Când e destul?

• Frustrări din cartier, Promo •

Căutând inspiraţia mult dorită, am încercat să citesc tabloidele de succes ale unui popor mediocru. M-a uimit cât de consecvent este subiectul “ţâţe”. De vedete, de viitoare vedete, de bărbaţi transformaţi în fetiţe, nu contează, ţâţe să fie. Mulaje de ţâţe ale unor vedete apărute pentru singurul talent de a fi bisexuale, scoase la licitaţie în scopuri caritabile. Nu contează, tot ţâţe…

Louis Vuitton îşi prezintă noua colecţie de bijuterii în acelaşi tabloid şi… ce să vezi…o pereche de sâni, ce-i drept frumoşi. Eu nu am observat bijuteriile decât după ce am citit titlul articolului.

Acum, din prisma unei femei cu un bust nu prea generos, mă întrebam de ce se pune atât de mult accent pe acest accesoriu; spun accesoriu deoarece nu mai reprezintă de mult o parte a unui corp. Mă rog, invidii…

De ce se investeşte atâta hârtie şi peliculă pe acest lucru? Oare avem o naţie de bărbaţi care au avut refuzate aceste imagini şi explicaţii asupra corpului omenesc de mici copii până la maturitate, oare mamele lor nu au făcut niciodată baie cu ei, să poată vedea diferenţele şi să le înţeleagă?

Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt deloc o persoană pudică, dar deja ajungi să te saturi de aceste lucruri. Vorbesc în numele meu, că uitându-mă la colegii de birou, văd că nu se satură.

Mă gândesc, dacă deţineam şi eu o pereche de asemenea accesorii, ajungeam mai departe în viaţă? Aveam mai multe beneficii? Răspunsul a venit din partea celor de lângă mine: “Da… ţâţe… ţâţe…”

Şi de ce nu sunt tabloidele pline de penisuri, de exemplu? Nu studiile au arătat că sunt de patru ori mai multe femei decât bărbaţi ? Chiar ni s-au dat peste cap valorile, nouă femeilor ? Eu vreau să văd trupuri de bărbaţi bine făcuţi, cu bărbăţiile la vedere, schimbând o roată, gătind o ciulama sau chiar prezentând dezbrăcaţi rubrica meteo. Un băiat cu recuzita bine pusă la punct nu ar mai avea nevoie de telescop pentru a arăta gradele şi zonele ţării. Aşa da spectacol…

Fetelor… trebuie să facem revoluţie! Nu mai vrem ţâţe în ziare, vrem penisuri! Sau sunt singura cu astfel de dorinţe?

Ar trebui să mă semnez anonim la acest articol. Să nu le vină masculilor vreo idee să mă tragă la răspundere dacă devenim un popor cu altfel de valori expuse public decât cele anatomice.

Diana

Ţâţa oltenească

• Martor şi tartor, Promo •

Am avut ocazia zilele trecute să dau o raită prin Craiova. Nu mai fusesem niciodată, nu prea ştiam la ce să mă aştept mai ales că auzisem cum că ar fi unul din oraşele  populate excesiv de „indiromi” ( denumire universală ce se doreşte a fi adoptată de cei mai mari lideri ai purtătorilor de talent şi magie indusă progresiv).

Sincer nu mi-a displăcut oraşul, ba chiar am rămas uimit de curăţenia de acolo. Centrul lor aduce mai mult a orăşel de munte, nu ştiu, probabil a fost construit de o mînă de oameni din Caracal, în argumentarea acestei idei venind: trecerea de pietoni doar pentru un singur sens de mers, urmând ca de la jumătatea drumului fiecare să se descurce cum poate, precum şi un indicator rutier ce indica obligatoriu stânga deşi practic asta ar fi insemnat să intri într-o scară de bloc.

Afară, fiind o zi toridă am avut plăcerea de a-mi îmbăta privirea cu numeroase perechi de ţâţe. Toate, repet toate, persoanele de sex feminin, până în 40 de ani, care umblau brambura pe străzi, aveau maxim un top si o fustiţă scurtă pe ele. Îşi etalau cu o dezinvoltură nurii şi fesele mai ceva ca pe plajele din Los Angeles. De departe oraşul cu cele mai multe kilograme de mameloane pe metru pătrat din ţară.

