Iubire interzisă

• De-ale lu' Păcală, Promo •

   Am urmărit cu sufletul la gură frumoasa poveste de dragoste, extrasă din culturalul Libertatea, dintre un cetăţean al localităţii Potârnichea şi iapa vecinului său. Din păcate, basmul celor doi s-a terminat trist, îndrăgostiţii căzând pradă gurilor rele din sat, invidioase pe iubirea celor doi.

   Ce s-a întâmplat? Nicolae Bocioagă (un tânăr în vârstă de 46, 50 sau 61 de ani, în funcţie de sursa poveştii), după ce a fost părăsit de soţia sa, a picat într-o depresie cruntă, jurând că niciodată nu va mai avea ochi pentru o altă femeie. Un crez de care, în timp, s-a ţinut cu tărie, fiind convins că nu va mai cunoaşte niciodată gustul dulce-amar al iubirii idilice. Dar, după o lungă perioadă de tăcere, inima i s-a mai înmuiat o ţâră. Prima care i-a ieşit în cale a fost gâsca lui Florin, un cetăţean al aceleiaşi localităţi. Deşi Nicolae Bocioagă s-a străduit să dea o şansă noii sale relaţii, aceasta a eşuat. Dar tânărul nu a renunţat, dându-şi o nouă şansă cu măgăriţa altui sătean. Nici de această dată nu a mers.

   Dar iată că, într-o frumoasă zi de toamnă, şansa i-a scos-o în cale pe iapa vecinului său alăturat. A văzut-o ieşind din grajd, cu cosiţele în bătaia vântului, unduindu-şi graţios picioarele cu nişte copite superbe către păşune. A ştiut că ea este aleasa. Zi după zi a urmărit-o discret, neştiind cum să-i şoptească cuvinte de amor. Îi lăsa aproape în fiecare seară câte un buchet superb de fân în iesle, uns cu dragostea sa…

   A fost suficient un singur nechezat şi o privire oacheşă pentru ca Nicolae Bocioagă (tânărul de 46, 50 sau 61 de ani, în funcţie de sursă) să ştie că a venit momentul să-şi ia inima în dinţi, sfoara în buzunar şi litrul de ţuică la bord. A pândit-o pe frumoasa iapă, a legat-o cu pasiune de gard, mângâind-o cu ţesala incitant prin păr şi pe spate iar apoi… apoi au făcut dragoste ca doi nebuni.

   Dar nu a fost să fie. Vecinii, invidioşi pe frumoasa poveste de dragoste a celor doi dar şi pentru că ştiau că iapa era promisă deja altcuiva (calului lui nea Gheorghe, se spune), l-au prins pe tânărul Nicolae, predându-l organelor de poliţie. Un final trist, cu un suflet iarăşi îndurerat şi cu o iapă lăsată pradă gândurilor negre şi cu ieslea privată de mirosul iubitului său…

 

   Enervaţi de idila celor doi, sătenii au prezentat denaturat istorisirea jurnaliştilor. Ca atare, în presă totul a fost împroşcat cu noroi: „Un zoofil a violat iapa unui vecin din Potârnichea. Vecinul a vrut s-o omoare, gândindu-se la ruşinea animalului. Apoi a vrut să-l bată pe Nicolae Bocioagă, zoofilul. Vecinii l-au predat poliţiei. Vecinul n-a mai omorât iapa, spunând că animalul n-are nicio vină. I-a schimbat locul de păşunat, s-o ferească de bestie.” Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Colaterale venite din trecut

