Foc şi gargară

    I-auzi ştire în Libertatea: cică în oraşul german Syke există cei mai proşti pompieri din lume. Cum aşa ? Păi sediul unităţii lor a fost distrus într-un incediu, cu tot cu maşini şi cu ce acareturi mai aveau ei pe acolo. Şi asta n-ar fi prima dată, dimpotrivă, acum câţiva ani dumnealor trecând prin aceeaşi experienţă. Surprinzător este faptul că tocmai nemţilor, părinţii organizării, li se întâmplă aşa ceva. Cauza focului pare să fi apărut în timpul unui exerciţiu. Un exerciţiu care le-a încins creierele, le-a dat foc la valize şi le-a aprins călcâiele, aş putea spune. Există posibilitatea ca angajaţii unităţii să fi fost imigranţi români care tocmai participau la onomastica unui coleg şi, din prea mult stoicism, au organizat grătarul din curte până în sala maşinilor. Şi până la urmă, cu cât focul mai mare, cu atât mai bine, se face carnea mai repede. Şi e şi lumină mai multă, să poată să-i vadă tot gură-cască cum petrec ei. Oricum, măcar au fost finuţi şi au părăsit locul faptei în momentul în care au sosit cei aproape 250 de colegi de breaslă veniţi din localităţile învecinate pentru a stinge focul. Probabil au plecat să mai bea o bere înainte de a ajunge fiecare la casa lui. Oricum, măcar se pot reprofila din pompieri în organizatori de petreceri.
   A-propos de cele de mai sus, aştept reporterii Libertăţii să-i descopere şi pe următorii: măcelarul ajuns cu cuţitul la os, vânătorul cu ochii de vulpe, cardiologul cu vierme la inimă, oftalmologul cu orbul găinilor, biciclistul cu beţe în roate sau ţiganul înecat la mal (sau ieşit la liman). Eu aş prefera să-i vedem pe dumnealor: poliţistul care-şi suspendă singur carnetul, procurorul care se bagă singur la puşcărie, chirurgul care îşi greşeşte lui însuşi operaţia sau emo-kid-ul care coase rana altuia ca să cadă el în ea.

   Informaţie de ultimă oră, din Adevărul de seară: Monica Columbeanu va primi de la soţul său zece lebede. Cred şi eu, s-o fi săturat săraca să se joace cu un singur şi acelaşi papagal.
 
Comments

  1. Mihai

    Se pare ca nemtii au fost afectati destul de tare de criza gazelor daca au inceput sa arda cladirile unde muncesc pentru a se incalzi. plus ca nefericitii aia sunt intr-un mare rahat, au ramas fara loc de munca in plina criza. eu zic ca ar trebui sa ii compatimim……deci o schimbare de atitudine din partea noastra ar fi binevenita. cat despre faza cu lebedele am o alta varianta. Cred ca micutul Columbeanu s-a saturat de o singura pasarica…si ar incerca si cu zburatoare mai nobile.

  2. Mihai

Lasă un răspuns