Am văzut munţi de ţâţe, cataloage întregi suficiente pentru a-i îndrepta privirea şi domnului Ciorbea. De la cele mici, necoapte, care mijeau încet prin sutienele cu două numere mai mari, până la ugerele care testau puterea bretelelor transformate în scripete. Indiferent că fetele nu aveau o mână, că mergeau crăcănat, ori că aveau adevarate găuri de obuze pe tenul oltenesc, ele îşi etalau în speranţa că vor ajuta la creşterea pozitivismului românesc mult mai eficient decât au făcut-o terţi scriitori.

Şi din câte am văzut oltencele au observat că mâncarea sărată învinge orice endocrinolog de la noi din ţară.

Vă sfătuiesc să vizitaţi Craiova într-o zi ploioasă altfel riscaţi să rămâneţi cu prazul necules în mână.

Invazia ţâţelor contra Jigodiei

• Editorial, Martor şi tartor •

E prea târziu să-mi fac o cafea şi încerc să-mi impun în gând că mă voi trezi odată ce voi inspira aerul rece al dimineţii de vară. Imediat ce trec de pragul uşii ce se închide cu zgomot în urma mea, dau ochi în ţâţe cu vecina de vis-a-vis, care tocmai îşi începe şi ea dimineaţa cu un plimbat de câine în jurul blocului. Pe cât de rău îmi pare că trebuie să părăsesc acest cadru care trezeşte mai degrabă Jigodia din mine decât pe mine însumi, pe atât de bine îmi pare că nu e singura pereche de ţâţe pe care o voi vedea în această dimineaţă.

Este, într-adevăr, un spectacol de forme oriunde îţi îndrepţi privirea, de la stânga la dreapta mere, pere, pepeni şi silicoane (mai rar prin Drumul Taberei dar dacă manelistu’ cu muşchi lucraţi la sală nu te ia cu maşina dimineaţa, trebuie să te înjoseşti la un troleu). Ajung destul de uşor în staţie unde prizonierii transportului în comun aşteaptă înfriguraţi următoarea cursă spre centru. Fac o scurtă trecere în revistă a primatelor de sex feminin şi o observ pe blonda de 8:10 încercând să se facă remarcată printr-un decolteu aproape inexistent, pe bruneta fără sutien, cu sfârcurile întărite, al cărei prieten/gibon ( triped de-acum ) mai are un pic şi face harakiri că ne uităm toţi la ea şi, în final, cele două prietene minore cu ţâţe în “do major” ce-mi trezesc şi mie şi Jigodiei sentimente cu cătuşe. Nimeresc în troleu strivit de blondă şi de minore, stingherit de gândul că ar trebui să le spun să facă o chetă pentru a-mi lua un fermoar nou pentru pantaloni. Doar două staţii şi lentilele mele se mulează pe ţâţele blondei. Reuşesc să cobor fără să-mi dau drumu’ şi păşesc un pic mai relaxat către un grup de masculi tâmpiţi de soare care parcă se roagă la unison pentru o scurtă ploaie de vară ce ar transforma intersecţia într-un concurs spontan de tricouri ude. Ne rugăm împreună acum!

Acestea fiind spuse, îmi dau seama că suferim, noi masculii, de sindromul “ţâţe”. Avem atacuri de panică atunci când suntem înconjuraţi din toate părţile de purtătoarele acestor obiecte, nu mai ştim unde să privim sau spre care dintre ele să salivăm. Să nu vă imaginaţi doamnelor şi domnişoarelor că în timpul verii mai exista vreun mascul normal, toţi ne transformăm în mitocani şi ne puteţi recunoaşte pe stradă după pupilele dilatate, iar asta dacă vă uitaţi în ochii noştri, nu spre şliţ.

Nu e cazul să ne învinovăţiţi, voi creaţi această situaţie prin atacul ţâţelor iar noi nu putem răspunde decât printr-un comportament cu caracter de Jigodie!

Să înceapă concursul!

Ţâţe de vară

• Editorial, Idei fertile •

Unul dintre principalele efectele ale căldurii venite odată cu vara în mediul urban este invazia ţâţelor. Că sunt mici sau mari, trecute sau în plină expansiune, plictisite sau jucăuşe, extrem de apropiate sau certate, siliconate sau naturale, săltăreţe sau cu suspensiile stricate, ţanţoşe sau lăbărţate, gemenele de sub bărbie atacă ochiul clocotind de hormoni al masculului prin modul în care se lasă descoperite. Pentru o mai uşoară identificare, iată o categorisire a puzderiei mamare după gradul de expunere într-o zi obişnuită de vară.

