Viitorul vorbește bine

Din momentul în care strămoşul nostru, posesor de peşteră confort II, a descoperit lumina aceea ciudată care transforma muşchiul de căprioară în frigărui crocante, evoluţia rasei umane a sărit un pic pe pedala de acceleraţie, depăşind, poate, viteza legală instituită de mama natură. Astfel, o parte din bipezii de azi a înlocuit peştera cu garsoniera iar frigăruia de vânat cu micii sfârâitori din spatele blocului. Desigur, în jurul acestei populaţii pur româneşti (cum îmi place mie să cred) există o lume mult mai mare, dominată de avansul tehnologic, în mare parte folosit de humanoizi pentru a comunica.

Astfel, plecând de la urletele fără noimă sau rotocoalele de fum lăsate să urce deasupra câte unui deal, astăzi avem telefonul mobil şi internetul. Evident, dacă vorbim de internet, vorbim de reţele de socializare (bleah) şi de diverse aplicaţii de tip instant messaging, menite să ne apropie cât mai mult şi cât mai repede. O chestiune care încă nu-şi găseşte un sens printre firele de praf de pe neuronii mei, este un anume tip de comunicare petrecut, în general, prin birourile corporaţiilor. Ca să fiu şi mai exact, “discuţia” pe care o poartă doi angajaţi ai unei diverse companii, în condiţiile în care distanţa dintre ei este de, să zicem, doi metri (maxim!). Am pus ghilimele nu pentru că discuţia, ca şi acţiune, nu ar fi reală ci pentru că, în condiţiile descrise, ea are loc cu ochii beliţi în monitor şi cu degetele ţopăind pe tastatură. Practic, modul de a vorbi unii cu alţii, aşa cum ne-a plămădit pe noi evoluţia lui Darwin, a fost înlocuit de evoluţia lui Bill Gates cu nişte cabluri, câteva butoane şi un ecran. A, şi o priză.

Din păcate, amprenta umană îşi pierde din ce în ce mai tare ponderea în relaţionarea indivizilor zilelor noastre. Evadarea în lumi virtuale, apropierea de suporţii tehnici lipsiţi de viaţă, ne transformă, inevitabil, în semi-oameni. Mă gândesc că, într-un viitor nu ştiu cât de îndepărtat, până şi ieşitul la bere va fi legat, cumva, de calculator. În sensul că pe fiecare masă din cârciumi va exista cel puţin o halbă în formă de laptop.

Blogoslovire virtuală

În ultimele zile, ori de câte ori accesam blogosfera, aveam senzaţia că un miros înţepător de căcăreze îmi şicana simţul olfactiv. Şi mă tot întrebam… Să fi început transhumanţa virtuală sau să am vreo capră neagră vecină de IP? N-a fost nici una, nici alta. Fisa mi-a picat în seara aceasta în timp ce mă dădeam cu autobuzul spre casă, când, la postul de radio prins între staţii, cineva aducea la cunoştinţă ascultătorilor că Gigi Becali şi-a făcut blog. Era şi timpul! Ubicuul Gigi cucereşte noi teritorii, de data asta doar virtuale.

Ce mai… Cel mai important eveniment de la Marea Schismă încoace. Bine, nici mărinimia voievodului Jiji al Piperei nu e de trecut cu vederea. Poate doar de trecut cu buldozerele.

Iată mai jos CV-ul:

Bizar

 

 Puteţi observa cât de minuţios e întocmită lista. Mai lipseşte să fie trecută şi suma cheltuită pe benzină. Adică să se ştie dom’le foarte clar care a fost contribuţia lu’ dânsul. Doamne Doamne şi Domni Domni sigur vor aprecia, mai ales acum când e de dat cu capul în pragul electoral.