda crima de lezmajestate este luată foarte în serios, imaginea familiei regale fiind protejată de o legislaţie extrem de severă.

Din păcate, autoritarismul şi obtuzitatea politică nu fac parte numai din viaţa politică a României. Se pare că prostia şi politica pumnului în gură se aplică şi în alte state remarcate prin mizerie şi lipsă de educaţie. În cazul acesta nu pot spune decât că un ochi îmi râde şi unul plânge. Deşi mă bucur că astfel de politici nu se mai aplică în România, mi-e ruşine să observ că, neoficial, această tehnică se aplică zi de zi în viaţa tuturor. Puterea şi autoritatea, în lipsa educaţiei, nu pot naşte decât monştri care ne sugrumă vieţile şi libertatea de exprimare. Chiar dacă în România, nu se mai poate vorbi despre închisoare pentru astfel de manifestări, bălăcăreala, hăhăiala şi prostul gust încă ameninţă libertatea de exprimare.

Deciziile iresponsabile de genul celei luate de justiţia Thailandeză nu pot fi luate decât în cazul unui stat autoritar nedemocratic sau în cazul unui exces de zel prost înţeles şi aplicat de executanţi fără creier. Paralela între ei şi noi este clară cu atât mai mult cu cât lipsa de discernământ moral este evidentă şi în cazul de mai sus dar şi în can-can-urile zilnice din politica românească.

Se pare că singurul lucru care face diferenţa între absurdul din Thailanda şi prostul gust din România este nivelul educaţiei populaţiei şi a toleranţei acesteia la nesimţire. Dacă lucrurile stau într-adevăr astfel, oare câte decenii ne trebuie pentru a deveni, precum concetăţenii noştri europeni, mai puţin toleranţi la nesimţire şi tupeu de neam-prost?

Ţara între-bare

romaniaDe ce au, de exemplu francezii, reţeaua de drumuri aşa de bine pusă la punct? Ca să înainteze nemţii mai repede sau pentru că s-au învăţat mine de când negustorii rămâneau cu căruţele împotmolite în hârtoape de li se împuţea brânza? Sau poate că e nevoie să se asfalteze în fiecare an, în prag de Turului Franţei? De ce ei au un motiv,  iar noi nu? Oare pentru că, deşi suntem prevăzuţi bine-mersi cu picioare, noi încă mergem de-a buşilea?

Şi de unde, mă rog, precizia asta tipic nemţească. E furată cumva de la ceasul elveţian? Ori pur şi simplu neamţul s-a speriat atunci când l-a văzut pe italian muncind? Şi cum reuşesc nemţii să ajungă cu capul aşa limpede la muncă după ce tulbură berile toată noaptea? Şi aşa, în general, de ce la ei lucrurile funcţionează iar la noi nu? Unde greşim noi? De fapt, nu… Unde NU greşim noi?

De ce englezii tot re-inventează muzica de zeci de ani buni? Pentru că se plictisesc stând în casă de la atâta ploaie căzută din cer sau pentru că au stadioane unde îşi pot ţine concertele? Oare dacă ar fi prins şi la ei maneaua, cât de uşor le-ar fi fost apoi să promoveze acest nou gen muzical şi peste ocean? De ce ei scot muzicieni pe bandă iar noi încă mai visăm la şlagărele de altădată? Unde a greşit Mirabela şi unde a punctat decisiv Loredana în cariera muzicală post-decembristă?

Ce? De ce? Unde? De unde? Cât? Cum? Cum, necum, nu mai obosim să ne tot întrebăm: ăia cum pot, iar noi nu? Ideea este că reversul acestor întrebări, în esenţa lor constructive, se evidenţiază imediat ce se constată enorma diferenţa. Atunci, românul se resemnează instant. Pizda mă-sii! Cum să-i ajungi p-aştia din urmă. Ş’apoi, la ce atâta trudă… Ce bine ar fi dacă am avea o baghetă magică care să le rezolve pe toate.

Şi-acu stau să mă întreb: n-ar fi mai benefic ca până la următoarea incantaţie să purcedem şi să luăm lucrurile uşor, aşa cum credem noi că e mai bine!? Că vorba aia: la noi nu-i ca la ei, şi nici invers.