• Editorial, Frustrări din cartier •

Să nu-mi spună nimeni că România este o ţară dizgraţioasă, numai bună de a fi acoperită sub un grandios nor de napalm. Nimic mai fals. România este, în cea mai mare parte a ei, un tărâm desenat cu atenţie de natură, cu mici detalii perfecte ce pot fi surprinse doar de un obiectiv macro cosmic. Dar România este tânără. Fiind tânără, este proastă, pentru că nu i-a plăcut aşa mult cartea şi a dat-o mai mult pe golăneală, precum o fetişcană superbă, venită de la ţară, cu sâni perfecţi, picioare numai bune de adulmecat şi ochi care îţi taie răsuflarea. România e atât de naivă încât îşi ţine cu dinţii locuitorii săi, românii, copiii ei, adunaţi din aventurile cu turiştii turci, tătari, nemţi, austrieci sau, în general, cu orice turist migrator şi tare în coaie. Românii, spre deosebire de fetişcana care i-a adunat în jurul ei, sunt ca o grămadă de plozi care cer tot timpul de mâncare, fac mizerie, strică toate jucăriile pe care mă-sa le fură de cele mai multe ori, urlă, se cacă pe unde îi apucă şi nu reuşesc niciodată să treacă în clasa următoare. România, încă arătoasă, începe să dea semne de uzură, fiind mai tot timpul după curul  puradeilor ei români.

România a avut la un moment dat nişte rude, să le zicem părinţi (sau bunici), fiecare dintre aceştia având la un punct şansa de a păşi pe un alt drum. Asaltată de turiştii evului trecut, neamurile României ar fi putut să ajungă fie austrieci (unii spun că unguri), fie turci, fie ruşi sau, pur şi simplu, ar fi putut rămâne rumâni. Soartă sau nu, iubire sau nu, ambiţie sau orice alt rahat proiectat istoric, însă rubedeniile din trecut ale României au decis că e mai bine să rămână unite, cu riscul de a pierde din plozii care trăgeau atunci de fustele lor. Curve sau nu, rudele bătrâne au dat muie turiştilor (după ce au supt pule străine secole întregi) şi au plămădit ca într-un spectacol de iluzionism ieftin fetişcana cea frumoasă, cu sâni, ochi şi pulpe de Cosânzeană. România s-a născut chinuit, prematur dar a crescut frumoasă şi fără bube în cap. Plozii de lângă ea, cei pe care îi criticăm vehement unii dintre noi, vorbesc româneşte în majoritate şi se poartă ca atare.

Eu nu urăsc România. Poate urăsc românii, doar pentru că nu se pupă cu viziunile mele cotidiene. Nu-i condamn. Urăsc, în schimb, Unirea. Mare, mică, nu are importanţă. Şi urăsc şi mai mult bunicul meu Ardeal pentru că, în loc să arunce o privire la vecinii săi mai mari şi mai gospodari, s-a uitat la ochii frumoşi ai rudelor vorbitoare de aceeaşi limbă, dorindu-şi să locuiască sub acelaşi acoperiş cu acestea. Iar eu, colateral, mă număr printre plozii trişti ai României, privind cu jind la roşeaţa din obraji a nepoţilor vecinilor din Vest.

Se întâmplă în Voluntari

• Frustrări din cartier, Promo •

img_0525Locuiesc în oraşul Voluntari. Nu are importanţă dacă aduce a oraş sau nu, titulatura nu contează foarte mult. Ca orice locuitor am şi eu nişte vecini. Vecinii mei sunt aidoma vecinilor voştri. Unii merg la muncă, alţii au grijă de treburile casei, unii îşi rezolvă diferite treburi administrative iar câţiva stau şi freacă menta. Proporţia celor care se implică în rezolvarea diferitor probleme este, ca şi în cazul vecinilor voştri, mai mare decât a celor care taie frunză la câini. Până aici, nimic ieşit din comun. Fiecare om este liber să facă ce vrea cu viaţa lui. Seara, vecinii care au avut diverse treburi trag pe la casele lor pentru a băga cornu-n pernă. Asta pentru că sunt perseverenţi şi speră că prin muncă îl vor prinde pe Dumnezeu de piciorul grăsun de amoraş. Ceilalţi vecini care au frecat duda toată ziua au în continuare creierul odihnit. Ca orice acţiune din lumea asta, şi tăiatul frunzei la câini trebuie să se dezvolte conform unei curbe gaussiene. Din nefericire pentru unii dintre vecinii mei şi pentru mine, vărful curbei gaussiene în cazul nostru este atins undeva pe la 3 după masă, astfel încât seara, la sosirea acasă suntem obosiţi, enervaţi, lihniţi de foame şi fără chef de socializare. Tot din nefericire pentru noi, acei câţiva vecini care taie frunză la câini în timpul zilei se află încă pe o linie ascendentă a curbei gaussiene, urmând ca vârful să îl atingă în jurul orei 12 noaptea prin cântece vesele din difuzoare de maşini, mici şi peturi de bere, chirăieli bine intenţionate care îndeamnă la voie-bună.

