Ca cetăţean clandestin al capitalei, întâmplarea a făcut să-mi stabilesc tabăra în proximitatea unei pieţe. Acesta este motivul pentru care în fiecare dimineaţă, cu precădere în timpul săptămânii, traseul pe care trebuie să îl străbat până la staţia de autobuz, în periplul meu zilnic către fabrică, este presărat de tot felul de comercianţi, care în lipsa unui loc amenajat în perimetrul pieţei, îşi vând produsele în plin trotuar, departe de spaţiile special amenajate. Degeaba tot împart autorităţile discursuri verticale şi amenzi, căci imediat ce poliţiştii comunitari au terminat de lătrat, pieţarii de stradă se regrupează instant de-o parte şi de alta a râului de oameni ce curg în ambele sensuri ale trotuarului. E ca un joc de-a şoarecele şi pisica cu care autorităţile par că s-au conformat.
Ce mă distrează pe mine în fiecare dimineaţă, atunci când recurg la obişnuitul slalom printre mămăiţele cu tot felul de fructe, legume şi zarzavaturi, este că sunt abordat constant, ca la piaţă, poate, poate oi cumpără şi eu ceva. Într-un fel e firesc şi explicabil să se întâmple aşa, ţinând seama că gestul nu este decât un simplu automatism dobândit în timp de majoritatea vânzătorilor de tarabă.
Dar tocmai aici se naşte întrebarea. Cât de potenţial cumpărător poate părea un individ încercănat, păstrând încă urmele jilave ale urdorilor sub ochii căzuţi de somn, cu o faţă mată şi imobilă, cu geanta atârnată de umăr şi cu nişte dopuri înfipte în urechi, păşind bezmetic de somn pe un trotuar împânzit de vânzători care nu au ce căuta acolo? Când mă abordează câte un Romeo sau câte un Fernando, spunându-mi că au câte un ceas super ieftin pentru mine, atunci problema e simplu de lămurit. Le replic un nu ştiu frate, nu’s din Bucureşti şi îmi văd în continuare de drum. Dar când mă preia câte o mămăiţă cu câte două, trei – mereu ultime – legături de pătrunjel sau cu câte un ultim dovlecel, şi mă roagă în plină stradă să le iau ca să plece şi ea acasă, deja spontaneitatea mea mi se scutură subit. Păi bine, bre… Ce-aş putea să fac eu cu o legătură de mărar sau de pătrunjel acuma în drum spre uzină? Să mi-o pun în loc de mustaţă? Sau cu dovlecelul? Să îl tai în cubuleţe şi să mă joc tetrix cu ele în pauza de masă? Mie d-abia mi-a dat cucul de la ceas deşteptarea, nici nu mi-am înghiţit bine gălbenuşul, şi mata crezi că mie îmi arde de făcut piaţa?
Dar nu le zic nimic. Mi s-ar lungi urechile dacă aş face-o. Ele nu încearcă săracele decât să-şi vândă marfa cu orice preţ. Aşa că trec impasibil dimineaţă de dimineaţă gândindu-mă din ce în ce mai serios la posibilitatea de a o pune muncitoreşte de o tocană de legume la bucătăria fabricii.