Căldură mare, moncher, mai ales sâmbătă. Căldură dar şi foame, sete şi, mai ales, dorinţa de a sta undeva la umbră. Fiind ora prânzului, paşii au început să miroasă urme de cârciumă, respectând directivele sosite dinspre sus. Am găsit locaţia, să vedem prestaţia.

Pe strada Academiei numărul 2 se află restaurantul Blanduziei. Privit din afară, aduce cu tipul de restaurant românesc, în care este imposibil să nu apară şi elemente de kitsch. Terasa, acolo unde am profitat noi de munca bucătarului, este decorată simpluţ, cu elemente tradiţionale neaoşe, cu multe flori şi cu umbrele de terasă marcate cu nume de bere. Nici mică, nici mare, terasa ofera, totuşi, un colţ de linişte şi bun pentru a servi ceva de-ale gurii. Poate senzaţia este dată şi de faptul că mai sunt doar două mese ocupate. Ospătarii, doi la număr, fac parte din categoria celor care o viaţă numai asta au făcut, orice urmă de zâmbet fiindu-le ştearsă de pe faţă, de timp probabil. Foamea şi setea fiind din ce în ce mai presante, am trecut direct la comandă , lăsând analiza detaliilor pentru mai târziu.

Câte o adiere de vânt mai alunga puţin din toropeala ce ne-a cuprins în aşteptarea mâncării. Băutura a venit repede, foarte normal pentru o terasă goală. Am observat dalele de pe jos, nu prea în ton cu mesele de lemn şi rogojinile de pe pereţi. Pentru nişte beri, după o zi de muncă, merge. O muzică populară se auzea pe fundal iar mirosul de grătar îşi făcea simţită prezenţa uşor, uşor. A, a venit mâncarea. Gustoasă şi, ca de obicei, ciorba în cantitate dublă faţă de felul doi. Fiind restaurant pe lângă Universitate, nu am clipit din ochi prea des la vederea notei: două ciorbe de fasole (cu salată de ceapă roşie), o mămăligă cu brânză şi smântână, o porţie de ficăţei cu pireu (din cartofi, nu fulgi), o salată de vară, două ape minerale şi o cafea ne-au costat 80 de lei. Şi nişte chifle, să nu uit. Oricum, meniul oferă o bogată paletă de mâncăruri româneşti, tentante numai prin denumire.

Restaurantul Blanduziei are, pe lângă terasă, o încăpere de aproape 50 de locuri dar şi o cramă cu aproximativ 60 de locuri. Am înţeles că au o ofertă bogată de vinuri româneşti în meniu precum şi o trupă de lăutari care se joacă cu timpanele clienţilor. Data viitoare o să-mi fac timp să descopăr mai în amănunt aceste aspecte. Nu există wireless pentru doritori dar nici nu cred că este nevoie. Am să mai dau o tură pe acolo, să ştiu dacă bila neagră din buzunar o voi scoate la lumină sau nu. Între timp, puneţi mâna să munciţi, să aveţi bani de bere!