Acum nu ştiu dacă acestea evenimente se întâmplă şi la voi în capitală, însă cu siguranţă în lumea care trăiesc eu acest lucru este firesc. Nu pot da vina pe bieţii oameni pentru urmarea firească şi matematică a vieţii lor. Controlul este pierdut de mult timp iar viaţa lor flutură după cum bate vântul. Cu toate acestea îmi doresc de multe ori ca sinusoidala vieţii lor să fie redusă la o linie dreaptă cu sunet de deces sau măcar să ne schimbăm rolurile. Ei să simtă frustrarea iar eu să simt cum decurge o viaţă marcată de nesimţire şi tupeu ca a lor.

Războiul stelelor verzi (IV)

• Idei fertile •

Lumea începe să-şi revină. Formele ciudate de relief dispar una după alta, acum după ce toţi au văzut ce se ascundea acolo. Şantierul din Europa de Vest îşi reia activitatea, generând un val de bucurie printre afaceriştii ruşi. Preşedintele Cioabă al Doilea construieşte turnuleţ după turnuleţ, mai ales că s-au reluat şi colectările deşeurilor din spaţiu. Evident, tot din spaţiul altora. Echipa de cercetători se relaxează, nord americanii fumează şi, iată, totul rimează. Asociaţia Turiştilor Japonezi îşi reia activităţile în America de Sud, refăcând de zor jungla amazoniană. Liniştea se aşterne peste planetă iar sentimentul de siguranţă revine în sufletele tuturor. Şi acest lucru este firesc, mai ales că ceea ce părea un dezastru se dovedeşte a fi, de fapt, un mare noroc.

Între timp, analiştii amatori sunt din ce în ce mai aproape de Beijing, ducând cu ei bucuria aflării răspunsului la întrebarea ce a frământat întreaga suflare omenească. Maşina înghite kilometru după kilometru, muzica urlă din boxe, iarba este mai gustoasă ca niciodată, sexul se face numai în grup. În grup organizat. Se râde şi se fac planuri de viitor. Nu le va mai fi frică, îşi vor putea creşte copiii liniştiţi…Şi drumul se apropie de final.

Gata, Beijing este în faţa lor. Emoţiile sunt imense, bucuria este pe măsură.. Cercetătorii, după ce au ajuns şi ei la o concluzie, îi aşteaptă nerăbdători pe analişti. Diseară, toată lumea va petrece de fericire pentru finalul neaşteptat de norocos. Iată-i pe toţi, acum, adunaţi în sala principală, uitându-se unii în ochii celorlalţi, ştergându-şi broboanele de sudoare şi ascultându-şi bătăile puternice ieşite din piept. Câteva momente, nu se aude nimic altceva. Nimeni nu îndrăzneşte să pună vreo întrebare sau să grăbească momentul. Toţi, dar absolut toţi, sunt conştienţi de invazie, de reuşita experimentului, de ceea ce a ieşit, de fapt. Şi toţi aşteaptă confirmarea. Dar ce s-a întâmplat ?..După primele momente de tăcere, întrebările încep să-şi facă apariţia una după alta, năvalnic. Cum a fost posibil ? Va fi totul bine acum ?..Şi multe alte întrebări…Tensiunea creşte, americanii fumează, japonezii plantează…Cercetătorii jubilează, analiştii lăcrimează, publicul se isterizează…Ce-o fi cu rimele astea ?

