Mi-am scrântit imaginaţia preţ de minute bune să găsesc un titlu mai inspirat decât cel dat de autorul articolului din Evenimentul Zilei ce face subiectul acestui post, însă cu insucces. Aşa că l-am dat cu citat.

Despre ce este vorba: marţi, la Beijing, un înotător român a ratat participarea la preliminariile probei de 200 de metri bras fiindcă n-a ştiut la ce oră e concursul.

Ce mi se pare mai ilar din toată întâmplarea asta de pomină şi mă umple de o oarecare compasiune, este că însuşi omul a recunoscut cu seninătate (după scrisele celor din EZ) că imediat ce i-a observat la televizor pe cei din seria sa gata să facă pleosc cu şlipii în bazin, îi venea să râdă şi să plângă în acelaşi timp. Păi cum să nu-ţi vină să râzi, omule, când toată faza e demnă de Cascadorii Râsului. În zadar a fugit să ajungă la timp pentru intrarea în concurs, era deja prea târziu.

Parcă mi-l închipui pe săracul om negociind cu chinezii de la intrare în încercarea sa disperată de a intra în cursa deja începută: “Pliz, let mi pas. Ai em ă suimăr hiăr. Hai bă ţîţîiţilor, lăsaţi-mă dracului să trec că ăştia au deja un tur de bazin înainte!”. Presupunând că ar fi reuşit să treacă de pază, mă gândesc ce ar mai fi putut face în condiţiile alea? Să ceară organizatorilor să reînceapă cursa, imediat ce ar fi înotat şi el aceeaşi distanţă pe care o parcurseseră ceilalţi concurenţi, tocmai pentru a nu avea un plus de energie? Sau să sară în apă pe culoarul său la ultima întoarcere şi să înoate cei 50 de metri rămaşi?

Orice-ar fi, sportivul nostru ne-a demonstrat că există şi o altă modalitate de a pierde frumos, ba chiar relaxant aş spune. Să stai la masaj şi să urmăreşti în direct la teleu cursa în care, surprinzător, tu eşti absent. Mă gândesc dacă păţania în sine nu este o premieră în nataţia mondială. Parcă aud: sportivul român este primul înotător care a pierdut o cursă de nataţie la masa verde de masaj.