Locuiesc într-un cartier gri, de capitală. Am tot felul de vecini, de toate culorile. De obicei, în fiecare seară de vară, la colţul aleii unde am intrarea în bloc, se adună un grup compact de cetăţeni (de fapt, cetăţene) cu drept de vot, flori de vândut şi puradei fără număr, fără număr. Aseară am surprins o discuţie aprinsă, în care se făcea un angajament ferm, de viaţă: „…voi fi o mamă model !”. Imediat după declaraţie, una din progeniturile creaturii a fugit în stradă, hlizindu-se cu o pungă de bomboane agricole în mână. „Fă, n-ai auzit ce-am spus ?? Treci aici şi învaţă să numeri..Ti-am zis că o să fiu o mamă model, băga-mi-aş pu*a !”. Cârdul a început să râdă. Părul meu a continuat să cadă.