În 2008, o misiune spaţială americană a început o serie de experimente în spaţiul cosmic. La un moment dat, unul din paianjenii antrenaţi în experiment a dispărut. Astronauţii nu s-au alarmat, spunând că dihania va fi găsită şi că totul va decurge conform planului. Căutarea a durat câteva zile dar fără succes. Apoi, unul câte unul, au dispărut toate arahnidele. După încă o zi, naveta a dispărut şi ea. Experimentul eşuase…Acum, după 72 de ani, adevărul a ieşi la iveală. Totul a fost perfect. Experimentul a reuşit. Şi toate dovezile sunt pe masa din sala principală din cartierul general de operaţiuni al echipei de cercetători, în Beijing. Analiştii amatori şi oamenii de ştiinţă se uită la ele. Iar în lumea largă zburdă copiii experimentului. Vioi şi salvatori, aduc cu ei bucurie şi linişte. Sunt plămădiri perfecte ale unui vis. Un vis izvorât din dorinţă de iubire şi frustrare. Sunt modelaţi după un ideal frumos şi intim. Nu pot fi descrişi. Important este, însă, mesajul lor. Un mesaj de viitor. Un mesaj important.

(VA URMA. MÂINE, ULTIMA PARTE !!! SENZAŢIONAL: VEŢI VEDEA REZULTATUL EXPERIMENTULUI, O SCHIŢĂ TRIMISĂ DIN VIITOR !)

 

Războiul stelelor verzi (III)

• Idei fertile •

Aflat la palatul său regal, în timp ce supraveghea construcţia celui de-al o sută unulea turnuleţ de fildeş, preşedintele Cioabă al Doilea pare să nu înţeleagă forfota ce a cuprins întregul mapamond. Pentru el sunt importante bunăstarea familiei şi rudelor (foarte multe, de altfel) precum şi descoperirea noilor surse de venit. Ultima manea ieşită de la ministerul activităţilor culturale îi smulge câteva lacrimi. Pătruns de mesajul religios al acesteia, se hotărăşte să împartă câţiva bănuţi de aur românilor care aveau grijă de caii din sufrageria mică. Îşi strigă un nepot care alerga în puţa goală printre muncitorii unguri, pişându-se pe hainele lor de oraş, şi îi spune să îl cheme pe fiu-su cel mare, aflat în garajul prezidenţial împreună cu tovarăşii lui. Îi aruncă şi o scândură după ceafă, ca să priceapă. Apoi mai vărsă o lacrimă, la auzul refrenului. Fiul cel mare al preşedintelui, cântăreţ de etno, tocmai îşi admira ultimul bolid cumpărat din banii de la ultima nuntă la care răguşise, cea a verişorului din clasa a patra. „Adu-mi servieta aia din piele de nutrie, în care îmi ţin eu banii de ţigări”, îi spuse ta-su… „Ia d-aici punga asta de cocoşei şi dă-le la inginerii ăia de au grijă dă cai..Mânca-ţi-aş, cum cântă ăştia..Tu poţi, bă, să cânţi aşa ??”. Fiu-su plecă repede cu punga, întristat de subaprecierea tatălui său. „Haoleu, să vezi de nu îmi fac io propria ţară..Luaţi bă, putorilor, bani, futu-vă-n gură de nespălaţi !”, se înfurie băiatul. Se retrase în garaj în timp ce preşedintele privea cum razele de soare mângâiau în ritmul muzicii turnuleţele palatului. Mai vărsă o lacrimă, aruncând şi un scuipat de bucurie.

