Remanierea lui peşte

   După ce a trecut prin moţiunea de cenzură ca gâsca prin apă, guvernul Hopa-Mitică se pregăteşte, nu-i aşa, de o remaniere. Printre motive regăsim proasta comunicare pe linie de partid, proasta comunicare în ministere, performanţele slabe, soluţiile de reducere a cheltuielilor găsite prost, etc. Apă de ploaie, evident. Plus că se urmăreşte comasarea anumitor ministere, ceea ce înseamnă, mai pe înţelesul tuturor, consolidarea ciolanului în troaca anumitor personaje.

   Ce mă intrigă pe mine este faptul că acum aproape două săptămâni Guvernul era foarte sigur pe ceea ce propunea vis-a-vis de măsurile de austeritate, fiind mai hotărât ca oricând, în frunte cu prim-ministrul Boc, să-şi asume în Parlament programul care îngloba măsurile amintite mai devreme. Ca atare, atunci nu se punea problema de soluţii proaste. Dimpotrivă. Fiecare ministru avea tema bine făcută iar dl. Boc se înfăţişa ca un girant al gâştelor din ograda sa. Acum vorbim de remaniere pentru că, printre altele, soluţiile propuse de anumiţi miniştri sunt greşite. Mi se pare mie sau viaţa în România este precum scenariul unui film cu Stan şi Bran?

   Un alt motiv al aşa-zisei remanieri este slaba performanţă a unor miniştri. Ceea ce înseamnă că unii dintre colegii dumnealor de guvern au avut şi au performanţe bune. Să muriţi voi! Care or fi ăia? Doamna Udrea? Domnul Berceanu? Ministrul sănătăţii? Nu, pe bune acum… Îmi scapă mie ceva?

   Una peste alta, preşedintele Traian Băsescu anunţă că până în toamnă nu doreşte remaniere. Normal, doar toamna se numără bobocii, nu?

Cine nu are bătrâni, îi găseşte în campania electorală

Întâmplător şi involuntar, mi-a nimerit privirea zilele acestea peste clipurile electorale ale diverşilor candidaţi la alegerile parlamentare din această toamnă. Evident, toate de prost gust, cu meclele ălora foarte afectate de situaţia economică, de popor, de viitor, de băşinile trase în aer. Mi-e scârbă doar gândindu-mă la acest subiect, nici la bere nu merită de dicutat (nu că la bere s-ar discuta treburi lipsite de importanţă sau sens…) însă am remarcat o chestiune: toţi uninominalii ăştia, în călătoriile lor iniţiatice printre triştii dintre blocuri şi mormanele de gunoaie, apar doar alături de fosile. Toţi sunt doar în mijlocul unui grup de carne expirată, ascultând ofurile legate de pensie mică, medicamente lipsă, debranşare de la căldură, în fine, problemele vârstei a treia. Nimic altceva. Nu tu o faţă mai tânără, un tocilar ochelarist, o blondă cu ţâţe mari, un Dorel plin de vaselină şi cu pâlcul de puradei după el, un corporatist sau măcar un roacher deşănţat…Nţţ. Doar muiane pline de riduri şi apăsate de apropierea doamnei cu coasa. Doar problemele astora contează. Strategiile de viitor includ, în primul rând, bunăstarea expiraţilor. Păi, într-un fel, este normal. Doar ăştia se mai duc la vot. Sunt singurii care mai cred într-o luminiţă falsă de la capătul buletinului de vot, chiar dacă, pentru mulţi, luminiţa aceea ascunde şi o scară (în sus sau în jos, depinde de numărul de riduri) spre capătul de linie. Iar ipocriţii care cerşesc ştampila în căsuţa lor de pe foaie s-au prins de mult de lucrul ăsta. De fapt, asta au vrut. Tinerii orium îşi bagă pula, de multe ori la propriu, şi nu îi mai interesează despre cine ce anume spune, candidează, promite, plănuieşte. Până la urmă au dreptate, fiecare în felul lui. Sictirul politic a triumfat. Revoluţia a murit.

Promit că mai votez doar după ce împlinesc 60 de ani. Sau poate că nu.