Cum a ratat Băsescu vata pe băţul din ureche

Cel mai mare înotător de dimineaţă al statului, respectiv domnul preşedinte Traian Băsescu, a ajuns săptămâna aceasta la secţia ORL a Spitalului Militar deoarece şi-a introdus invers un beţişor de ureche.  Imprudenţa ce ar fi putut să-l coste jumătate de auz  s-a consumat imediat după ce şeful statului şi-a terminat obişnuita şedinţă de înot matinală,  în timp ce discuta la telefon lucruri importante cu unul dintre ministri.

Că domnul preşedinte a fost precaut şi a ales să meargă la control pentru a nu se ivi complicaţii, pot să înţeleg. Cum ar putea un preşedinte într-o ureche să mai asculte glasul poporului?

În schimb, nişte semne de întrebare s-au iscat atunci când m-am gândit la cum a reuşit domnul preşedinte să-şi introducă invers tocmai un beţişor de ureche.

Deci, am avea aşa:

Varianta 1: Domnul preşedinte a folosit un model de beţişor de ureche Tirbuşonul lui Traian.

1

Varianta 2: Domnul preşedinte şi-a introdus în ureche patul unui model de beţişor Kalasnikov – pentru preşedinţi puternici.

2

Varianta 3: Domnul preşedinte a folosit un beţişor de ureche clasic căruia i-a îndepărtat şomoiogul de vată de la unul din capete pentru a o îmbiba cu boramid şi a o plasa la una din măselele la care a prins curent în vizitele din timpul inundaţiilor.

3

Dacă nici una din variantele de mai sus nu este adevărată, atunci e clar: beţişorul nici măcar nu l-a atins şi-a fost un trucaj ordinar.


Un gest, două mânuţe, 3 Dorinţe

„Ce poate fi mai înduioşător decât zâmbetul sau plânsul unui copil? Ce te face să te simţi mai bine? Să priveşti un copil zâmbind sau să ignori plânsul şi suferinţa lui? Noi ne dorim să vedem cât mai multe chipuri zâmbind. Şi pentru că dorinţa nu este suficientă,  haideţi să luptăm pentru micuţii mai puţin fericiţi şi mai puţin feriţi de necazuri.
Plânsul unui copil nu poate trece neobservat, el atrăgând atenţia chiar şi celor mai ignorante persoane, iar zâmbetul celor mici luminează şi cele mai întunecate suflete!

Empatia este primul semn că vrei să devii mai bun. Din fericire, există şi oameni care pot oferi din inimă fără a pretinde nimic în schimb. Iar când mai mulţi asemenea oameni se întâlnesc, se pot naşte lucruri frumoase.

În acest fel s-a născut şi proiectul 3 Dorinţe, un proiect tânăr, care a început anul trecut în decembrie, între prieteni, din dorinţa de a-i ajuta pe copiii fără posibilităţi materiale internaţi la spitalul Fundeni. Hăinuţele, jucăriile, fructele şi dulciurile strânse atunci, punând mână de la mână, au reuşit să aline pentru o seară suferinţele unor copii neajutoraţi, reînviind spiritul Crăciunului de care niciun copil nu ar trebui privat, într-un spaţiu deopotrivă al suferinţei şi al speranţei, spitalul.

Şi pentru că un lucru frumos nu ar trebui să se termine niciodată, anul acesta, aceeaşi oameni şi-au îndreptat atenţia şi către copiii internaţi la spitalul Victor Gomoiu, făcând un apel la orice voluntar doritor să se alăture acestei cauze, contribuind cu medicamente, haine, electrocasnice, jucării şi nu în ultimul rând, cu speranţă. Nici copiii internaţi la spitalul Fundeni nu vor fi uitaţi. Şi lor li se va oferi iarăşi o mână se ajutor, vizând în special problema lipsei medicamentelor.

Cu cât se vor aduna mai multe donaţii, cu atât mai mulţi copii nevoiaşi se vor bucura de ele. În cazul în care se vor strânge mai multe jucării şi hăinuţe atunci pachetele vor fi oferite copiilor din spitalul Fundeni.

După cum ei înşişi susţin, coordonatorii proiectului au gânduri mari. Tot ce trebuie să facem noi, ceilalţi, este să oferim o mână de ajutor.