Între timp, restul lumii era încă şocată privind fotografiile trimise de sonde. Cercetătorii nu înţelegeau nici pe departe cum este posibil aşa ceva. Au început să caute în arhive, în dosarele secrete, poate se leagă ceva…Într-un final, un grup amator de analişti ai Cosmosului, din S.U.A., găseşte în nişte dosare declasificate de fosta guvernare un caz rămas învăluit în mister. Acum 72 de ani, o misiune spaţială americană nu s-a mai întors pe Terra. Nimeni nu şi-a explicat fenomenul, echipajul dispărând cu totul, inclusiv naveta, în timpul unor experimente ştiinţifice. La acea vreme, tehnologia nu a permis găsirea echipei de oameni iar cu timpul momentul a fost dat uitării. Familiile astronauţilor rătăciţi, probabil, prin Univers au luat decizia de a înfiinţa acest grup de analişti amatori ai Cosmosului, dedicându-şi toate energiile, în special cele pozitive, pentru găsirea unei explicaţii privind dispariţia celor dragi lor. Studiind cu atenţie întâmplarea pierdută în trecut şi văzând imaginile din ce în ce mai clare ale sondelor, au avut o revelaţie: dacă…Până să termine ce aveau de spus, au luat într-o clipă decizia de pleca spre Beijing, având în desagă posibila explicaţie a fenomenului ce a uimit o lume întreagă. Au făcut repede nişte ţigări, să aibă pentru drum şi au plecat.

La cartierul general de la Beijing, imaginile curg una după alta, începând deja să încarce serverele agenţiei. Dintr-o eroare de proiectare, sondele au fost programate să trimită douăzeci de poze pe secundă. Chinezii lucrează deja la noua generaţie de sonde. Între timp, o mare parte din sateliţii dispăruţi fuseseră înlocuiţi iar ţara îşi revine uşor, uşor. Populaţia din nordul ţării a părăsit starea de transă, în aplauzele organizaţiilor de sprijin americane. Aceştia din urmă, de fericire pentru revenirea subită a prietenilor lor orezari au dat o petrecere monstru cu punch şi iarbă din belşug. Ruşii au participat ca invitaţi speciali iar cheful s-a întins timp de trei zile. Din boxe a urlat, din când în când, maneaua preferată a preşedintelui Rromâniei, ajunsă hit internaţional.

Analiştii amatori sunt pe drum, doar câteva ore despărţindu-i de întâlnirea cu cercetătorii chinezi. Sunt nerăbdători să dezvăluie secretul descoperit, acum atât de clar pentru ei, tuturor oamenilor de pe planetă. Sunt fericiţi iar ţigările ard una după alta.

(VA URMA)

 

Războiul stelelor verzi (II)

• Idei fertile •

Omenirea se află în pragul unui dezastru spre deosebire de preşedintele S.U.A care se află în pragul casei, gândindu-se cum să mărească producţia de opium. Pentru el, situaţia actuală de criză nu reprezintă mare lucru. Se gândeşte la ce greutăţi au întâmpinat în trecut străbunicii săi şi îşi dă seama că starea de acum este chiar una domoală. Se felicită pentru stăpânirea de sine şi îşi mai aprinde o ţigară. Apoi sună pe la ministere, să afle dacă pot înfiinţa şi ei o echipă de cercetători care să se ocupe exclusiv de optimizarea producţiei de iarbă. „Poporul o să mă felicite pentru asta…” îşi spune fericit. Bucuros că este de folos celor care l-au ales, mai trase un bong.

Între timp, echipa de cercetători nu găseşte capătul dezastrului. Fenomenele bizare se înmulţesc iar haosul pune stăpânire uşor, uşor peste planetă. Ruşii au reuşit să invadeze lumea arabă, obligându-i mai apoi pe musulmani să bea cot la cot cu ei vodkă. Surpinzător, distracţia nu le-a ieşit rusnacilor. Arabii erau deja obişnuiţi cu ţuica de Zalău, pe care obişnuiau să o consume în vacanţele petrecute la socrii. Drept urmare, ruşii au putut fi uşor de învins, fiind rupţi de beţi. Mai apoi, au ajuns hrană la peşti. De bucurie că şi-au recăpătat libertatea, arăbeţii au început să se împuşte între ei. La finalul manifestărilor de bucurie mai trăia un sfert din populaţie. Cei rămaşi, de fericire că au scăpat cu viaţă, au plecat spre locurile de origine, în Rromânia, hotărându-se să se dedice cultivării de prune.

