Am avut ocazia zilele trecute să dau o raită prin Craiova. Nu mai fusesem niciodată, nu prea ştiam la ce să mă aştept mai ales că auzisem cum că ar fi unul din oraşele  populate excesiv de „indiromi” ( denumire universală ce se doreşte a fi adoptată de cei mai mari lideri ai purtătorilor de talent şi magie indusă progresiv).

Sincer nu mi-a displăcut oraşul, ba chiar am rămas uimit de curăţenia de acolo. Centrul lor aduce mai mult a orăşel de munte, nu ştiu, probabil a fost construit de o mînă de oameni din Caracal, în argumentarea acestei idei venind: trecerea de pietoni doar pentru un singur sens de mers, urmând ca de la jumătatea drumului fiecare să se descurce cum poate, precum şi un indicator rutier ce indica obligatoriu stânga deşi practic asta ar fi insemnat să intri într-o scară de bloc.

Afară, fiind o zi toridă am avut plăcerea de a-mi îmbăta privirea cu numeroase perechi de ţâţe. Toate, repet toate, persoanele de sex feminin, până în 40 de ani, care umblau brambura pe străzi, aveau maxim un top si o fustiţă scurtă pe ele. Îşi etalau cu o dezinvoltură nurii şi fesele mai ceva ca pe plajele din Los Angeles. De departe oraşul cu cele mai multe kilograme de mameloane pe metru pătrat din ţară.

Am văzut munţi de ţâţe, cataloage întregi suficiente pentru a-i îndrepta privirea şi domnului Ciorbea. De la cele mici, necoapte, care mijeau încet prin sutienele cu două numere mai mari, până la ugerele care testau puterea bretelelor transformate în scripete. Indiferent că fetele nu aveau o mână, că mergeau crăcănat, ori că aveau adevarate găuri de obuze pe tenul oltenesc, ele îşi etalau în speranţa că vor ajuta la creşterea pozitivismului românesc mult mai eficient decât au făcut-o terţi scriitori.

Şi din câte am văzut oltencele au observat că mâncarea sărată învinge orice endocrinolog de la noi din ţară.

Vă sfătuiesc să vizitaţi Craiova într-o zi ploioasă altfel riscaţi să rămâneţi cu prazul necules în mână.