Drum spre primăvară

 Primăvară, muguri, zăpadă rătăcită, fotografii la munte, suflet lipsă şi peste tot se îmbracă soarele.

Am făcut o înţelegere cu brânduşele: pentru fiecare şedinţă de fotografiat, plantez un ghiocel lângă ele.

„Îmi doresc să găsesc pe drum cuiburi cu berze aşezate la soare şi cai albi.”. Cine a spus asta?

…Nu găsesc sufletul lipsă. L-am căutat printre rânduri, printre poze şi printre munţi. Nu vrea să apară odată cu primăvara. L-am zărit la un moment dat, însă era doar în trecere. Stătea cu spatele la mine, oricum.

Dacă brânduşele au fost de acord să negociem, voi face la fel cu vântul ce adie peste mirişte. O să-i propun să mă ducă repede peste nori, să ajung sufletul. În schimb îi voi da partea mea de grădină, acolo unde am ascuns arcul făcut de bunicul. Să se joace acolo, dacă o vrea. Eu vreau doar să găsesc sufletul.

O rază mi-a spus ieri că mă poate ajuta să intru în audienţă la soare. Îl cunoaşte bine, spunea. M-am tot gândit ce să-i dau dar nu mai am decât nişte foi albe, pregătite pentru seară. Nu ştiu, o să reflectez.

Cineva din pădure mi-a zis că a văzut sufletul. Era tot în trecere. La fel ca primăvara, brânduşele, vântul, berzele, soarele, gândurile. Nu mai negociez nimic. O să aştept seara. Am nişte foi albe şi o să mă învelesc cu ele. Sufletul poate să aştepte. O să ne întâlnim, oricum.

Peste tot se îmbracă soarele. Uşor, uşor o să fie cald.

Lasă un răspuns