Ciudatele forme de relief au apărut şi în America de Sud, stricându-le japonezilor din Asociaţia de turişti toată munca. De ciudă, aceştia au făcut sepuku în grup. Rudele lor, aflând de moartea acestora, au scos buteliile de gaz sarin şi au intrat la metrou. Nu au mai ieşit de acolo nici ei, nici restul de călători. Astfel, planul regelui de a mări ponderea androizilor la 60% din total populaţie începe să de roade.

În Rromânia, dispariţia sateliţilor provoacă îngrijorare. Practic, o parte a populaţiei va rămâne fără surse de venit, avînd în vedere că scoteau bani buni din revânzarea fiarelor adunate din spaţiu şi revândute sub formă de suveniruri turiştilor africani, veniţi în acelaşi timp şi la studii pe aceste coclauri. Preşedintele Cioabă al Doilea convoacă Marea Şatră pentru a stabili direcţia de urmat, în vederea asigurării altor posibilităţi de a scoate bani. După îndelungi discuţii, se hotărăşte formarea de echipe care să plece în Europa de vest. Şantierele de acolo fiind părăsite, se poate lua material feros şi neferos fără grijă. De bucurie, preşedintele cere ministrului activităţilor culturale să compună o manea cu subiect religios.

În timp ce în Australia serialul cu fetele lui McLeod toarnă episod după episod, din formele ciudate care au împânzit planeta încep să iasă mici monstruleţi. Cercetătorii sunt în alertă maximă. Echipa oamenilor de ştiinţă colaboratori ai Libertăţii publică şi primele fotografii cu aceste forme de viaţă. Fotografiile sunt neclare aşa că sunt trimise noi sonde pentru a vedea îndeaproape ce se întâmplă. Sateliţii, brusc, nu mai dispar. Fenomenele meteo reintră în normal. Ruşii se trezesc din beţie. În Rromânia maneaua compusă de ministru rupe boxele în discoteci. Americanii….americanii nu se văd de fum. Sondele încep să trimită primele imagini. Dar vai, incredibil ! Ale cui sunt acele imagini ? Ce se întâmplă ? Echipei mixte de cercetători nu-i vine să creadă ce-şi vede ochilor ! Toată lumea este consternată ! Sondele trimit imagini după imagini, din ce în ce mai clare. Chinezilor li se îndreaptă ochii de mirare. Nimeni nu-şi explică cum a putut ieşi aşa ceva din acele forme bizare. Toţi sunt muţi de uimire..Imaginile fac înconjurul lumii, captând până şi atenţia androizilor japonezi. Nimeni nu scoate o vorbă iar privirile sunt aţintite peste fotografiile trimise de sonde . Aceeaşi întrebare este pe buzele tutror: cum au ajuns acolo micile vieţuitoare…?

(VA URMA)

 

Războiul stelelor verzi (I)

• Idei fertile •

S.F. senzaţional ! Un paianjen a fost pierdut în spaţiu de către echipajul navetei Endeavour. Mă rog, domnii cosmonauţi spun că e pe undeva prin navă, construindu-şi pânza de rigoare şi că îl vor găsi în cele din urmă. Iar apoi vor putea să ducă la capăt experimentul pentru care arahnidele au fost plimbate până acolo…

 

…Suntem în anul 2080, imediat după alegerile prezidenţiale din S.U.A., cu primul preşedinte de origine afgană din istoria acestei ţări, promiţând pace între popoare şi iarbă la liber. Programele N.A.S.A. au fost anulate de ani buni, majoritatea finanţelor fiind direcţionate către ajutorarea minorităţii albe precum şi către programele de producere a energiei nepoluante.

În România, fiul regelui Cioabă tocmai ce a câştigat şi el al doilea mandat de preşedinte al Rromâniei (între timp, numele ţării s-a modificat, conform ultimului program de guvernare promis de PNG-CD, în anii 2028, de altfel ultimul lor guvern înainte de dizolvare). Minoritatea română a reuşit, după ani buni de tatonare, să înfiinţeze primul partid care să le reprezinte drepturile, alegându-l preşedinte pe Ion Ion Ion Ion Ţiriac, nepotul defunctului om de afaceri român Ţiriac Singularul. Aceştia au semnat protocoale de colaborare cu entităţile similare din Bulgaria şi Ungaria.