Cei care vor să afle mai multe despre proiect pot accesa adresa virtuală a acestuia aici. Lista medicamentelor de care copiii au nevoie o puteţi găsi pe site-ul campaniei dând click aici iar pentru modalităţi de strângere a donaţiilor puteţi afla mai multe detalii aici.

În urma “Morţii domnului Lăzărescu“

După ce am văzut Moartea domnului Lăzărescu cu ochii, am simţit o amărăciune care îmi inunda tot corpul. A fost un sentiment care s-a amplificat treptat, treptat pe măsură ce bolnavul îşi urma neajutorat retragerea din scena vieţii, condamnat la indiferenţă. Nimic din cele surprinse de regizor nu a fost exagerat.
Toate hibele unui sistem medical putred care au făcut posibilă consumare acelei drame a bolnavului plimbat de la un spital la altul, toate aceste lipsuri şi-au găsit deja loc, în mintea oricărui posibil muşteriu al acestui sistem imperfect, într-un imperiu al resemnării. Şi nu de puţine ori întâlnirile cu sistemul medical românesc, dar nu numai, se reduc în toată gradoarea lor la un decor de-al lui Kafka în care personajul principal, oricare dintre plătitorii asigurărilor medicale, dă piept cu implacabilitatea dar şi cu însăşi inutilitatea bine făcută.

Ce s-a întâmplat vineri la Slatina cu bărbatul de 62 de ani care a murit după ce a fost plimbat patru ore de la o secţie la alta, întocmai ca protagonistul din filmul lui Cristi Puiu, nu scoate în evidenţă decât un alt episod al crimei mascate cu premeditare. Este de incidenţa penalului ca un medic să refuze dreptul la viaţă al unui pacient prin pură indiferenţă. Iar cinismul şi lipsa oricărei fărâme de umanitate ale unor medici sunt de-a dreptul înfiorătoare. Sunt perfect de acord că meseria de medic să dezumanizează. Este o măsură de precauţie pe care fiecare practicant al meseriei acesteia e nevoie să şi-o ia. Nu ai cum să fi receptiv şi să te laşi copleşit de problemele tuturor pacienţilor. Orice medic ar claca emoţional la câte drame trec prin faţa lui. Ca medic e firesc să vezi lucrurile detaşat. Dar de la o atitudine distantă deloc privată de profesionalism până la indiferenţa în serviciu este un hău imens. Un hău care s-ar umple cu ani buni de închisoare.

În cazul petrecut la Slatina, o comisie de anchetă s-a instituit imediat ce vestea privind condiţiile inumane ale morţii unui pacient s-a transformat în ştire. Şi au căzut şi capete, cu toate că toţi cei implicaţi în aceast caz au susţinut cu tărie că şi-au îndeplinit întocmai atribuţiile. Faptul că s-a aşteptat o oră şi jumătate confirmarea că pacientul are asigurare medicală a fost considerat o măsură procedurală firească de cel ce a pus-o în practică.

Dar şapte destituiri din functie nu pot acoperi neglijenţa ce a condus la moarte unui om. Toate măsurile drastice, care de altfel se impuneau, şi toate acuzele vehemente ale unui ministru al sănatăţii absolut siderat nu au anvergura morală să acopere cele întâmplate. Nu pot face uitate nici măcar actele similare care s-au petrecut în anii precedenţi în acelaşi cadru având în mijloc personaje din rândul aceloraşi medici, pentru că nu mai departe de anul trecut un copil rom în vârstă de un an şi jumătate, singurul supravieţuitor al unui incendiu, a fost plimbat timp de o oră de la o secţie la alta din cauza unui medic care a refuzat internarea sa pe raţiuni rasiale, în acelaşi registru alt medic, ortoped, fiind reclamat că ar fi folosit în timpul unei operaţii un cleşte de tăiat sârmă. Şi câte şi mai câte cazuri similare or mai aştepta să iasă la iveală. Revoltător este că în aproape fiecare situaţie e nevoie de o nenorocire mult mai mare pentru ca ele să fie auzite de cine trebuie şi ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

Şi acum vine întrebarea: când sunteţi parte dintr-un sistem sanitar ca cel blamat până acum, cum preferaţi să acţionaţi în situaţia unei extreme urgenţe? Să bagaţi plicuri cu bani în buzunarele doctorilor pentru a le câştiga atenţia sau să refuzaţi încurajarea dării de şpagă, lăsându-i pe ei să-şi facă treaba cum ştiu mai bine? Când şi unde se va rupe cercul ăsta vicios?