Hruşcă şi istoria muzicii. Material de extrasezon.

Iarna e pe terminate. Ultimul spârc al anotimpului rece se încăpăţânează să se facă remarcat în puzderia de mărţişoare, ghiocei, zabliuţe şi alte simboluri vestitoare de primăvară.  De fapt, dacă e să o luăm altfel decât aşa, contrar statisticilor doamnei Romica Jurcă, iarna în Europa intră pe o pantă ascendentă imediat ce Ştefan Hruşcă îşi termină de cântat şi ultimul colind şi îşi ia zborul spre Ţările Reci, acolo unde se retrage pentru a pregăti invazia spirituală de Crăciunul următor. Dar, chiar şi în absenţa muzicii, aura Întâiului Colindător ne călăuzeşte destinele .

Revista Cioburi a reuşit să adune o serie de declaraţii ale marilor artişti rock ai lumii care demonstrează indubitabil influenţa lui Ştefan Hruşcă asupra fenomenului muzical internaţional. Iată doar câteva dintre ele:

Roger Waters (Pink Floyd): ideea albumului The Wall ne-a venit în timp ce urmăream  nişte imagini cu Ştefan Hruşcă jucând pereţelul în curtea şcolii.

Jon Lord (Deep Purple) : piesa Child in time a fost compusă după ce am văzut o poză de la botezul lui Ştefan Hruşcă.

Paul McCartney (Beatles): consider că e momentul ca toată lumea să ştie că melodia Let it be este un cover după piesa Ler It Be, o piesă interpretată de un puşti pe nume Hruşcă.

James Hetfield (Metallica): am compus piesa Nothing else matters după ce am avut ocazia să-l cunosc pe Ştefan Hruşcă.

Jimmy Page (Led Zeppelin): Kashmir este un tribut adus primei flanele de caşmir a lui Ştefan Hruşcă.

Kurt Cobain (Nirvana):  După ce am auzit primele acorduri ale acelui român, aveam a doua zi pe portativ celebra Rape Me. (fragment din jurnalul solistului, găsit după sinuciderea sa).