Partea de vest a Europei a fost vândută de oamenii de afaceri ucrainieni şi ruşi către afaceriştii din Dubai şi Emiratele Arabe Unite, pe acest teritoriu urmând să fie construite cele mai înalte clădiri din lume, cele mai mari cazinouri şi cele mai luxoase hoteluri. Acestea vor deveni, mai apoi, locurile preferate de distracţie pentru afaceriştii ucrainieni şi ruşi.

China tocmai ce a terminat construcţia celui de-al doilea baraj de pe Yangtze, acesta devenind acum cel mai mare din lume şi va putea asigura alimentarea cu energie a jumătăţii nordice a ţării. Totodată, China a reuşit popularea primei colonii umane de pe Lună, acolo urmând să fie mutate câteva fabrici de textile şi de jucării, costurile de producţie fiind mai ieftine. Reţeaua lor de sateliţi este cea mai eficientă din lume iar vizitele cu echipaj uman pe Marte au ajuns deja la cifra opt.

America de Sud şi-a proclamat independenţa, după ani buni de ocupaţie a trupelor nord-americane şi, sprijinită de Asociaţia Turiştilor Japonezi, a început replantarea junglei amazoniene. Fauna va fi refăcută după ce s-a reuşit reproducerea speciilor dispărute, de către androizii japonezi, în laboratoarele de clonat din Tokyo.

În Australia, serialul „ Fiicele lui McLeod” tocmai termină al 19-lea sezon. În rest, nimic schimbat. Chiar, nimic schimbat acolo…

…Primul semn că ceva este în neregulă a fost sesizat de către astronauţii chinezi. O parte din sateliţii meteo au dispărut subit (lucru observat mai greu din cauză că numărul acestora era oricum prea mare). Primele acuzaţii s-au îndreptat către astronauţii rromâni, aceştia fiind cunoscuţi pentru campaniile de colectare a deşeurilor metalice din spaţiu (în general, din spaţiul altora…). După cercetările ulterioare, s-a dovedit că nu era aşa. Aceştia colectaseră doar o parte din panourile solare ale staţiei spaţiale numărul şapte, folosindu-se de două navete „împrumutate” de la ruşi, urmând „să le punem la palat, la domn’ preşădinte, să să lumineze şî el”, după declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor. În fine, unul căte unul sateliţii dispăreau, în urma lor rămânând o substanţă ciudată, care îngreuna accesul navetelor de recunoaştere chinezeşti. Autorităţile au decis să desecretizeze incidentele şi să ceară ajutor internaţional. Primii solicitaţi au fost nord-americanii, având în vedere experienţa lor din trecut pentru studiul fenomenelor din Univers. Aceştia nu au putut fi, însă, convinşi în vreun fel că situaţia poate fi una gravă. Dimpotrivă, sfatul lor a fost de propovăduire a păcii în lume, de ocrotire a animalelor de casă şi de sprijinirea culturilor de opium. Chinezii nu au putut înţelege de ce atâta râs pe capul lor:

„-SUA, SUA, se întâmplă ceva ciudat !”.

„-Good shit, man..! Haide, băi, ce poate să se întâmple..? Nu vezi ce frumos e cerul, natura, oamenii..? Haide, iubiţi-vă !..A-propos, vă preparăm ceva pentru fericire ?”.

