Cursa de trei staţii blat

Săptămâna trecută, pentru a nu ştiu câta oară – că mi-e şi ruşine să mai spun, am fost încolţit de tantiile controloare de pe R.A.T.B. în timp ce, chipurile, făceam blatul. Uit! Uit doamnă, uit! Uit mereu să-mi compostez portofelul electronic. Dacă uit, aşa-mi trebuie!

Circul cu autobuzul doar trei afurisite de staţii şi nu există săptămână scursă din calendar să nu dau nas în nas cu aceste Powerpuff girls ale RATB-ului, chit că sunt sau nu în clandestinitate, măcar o dată. A nu se înţelege că am ceva împotriva activităţii desfăşurate de ele sau că încurajez în vreun fel blatul. Nu nene! Dacă m-au prins, să mă ardă. Data viitoare când mă voi urca în autobuz, nu o să-mi mai umble mintea creanga prin pădurea de mâţişoare ce şi-au scos capul la aer din decolteuri. Data viitoare primul lucru la care mă voi gândi, va fi să-mi compostez biletul/cartela, şi o voi şi face.

Dar vedeţi voi, tocmai aici este buba. Oricât de intransigenţi se afişează ei, controlorii reatebişti, imediat ce şi-au identificat „victima”, oricât de bine se ţin, unii dintre ei, pe parcursul negocierilor micii atenţii ce pune capăt disensiunilor, nu descurajează în niciun fel această practică dacă nu aplică legea până la capăt. Nu corectează nimic din proastele obiceiuri dacă cei prinşi nu-şi plătesc, cu lei grei, amenda şi implicit şi greşeala făcută. Ei îşi îndeplinesc norma făcând presing până prind un naiv iar blatiştii învaţă să facă pe proştii până ce controlorii se înduplecă şi îi lasă în pace. Şi ne înscriem iar şi iar în acelaşi cerc vicios.

Dintre toate cazurile în care am fost prins călătorind clandestin pe RATB, în cazul de faţă m-am aflat poate cel mai aproape de legalitate. Preluat de o doamnă controlor la numai câteva secunde după ce m-am urcat în autobuz, aş fi putut pretins vehement că nu am avut vreme să efectuez o validare. Dar asta contează mai puţin. Odată ce aparatul de taxat n-a făcut UTIiii sau clanţţţ, nu călătoream în regulă. Refuzând să mă legitimez, pe motivul că nu am niciun act la mine, sau să-mi plătesc pe loc suprataxa de 50RON, am convenit amiabil şi de comun acord să mergem frumuşel la poliţie pentru legitimare unde, aşa cum am fost informat de către aceleaşi stimabile doamne, urma să plătesc o amendă între 500 şi 1000RON.

Conştiinţa civică, acest paratrăsnet al micilor matrapazlâcuri zilnice, alături de o curiozitate masochistă ce-mi apăsa buzunarul, mă năpădiseră. Era timpul să-mi asum greşeala. Era timpul să ajung şi la poliţie.

Un tânăr îndrăzneţ, uşor insolent, a încercat să ne sară în apărare, mie şi domnişoarei aflate în aceeaşi situaţie ingrată ca şi mine, acuzând sumele enorme pretinse de controloare. Lasă, frate că nu semnez eu aşa, orice. Mă documentez înainte... O altă tanti susţinea complice că parcă m-a văzut când mi-am compostat un biletul. Nu doamnă, n-am compostat nimic. Chiar am uitat. Lucrurile păreau clare. Cu uşa din dreptu-mi blocată, lăsasem în urmă staţia unde ar fi trebuit să îmi termin călătoria cu autobuzul, iar peste două staţii urma să coborâm cu toţii având destinaţia Secţia de Poliţie. Am ales să-mi ţin gura şi să-mi fac planul de bătaie de pe secţie.

Dar, na belea! Tot planul s-a năruit când, văzând că nu se poate scoate nimic de la noi – nu tu acte, nu tu bani pentru amendă, pardon… suprataxă – am fost, inexplicabil şi brusc, „iertaţi”. Păi ce facem doamnă, nu aţi spus că mergem la poliţie? Răspunsul n-a întârziat să apară: data viitoare să fiţi mai atent. Duduile au coborât, iar eu am rămas uitându-mă lung la ele… Nereuşind să-mi desprind zâmbetul amar de pe buze, un palid sentiment de satisfacere îmi dădea târcoale: ete c-a ţinut şi de data aceasta.

Comments

Lasă un răspuns la RATB-ista Anulează răspunsul