-Plângi?
-Nu!
-Dar ai ochii roşii şi lacrimile ţi se scurg pe obraji. Ridică-ţi privirea şi uită-te la mine.
-Nu!
-De ce plângi? Ce ai păţit?
-Am căzut.
-Dar cum ai căzut?
-Am căzut din cer. Şi mă doare.
-Dar pari ok, unde te-ai lovit, ce te doare?
-Mă doare sufletul. Mi-am rupt aripile.
-Nu mai plânge. Uită-te la mine. Uită-te în sus, uită-te la cerul din care ai căzut. E pur şi luminos. Poţi să te reîntorci acolo.
-Ştiu, dar pe mine mă doare şi nu mai am cu ce să zbor!
-Trebuie doar să vrei! Poţi să redevii zână! Hai, ridică-te te rog!
-Nu pot. Nu pot să mă ridic!
-Ba da, poţi! Îţi întind mâna mea, să te sprijini.
-Mulţumesc… Şi acum, încotro?
Adriana.