Dezamăgită, delegaţia chineză a plecat către vecinul său din est, Japonia, bazându-se pe seriozitatea dar şi pe nivelul tehnologic foarte avansat al acestui popor. Ca o paranteză, 30% din populaţia japoneză era formată de androizi, planul pe zece ani al regelui prevăzând creşterea acestui procent la 60%. În fine, echipele de cercetători mixte, ajutate şi de echipele de cercetători colaboratori la Libertatea (devenit, între timp, ziar mondial) au descoperit că dispariţia sateliţilor nu era singura problemă. În anumite locuri de pe Terra, apăruseră nişte formaţiuni ciudate de relief iar toată zona din jurul lor era extrem de toxică. Clima locală se modificase în mod inexplicabil şi sondele trimise spre explorare nu au reuşit să trimită nicio informaţie şi nici nu mai putea fi recuperate. Alertă maximă, deci. Lumea începuse să afle de aceste evenimente iar tot mai multe ţări au început să colaboreze la acest proiect de cercetare. Până la urmă, era vorba de viitorul planetei. Arabii au renunţat la investiţiile din Europa de vest pentru o perioadă, hotărându-se să ajute Comisia Mixtă de Apărare a Planetei, înfiinţată urgent şi având sediul la Beijing. Ruşii au refuzat colaborarea, datorită lobby-ului făcut pe lângă guvern de comunitatea oamenilor de afaceri, supăraţi că au fost sistate lucrările la parcurile de distracţie din Europa. Ca măsură de protest, Rusia a oprit furnizarea de gaze către China. Americanii au intervenit, oferind iarbă pentru reconciliere şi pace între popoare. Chinezii au redirecţionat energia barajului 2 de pe Yangtze către Centrul de Cercetare Spaţială, lăsând nordul ţării în beznă. Călugării budhişti au iniţiat programul de transcendere către absolut astfel încât populaţia din zonă să-şi reducă funcţiile la starea vegetativă, rezistând crizei. Organizaţiile pro-Tibet din S.U.A. au decis să solidarizeze cu aceşia şi au dublat producţia de opium astfel încât să transceandă şi ei.

Între timp, alte evenimente ciudate au început să se producă. Gheţarii se micşorau într-un ritm alert dar apa produsă nu se regăsea nicăieri. Sondele trimise acolo nu au reuşit transmiterea vreunei informaţii. Temperatura planetei crescuse brusc cu 5 grade, producând pagube însemnate. Formele de relief misterioase căpătaseră o formă şi mai ciudată, descoperindu-se în zona lor aceeaşi substanţă găsită în spaţiu, de unde dispăruseră sateliţii chinezi. Nori din ce în ce mai închişi la culoare se adunau deasupra acestor zone, îngreunând şi mai mult eforturile oamenilor de ştiinţă de găsi un răspuns la aceste fenomene. China a decis închiderea fabricilor de pe Lună, lăsând în şomaj populaţia de acolo. Asociaţia Turiştilor Japonezi a intensificat împădurirea zonei amazoniene, sperând în crearea unui loc ferit de rele. Nord americanii s-au oferit să-i sprijine, furnizându-le seminţe de marijuana. Între timp, au dublat producţia de opium. Preşedintele Rromâniei a făcut apel la ministerul Adevăratei Magii Albe să găsească explicaţii pentru cele întâmplate. Australienii au continuat serialul cu Fiicele lui McLeod. Ruşii protestează în continuare, ameninţând cu invazia Emiratelor Arabe Unite. Sateliţii dispar iar lumea se apropie de distrugere…

(VA URMA)

 

Maică-sa este model

• Martor şi tartor •

   Locuiesc într-un cartier gri, de capitală. Am tot felul de vecini, de toate culorile. De obicei, în fiecare seară de vară, la colţul aleii unde am intrarea în bloc, se adună un grup compact de cetăţeni (de fapt, cetăţene) cu drept de vot, flori de vândut şi puradei fără număr, fără număr. Aseară am surprins o discuţie aprinsă, în care se făcea un angajament ferm, de viaţă: „…voi fi o mamă model !”. Imediat după declaraţie, una din progeniturile creaturii a fugit în stradă, hlizindu-se cu o pungă de bomboane agricole în mână. „Fă, n-ai auzit ce-am spus ?? Treci aici şi învaţă să numeri..Ti-am zis că o să fiu o mamă model, băga-mi-aş pu*a !”. Cârdul a început să râdă. Părul meu a continuat să cadă.