Semifinală întreruptă, după ce doi români au încins un grătar pe iarba de la Wimbledon

Lumea tenisului este în stare de șoc după isprava a doi români, care s-au apucat să încingă un grătar pe suprafața de iarbă, chiar în timpul  semifinalei din cadrul turneului de Grand Slam de la Wimbledon dintre Djokovic și Potro.

Organizatorilor le-a luat mai bine de o oră să permită reluarea partidei, și din cauza faptului că cei doi împătimiți ai ieșitului la iarbă verde au refuzat să plece de pe teren, motivând că ei sunt primii care au ocupat locul, după ce jucătorii s-au retras la terasa improvizată de lângă, să savureze câte o răcoritoare.

„Când i-am văzut că intră pe suprafața de joc și își instalează grătarul cu un firesc ieşit din comun, am crezut că e vorba despre o glumă englezească. Până să ne dezmeticim, ei deja încinseseră jarul și erau gata să pună și micii”, le-a mărturisit ziariştilor arbitrul de scaun.

După ce au conștientizat amploarea scandalului provocat, cei doi români au încercat să înduplece oficialii, spunându-le că încinsul grătarului la români este precum fotbalul sau cricketul la englezi.

„Trebuie să recunoaștem că poate că am exagerat puţin. Dar nu mai ieşiserăm la un grătar de aproape două săptămâni. Am văzut şi noi că ăştia în Anglia nu te lasă să faci grătare nici în parcuri, nici pe bloc şi nici măcar pe balcon. Aşa că am încercat şi varianta asta. Noi n-am vrut decât să profităm de vremea frumoasă de afară. E drept că a fost cam multă lume în jur, dar n-a fost mai aglomerat ca la Snagov, de un 1 Mai reuşit”, a declarat pentru The Sun unul din protagoniştii insolitului eveniment.

Wimbledon…

Multe turnee, mulţi jucători şi cam aceeaşi învingători. Am urmărit cu sufletul la gură finala turneului de la Wimbledon, cel mai cunoscut şi mediatizat turneu de tenis din lume. Am stat în faţa televizorului, lipit de fotoliu şi am urmărit doi mari jucători, de fapt nu mari, ci giganţi. Roddick şi Federer nu numai că au oferit un spectacol grandios dar m-au făcut să mă întreb dacă se poate mai mult…

Într-adevăr, un meci cu multe greşeli ale lui Federer şi cu încercări nereuşite ale lui Rodick dar asta doar în primele seturi. Suspans la multe mingi de set pierdute de către cei doi , suspans în două tyebreak-uri consecutive câştigate pe rând de cele două maşini de tenis, un set 4 rămas fără replică din partea elveţianului şi, în sfârşit, un decisiv care va intra în istorie. Ajutaţi de un serviciu extraordinar, aşii elveţianului şi ghiulelele americanului au transformat audienţa într-o mulţime care mai mult se roagă decât aplaudă, neştiind pe cine sau ce să ovaţioneze, jocul lui Federer sau rezistenţa de fier a lui Roddick.

În această mulţime l-am vazut pe Pete Sampras, stană de piatră în faţa luptei din terenul de joc. Şi chiar aşa a fost, Roddick a încercat să-l oprească pe Federer în a depăşi recordul lui Sampras, 14 turnee de grand-slam. La 15:14 în decisiv, pe american l-a trădat racheta, de trei ori a lovit mingea cu rama şi s-a sfârşit! Federer devine legendă!

E plăcut dar frustrant în acelaşi timp să urmăreşti această „legendă” la lucru. În primul rând nu te poţi mândri tu cu ea, tu ca naţie, şi în al doilea rând frustrarea vine din indiferenţă, se fac paşi foarte mici în România pentru a promova sau a ajuta valori ale sportului sau sportul în general. Aşa că devine plăcere să vezi ce au şi ce fac alţii, cum fac, cu câtă dăruire şi să visezi la satisfacţia pe care o aduce victoria.

Un pic mai multă implicare în acest sport ar fi extraordinar de văzut. Eternii sponsori ai circuitelor românesti e posibil să se sature, la un moment dat, de lipsa de interes a statului pentru sport şi o să se retragă din aceste acţiuni. Se va vedea atunci cum un spectacol pe litoral nu face la fel de bine ca o bază sportivă.

Mă bucur totuşi că am văzut finala de la Wimbledon, un meci de legendă, în care n-ar fi trebuit să piardă nimeni. Dar, cum nu e ca-n sportul rege, la final aplauze pentru Învingător. Bravo, Federer!

Tare-n-fotbal-tenis

Gazeta Sporturilor ne informează că la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis ce a avut loc în apropiere de Praga, între 20 şi 23 noiembrie, România a devenit campioană mondială la simplu, izbutind în acelaşi timp cucerirea altor două medalii, una de argint şi una de bronz, la complicat – respectiv la probele de dublu şi triplu. Vestea a făcut înconjurul globului de mai multe ori. Altfel nu se explică de ce această performanţa de admirat şi-a găsit loc în spaţiul virtual al publicaţiei abia astăzi.

Carevasăzivă, brazilianul se dezvoltă cu fotbalul la laba piciorului, elveţianul se naşte cu schiurile în clăpari şi cu clăparii în picioare, neozeelandezul începe să facă grămezi ordonate prin ogradă din fragedă pruncie, de ce să nu se evidenţieze şi românul cu ceva când e vorba de sport? De ce să nu proclamăm şi noi fotbal-tenisul primul sport naţional? Mai ales că avem şi foste mari valori, precum Gică Hagi-Ilie Năstase.

Acum, dacă stăm puţin să ne gândim, încununarea cu aur la fotbal-tenis este un lucru aproape firesc. Românul are aptitudini care-l avantajează net. Ştie să plaseze peste fileu aproape orice minge ce-l pune în dificultate, ştie să sară la cap când miroase a avantaj, cunoaşte tainele unei preluări discrete şi a învăţat subtil să pună adversarul pe picior greşit. Cam asta ar fi atuurile. Ah, şi ştiu şi de ce nu au luat primul loc la probele de dublu şi triplu. Cum de ce? Pentru că în drum spre titlu au început să se mănânce între ei.