Ieri a intrat în vigoare legea conservării informaţiei. Tot ce înseamnă convorbire telefonică, SMS, e-mail sau BUZZ pe messenger va fi pus spre păstrare timp de şase luni în debaraua fiecărui operator de telofonie fixă/mobilă sau provider de internet. În toate aceste şase luni, singurii care vor avea acces la “borcanele” cu biţi vor fi băieţii de la MAI, SRI, SIE sau Parchet şi asta doar dacă un procuror sau un judecător le-o va îngădui.
Ei spun că toate aceste măsuri au fost luate sub semnul siguranţei naţionale. Chiar aşa!? Miroase a încercare de control total de la o poştă electronică.
Aşadar, dacă planează suspiciuni asupra unor persoane, cum că acestea ar atenta la siguranţa statului, atunci da! Obţineţi mandat şi ascultaţi-i sau căutaţi-i p-ăştia şi în cur. Dar nu confiscaţi voi pasaje întregi de intimitate a unei întregi naţiuni! Păi ce facem? Ne întoarcem de unde am plecat în ’90?
Oricum, cine este atât de naiv să creadă că băieţii nu erau pe fir cu mult înainte de aplicarea legii, înseamnă că trăieşte în alte coordonate. Nu ştiu de ce am eu impresia că ascultatul telefoanelor sau urmărirea poştei electronice e văzută în interiorul structurilor de supraveghere ca un mijloc comun de distracţie. Păi ca exponent al serviciilor secrete, să violezi intimitatea marilor rechini nu prea se poate; lanţul e mult prea strâns iar interesele sunt mult prea mari. E ca în natură. Cât timp arealul pune la dispoziţie hrană suficientă, marii prădători se ignoră reciproc. Şi cum nu sunt aşa de mulţi subiecţi ca să acopere nevoile agenţilor, aceştia din urmă trebuie să-şi testeze şi ei aparatura. Şi atunci ce fac? Îşi ciulesc urechile sau îşi cască ochii la ce mai spun cunoscuţii, la ce mai bârfesc vecinii sau la cum se mai alintă fosta prietenă cu actualul iubit.
Nu am nimic împotriva supravegherii traficului infomaţional atâta vreme cât acţiunea este făcută în slujba cetăţeanului şi este focalizată explicit asupra unor persoane sau grupuri care sunt considerate potenţiale pericole. Nu mai pun la socoteală inutilitatea acestor măsuri când e lesne de înţeles că, în mare parte, şi cei urmăriţi cunosc fel de bine cum să le preîntâmpine. Ce e alarmant este că s-a creat un cadru absolut legal prin care organismele statului pot avea acces direct la intimitatea “electronică” a oricărei persoane.
Ce să mai… goana informatică ne ajunge din urmă, ca să zic aşa. Lumea începe să arate aidoma societăţilor închipuite în filmele SF din anii ’90. În curând, o lege va obliga toţi cetăţenii să aibă CNP-ul imprimat pe braţ sub forma unui cod de bare. N-ar fi mai simplu aşa? Să te semnezi cu cititorul de coduri de bare? Iar când cineva va fi dat în urmărire generală, codul lui personal va fi invalidat astfel încât dacă va trece prin filtrele electronice ale unui hipermarket, acestea vor începe să ţiuie ca în cazurile sustragerii de produse.