Prima categorie este cea a ţâţelor sfioase. Acestea sunt cele care din variate motive nu se arată în public. Fie că sunt lăsate cu totul acasă de către stăpână sau fie că sunt luate mereu la purtare, ele preferă sau sunt obligate să se ascundă în spatele textilei. Cele luate la purtare se împart la rândul lor în mai multe categorii: ţâţele ninja – cele care au abilitatea de a se face nevăzute la orice oră din zi şi din noapte, ţâţele bufant – cele care se ascund sub veşmânt ca sub un cort de patru persoane şi ar mai fi şi ţâţele basorelief – cele care în dorinţa lor de evadare, împing cu forţă în textila ce le îngrădeşte, dând naştere unor forme de la cele mai sublime la cele mai înfricoşătoare. Ţâţele basorelief sunt acea categorie de ţâţe defavorizate, care deşi vor să se expună, sunt condamnate la claustrare. Deşi sunt încadrate la categoria ţâţelor sfioase, multe din ţâţele basorelief sunt foarte temperamentale. Gradul de revoltă al acestora este dat de tensiunea firelor din textilă. Aparent sfioase, unele dintre acestea posedă un potenţial diabolic, făcând ravagii în rândul trecătorilor ori de câte ori sunt lăsate să se manifeste în voie.

Marele avantaj al ţâţelor sfioase este că ascund odată cu ele nevăzutul. Pipăitul şi palpatul, depind de fiecare caz în parte.

O a doua categorie de ţâţe, de altfel cea mai răspândită pe timpul verii, este categoria ţâţelor clasice. Acestea, deşi nouă nu ni-l arată, îşi văd lungul sfârcului. Aflate sau nu la umbra sutienului, fie că încap perfect în două cupe de şampanie sau fie că umplu două ligheane de zece litri, fie că stau cuminţi la limita decentă a decolteului sau fie că schimbă priviri obraznice prin bluza transparentă cu cei ce-şi înfig privirea în ele, această categorie de ţâţe domină jungla de asfalt. Iar dacă se întâmplă, şi se întâmplă destul de des, să iasă în evidentă, acestea o fac întotdeauna prin atitudine.

Ultima categorie de ţâţe dar nu cea din urmă este categoria ţâţelor excentrice. Aici se încadrează toate ţâţele care ar renunţa chiar şi la sutien să rămână ele însele în ţâţele goale, dar nu o fac din unele considerente ale eticii. Aici putem vorbi de la ţâţişoarele merişoare care lasă un gust uşor acrişor în gură până la modelul buldozer care te lasă cu gura cu totul căscată. Nu contează… Cu cât gradul de expunere este mai mare cu atât sunt supuse mai mult privirilor arzătoare din partea curioşilor.

Statistic vorbind, cea mai fatală subcategorie a ţâţelor excentrice este constituită de modelul buldozer. Acesta este caracterizat prin dimensiunile crescute ale cupelor dezvelite până la baza sfârcului, susţinute de nişte accesorii fragile care par că pot ceda în orice clipă, cupe organice ce formează între ele un adevărat defileu. Cu cât defileul este mai strâmt cu atât formula se apropie de perfecţiune. Atunci când acest defileu descrie o linie clară, întreg ansamblul poate fi considerat ca şi trecut la următorul nivel. Atunci se poate vorbi de o transcendere; atunci se poate vorbi de ţâţele a căror linie imită linia curului.


Studiu realizat cu sprijinul doctorului ţâţolog S.N. Ochimari

Atacul ţâţelor

• Brusturi media •

SUA este în pericol! Sânii unei românce, ce se numără printre iepuraşii Playboy, fac ravagii peste ocean. După uraganul Katrina, este rândul româncei Cristina Neluţescu să măture cu săracii americani. Parcă-mi şi închipui titlu mare la CNN: fata cu sânii de foc loveşte din nou. Forţele federale nu mai au cu face faţă. X-Men există!

Dacă sunt aşa de fioroşi sânii ăştia ai domnişoarei, să-i ţină dom’le în lesă. Sau să-i ducă la dresor. Să nu-i mai lase să zburde săltăreţi pe la nasul americanilor să se-ajungă să îi stoarcă pe săracii oameni şi de ultima privire. Să îi ţină închişi în cochilii de azbest şi să îi lase să vadă lumina zilei doar noaptea, atunci când sunt doar ei trei singuri, închişi în dormitor. Ei trei, adică Cristina, Sî şi Nî.