În ţara în care Szarkozy aplică tehnicile de magie albă „white power” în confruntarea cu personajele din State de Rromania, câţiva conaţionali de-ai săi păstrează tradiţiile moştenite în familie, respectiv ritualurile woodoo. Diferenţa între francezii respectivi şi nomazii noştri este că cei din urmă au ajuns în lumea de dincolo de Nădlac, cum mergi spre Rusia, în timp ce primii erau cât pe ce să ajungă în lumea de dincolo de Styx.
Conform presei din Franţa, 12 cetăţeni dintr-o localitate apropiată Parisului şi-au luat inima în dinţi (după ce în prealabil inima le sărise în gât), picioarele în braţe şi au sărit pe geam, de la etajul doi. Motivul acestui gest ar fi, cică, apariţia diavolului în toiul nopţii în apartamentul unde aceştia tocmai socializau la o partidă de woodoo. „Diavolul” ar fi fost de fapt, spune lumea, un colacatar care s-ar fi trezit la orele alea şi ar fi nimerit în mijlocul jocului de-a magia neagră. Oamenii l-or fi văzut pe ăla negru, apărut brusc, şi-or fi crezut că gata, a venit Scaraoţchi peste ei.
N-ar fi de mirare să auzim cazuri de acest gen petrecându-se şi pe meleagurile autohtone, chiar dacă practica woodoo nu este implicată în niciun fel. Să aflăm, de exemplu, cum un grup de pensionari, practicanţi înverşunaţi ai ritualului de buzunar vântoo, s-au aruncat de la balcon la apariţia poştaşului cu pensia sau a administratorului cu întreţinerea, confundându-i pe aceştia cu dracu’ în persoană. Sau, un grup de enoriaşi adunaţi acasă la un meci de fotbal al naţionalei, aruncându-se de la etaj, după ce în prealabil au susţinut o şedinţă de şpriţism, la apariţiei doamnei cu mătura, confundată cu doamna cu coasa.
Vă rugăm să nu încercaţi asta acasă.