Surpriza din noapte

Ţrrrr!

-Da!

-Ăăă, domnule preşedinte, vă rog să fiţi atent la mine!

-Care eşti, băh, la ora asta?

-Ăăă, domnule preşedinte, este ora când marii conducători, exact ca marele Napoleon, ăăă, bunul meu prieten, de altfel, făceau strategii pentru puterea naţiunii.

-Tu erai, băh, hă, hă! Credeam că a răguşit piticu’…

-Domnule preşedinte, vă rog să, ăăă, păstraţi o atitudine demnă de acest neam izvorât din cereasca armonizare a dacilor şi romanilor, ăăă, cum numai Dumnezeu putea să zămislească, ăăă…

-Da, băh, cum zici tu. Totuşi, ştii cât este ceasul?

-Ăăă, timpul scurs, aşa cum îmi povestea Dali, ăăă, acum câţiva ani, mai ales dacă este scurs degeaba, aşa cum vi se scurge domniei voastre, domnule preşedinte, însăşi existenţă în fruntea acestei, ăăă, ţări…

-Băh, termină cu prostiile! Eşti pe pastile, aşa de dimineaţă?

-Ăăă, nu v-am permis să mă jigniţi într-un asemenea hal niciodată, ăăă, nu vă permit nici acum. Dacă mă lăsaţi să vorbesc, o să vă explic scopul acestui telefon.

-Numai tu ai vorbit, hă, hă, hă, tu nu te auzi?

-Ăăă, aud mult mai bine decât auziţi dumneavoastră, ăăă, suferinţa acestui popor minunat, domnule preşedinte. Aud vocile unei naţiuni pe care aţi abandonat-o din prima zi, ăăă, domnule preşedinte!

-Auzi voci, hă, hă, hă! Eşti tare, băh!

-Vă rog frumos, domnule să nu-mi interpretaţi cuvintele, ăăă, pentru că nu permit unui necioplit să se lege de mine!

-Băh, preşedintele ţării nu este necioplit! Nebunule!

-Ăăă, nebunia mea este una frumoasă, izvorâtă din cel mai pur suflet al acestei naţiuni oropsite de prezenţa unui marinar beţiv cum sunteţi, ăăă, dumneavoastră, domnule preşedinte.

-Marinar şi beţiv, zici…? Aşa e, hă, hă, hă!

-Un hoţ şi un pungaş care, ăăă, profită de mândria acestui popor de oameni iubitori de glie şi poeţi sublimi.

-Hă, hă, hă, băh, eşti cu capul!

-Sunt cu un cap peste dumneavoastră, în primul rând, ăăă şi cu un mult mai mare bagaj de cunoştinţe, ăăă, vă pot oricând bate în orice domeniu.

-La pahar nu mă baţi tu pe mine, lunaticule, hă, hă, hă!

-Lunatic sunteţi dumneavoastră cu prietenii dumneavoastră pungaşi, trădători de neam, ăăă, aşa cum Vlad Ţepeş îmi reaminteşte în fiecare zi la telefon.

-Hă, hă, hă, băh, pe ce lume trăieşti? Ia-ţi pastilele, că mai ai un pic şi te întâlneşti cu Michael Jackson, hă, hă!

-Dacă vă interesează, securist nenorocit care sunteţi, Michael Jackson chiar mi-a spus că a făcut circul cu moartea lui tocmai din cauza unor pungaşi ca dumneata, care, ăăă, secau de bani şi minte bietul om.

-Hă, hă, hă, aoleu, nici piticu’ nu-i aşa simpatic, băh, nebunule, hă, hă, hă!

-O să vedeţi când am să câştig anul acesta alegerile detaşat, ăăă, o să deconspir toată încrengătura masonico-iudeică din ţărişoara asta, care v-a luat minţile la toţi, nenorociţilor, pungaşilor, ăăă, hoţilor!

-Hă, hă, hă, hă!

-Şi o să râdeţi înfundaţi în puşcării, canalii, ăăă, când o să fiu eu preşedinte!

-Băh, gata! Hai, că mă culc şi te sun eu mâine.

-Ăăă, vă culcaţi pe-o ureche şi ţara se prăvăleşte, nu v-ar fi, ăăă, ruşine!

-Gata, măh, m-ai convins. O să vorbesc de patriotism şi eu.

-Ăăă, bine, domnule preşedinte, vă aştept să scot untul din dumneavoastră în campanie, cu dezvăluirile pe care, ăăă, le am în mânecă!

-Da, da, ai seringi în mânecă, băh!

-Am ce vreau eu, domnule preşedinte, căci măcar atât să-mi permit în ţara asta distrusă de pungaşi, hoţi şi mercenari subjugaţi evreilor americani!

-Da, băh, aşa e…Pot să te pun pe speaker?

-Ăăă, puneţi-mă unde vreţi căci de mâna mea nu veţi scăpa când am să devin preşedinte.

-…

-Ăăă, alo!

-…

-Alo!

-…sfrrr…

-Un preşedinte care doarme în faţa izbăvitorului de neam! Ăăă, mărite Ştefan, hai să mergem!

Clanc!

