Ieri dimineaţă dacă nu mă înşel, când mă uitam sau visam că mă uit la televizor, pe sport.ro mi-a atras atenţia o secvenţă de vreo zece-cinsprezece secunde în care două dudui trăgeau de un microfon. Prima dintre ele, care părea o reporteriţă 4×4, adică de teren, adică una care transmitea în direct din teritoriu, o făcea puţin mai discret deoarece chiar era în toiul unei transmisii în direct (sau cel puţin aşa lăsau impresia imaginile). Cea de-a doua duduie, care se dorea aterizată cumva pe neaşteptate în cadru, trăgea de microfonul ăla cu vigoarea şi încăpăţânarea unui copil dornic să-şi recupereze jucăria înstrăinată.

Dar de ce să îţi doreşti, ca femeie, cu atâta abnegaţie un microfon!? Răspunsul n-a întârziat să apară în josul ecranului, ambalat într-un mesaj de genul: “pentru că bărbaţii iubesc doar sport.ro”. Apoi s-a revenit în studio.

Acuma, dincolo de simbolul falusului subtil strecurat sub husa microfonului ce vibra complice la dorinţele arzătoare ale duduii neglijate de bărbatul devorator de sport, mi-a năvălit în cap – ăla de pe umeri – o erectă nedumerire: cum poţi face sex, bărbat fiind, cu un post de televiziune altfel decât nebăgându-ţi pula în el? Copyrigher-ii ăia şi-or fi pus-o? Problema adică…