Cabinetul lui Vadim

corneliu-vadim-tudor

Prezent la Ţebea, alături de alţi lideri marcanţi ai scenei politice româneşti ce îşi susţin obişnuita gargară demagogică în faţa mulţimii în prag de alegeri, cel mai cinstit, cel mai neprihănit, deţinător al adevărului absolut dar în acelaşi timp şi cel mai fraudat politician al României, împăratul încornorat, Corneliu Vadim Tudor, a declarat pentru un reporter al uneia din antene că de data aceasta nu are cum să mai piardă cursa pentru preşedinţie. Îşi va revendica funcţia supremă în stat, chiar din primul tur, în condiţiile în care momentan formaţiunea politică din care face parte nici măcar nu a ajuns în Parlament.

Ca alternative pentru şeful executivului, tribunul l-a menţionat atât pe mareşalul Antonescu cât şi pe domnitorul Vlad Ţepeş. Dar cum mareşalul a fost executat de un pluton de soldaţi în halate albe care au descărcat în el toată muniţia de valium iar Vlad Ţepeş încă îşi probează cămaşa de forţă din zale pe o altă secţie, singura alternativă a rămas Gheorghe Funar. Parte bună este că Gheorghe Funar nu este genul de politician care să vadă lucrurile doar în alb şi negru. Partea rea este că fostul primar clujean este genul de politician care vede totul doar în roşu, galben şi albastru.

În continuare, în vederea consolidării cabinetului fantastic P.R.M., la Interne, C.V.T. îl vede potrivit pe omul dintr-o bucată, Marius Marinescu (politicianul care poate înlătura machiajul unui dudui cât ai zice peşte), la Învăţământ îl recomandă pe Gheorghe Buzatu, pentru relaţia cu românii de pretutindeni merge pe mâna lui Ilie Ilaşcu, în timp ce pentru Justiţie tribunul consideră că cel mai potrivit ar fi Lucian Bolcaş. Configuraţia de mai sus a fost stabilită după ce liderul peremist a renunţat la serviciile unor personaje precum Mihail Kogălniceanu, Petre Ispirescu, Moş Ioan Roată sau Alexandru Lăpuşneanu. Pentru desemnarea ministrului de Externe, tribunul încă şovăie între Batman şi Ioan Mihai Pacepa. În rest, noi să fim sănătoşi…

Întâi decembrie, apoi mai vedem

Ieri a fost 1 Decembrie. Caledaristic vorbind, iarna a coborât printre noi. Andreea Esca a revenit la coafura gen Andreea Esca. Firesc. Ieri s-au împlinit 13 ani de ProTV. “Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti!”. Bună seara. Se dă cu de stânga-n dreapta şi invers. Se numără voturile. Liderii principalelor partide politice îşi anuţă alternativ victoria. Geoană flutură intens steagul cu trei trandafiri în semn de victorie. În toiul numărătorii voturilor, din buchetul cu trei trandafiri se desprind doi şi ramâne unul. Un singur trandafir şi un singru procent avantaj. E rândul lui Boc să agite stindardul victoriei. PSD-ul e la o mustaţă, a lui Mitrea, de PD-L. Lui Tăriceanu i se fâlfâie. Băsescu înghite. Cine e pe tanc? Armata, armata română. Jubileu. Nouăzeci de ani de la Marea Unire. Nouăzeci de ani de la înfăptuirea României Mari. România Mare nu intră în graniţele Parlamentului. Vadim face apel la calm. Ceva s-a schimbat, într-adevăr. Băsescu împarte medalii şi aşteaptă rezultatul final. 1-0. Steaua a întrerupt seria de 13 meciuri fără victorie. Diavolul care l-a oprit pe aromânul Becali să trecă de pragul celor 5 la sută a fost înfrânt de devierea fortuită a unui grec. UDMR-ul îşi consolidează poziţia în Parlament. Alba Iulia este în straie de sărbătoare. Cenuşia capitală este în ceaţă.

Oana a tras zăvorul la Camera Deputaţilor

Ambiţiile politice ale Oanei Zăvoranu s-au pulverizat subit în aspiraţii artistice cu puţin înainte ca aceasta să fie aruncată în cursa electorală ca şi candidat din partea PRM. Purtătoarea de imagine a partidului teleghidat de Vadim a anunţat că renunţă la candidatura pentru Camera Deputaţilor şi se dedică exclusiv carierei sale artistice.

Nu aş putea defini punctual care anume este cariera artistică a actriţo-cântăreţo-prezentatoarei, dar aş zice că decizia pe care aceasta a luat-o era de aşteptat. Mişcarea în sine mi se pare un mod de a refuza dospit de eleganţă. Ori Oana nu se mai simte aşa de securizată în sânul partidului aşa cum s-ar simţi securistul de Bolcaş în sânul Oanei, ori Oana a căpătat o repugnă profundă faţă de mocirla politică şi de ideea de mahala de cameră în general. Nu de alta dar ea e una din promotoarele mahalalei de studio, în particular. Cum ar putea irosi un asemenea talent?! OTV are nevoie de ea şi pe viitor.

Păcat… Dacă Oana ar fi întrunit un număr suficient de sufragii, am fi avut parte de o nouă premieră în politica românească şi anume prima deputată nevastă de cântăreţ latino din Parlamentul României.